Recalculare pensii. Decizia 1350/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.8326/2008

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1350/

Ședința publică de la 04 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.6149 din data de 07.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.18259/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, personal, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 11.02.2009, întâmpinare din partea intimatei.

Curtea în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei cu BI seria - nr.- eliberat de circa 21 la data de 19.07.1988.

Totodată, Curtea, în ședință publică, din oficiu, invocă și pune în discuția părții prezente, excepția tardivității formulării recursului, în raport de data comunicării hotărârii instanței de fond către recurentă - 21.10.2008, conform dovezii de comunicare aflată la dosar-fila 42 și data declarării recursului - 07.11.2008, conform datei aplicate pe plicul poștal aflat la dosar-fila 5.

Intimata, personal, având cuvântul asupra excepției invocate, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.6149 din data de 07.10.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, s-a admis acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B; s-a obligat intimata să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei prin valorificarea veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.151/08.05.2008, emisă de SC SA, începând cu 1.12.2005, și să emită o nouă decizie în acest sens.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, petentei i s-au deschis dreptul la pensie la data de 01.01.1998, conform mențiunilor din decizia de pensionare nr.-/08.12.1997, emisă de Oficiul de Pensii Sector 6, depusă.

Prin urmare, contestatoarea este beneficiara procesului de recalculare reglementat de OUG nr.4/2005, începând cu data de 1.12.2005, în raport de dispozițiile HG nr.1456/2005.

Deși, contestatoarea a formulat cererea de recalculare a pensiei, înregistrată sub nr.-/15.05.2008, la Casa Locală de Pensii Sector 6 pentru valorificarea veniturilor evidențiate în adeverința nr.151/08.05.2008, emisă de SC SA, intimata nu a făcut dovada soluționării acesteia și nici a faptului că, în determinarea punctajului mediu anual recalculat, au fost valorificate veniturile suplimentare evidențiate în adeverință, cu toate că s-a împlinit termenul de 45 de zile prevăzut de art.86 alin.1 din Legea nr.19/2000, aplicabil în raport de dispozițiile art.7 alin.5 din OUG nr.4/2005, în care cererea trebuia soluționată.

Astfel, potrivit mențiunilor din adeverința nr.151/08.05.2008, emisă de SC SA, contestatoarea a realizat venituri, în afara retribuția tarifară de încadrare, reprezentând sume plătite în acord și prime, sume pentru care s-a achitat contribuția la asigurări sociale conform prevederilor legale în vigoare la datele respective.

S-a apreciat că, potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Prin urmare, Tribunalul a considerat că valorificarea veniturilor suplimentare solicitate prin cererea de chemare în judecată, indicate în adeverință este posibilă, în temeiul art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005, și este în concordanță cu principiile instituite prin Legea nr.19/2000.

S-a arătat că potrivit dispozițiilor art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005 aprobată și modificată prin Legea nr.78/2005, decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.

S-a considerat că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 5 din OUG nr. 4/2005, cererile prevăzute la alin.3 se soluționează în termenul prevăzut la art.86 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se, prin derogare de la prevederile art.95 și 169 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art.3, cu respectarea termenului general de prescripție.

În consecință, s-a constatat că veniturile suplimentare evidențiate în adeverința nr.151/08.05.2008, emisă de SC SA, trebuie valorificate în calculul punctajului mediu anual, având în vedere că, pe de o parte, ignorarea lor ar contraveni principiului contributivității, instituit de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite și, pe de altă parte, conform art.78 alin.l din Legea nr.19/2000 numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

De asemenea, s-a arătat că veniturile suplimentare menționate în adeverință trebuiau avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, independent de faptul că regimul juridic al contribuției de asigurări sociale din perioada în care aceste venituri au fost realizate diferă de cel din prezent, pentru că altfel, scopul declarat al procesului de recalculare, astfel cum este menționat în preambulul OUG nr.4/2005, și anume respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", nu ar mai fi realizabil iar în prestația de asigurări sociale stabilită nu s-ar reflecta prețul plătit pentru riscul asigurat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Casa de Pensii a Municipiului

Analizând cu prioritate, conform art.137 pr.civ. excepția tardivității declarării recursului invocată din oficiu, la termenul de judecată din 04.03.2009, Curtea reține următoarele:

În speță, hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentei la data de 21.10.2008, conform dovezii de îndeplinire a actului de procedură aflat la dosarul de fond (fila 42), iar cererea de recurs împotriva acestei sentințe a fost depusă de recurent la data de 07.11.2008, potrivit ștampilei aplicată pe plicul aflat la fila 5 dosar recurs, deci peste termenul legal de 15 zile.

În aceste condiții, în raport de dispozițiile art.157 din Legea nr.19/2000 și art.301 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.6149 din data de 07.10.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.18259/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 04.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

09.03.2009

Jud. fond.:;

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1350/2009. Curtea de Apel Bucuresti