Recalculare pensii. Decizia 1363/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1363/
Ședința publică din 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V,cu sediul în Focșani,B-dul -,nr.3 Bis,jud.V împotriva sentinței civile nr.600/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cauza având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V reprezentată de consilier juridic cu delegație la dosar și intimatul-reclamant personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare în două exemplare; după care:
Reprezentantul recurentei-pârâte depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică.
A fost înmânată o copie de pe întâmpinare reprezentantului recurentei - pârâte.
Reprezentantul recurentei-pârâte și intimatul-reclamant precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri reprezentantului recurentei-pârâte și intimatului-reclamant.
Reprezentantul recurentei-pârâte precizează că a formulat recurs împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul Vrancea întrucât a apreciat că instanța de fond în mod greșit a reținut că intimatului i se aplică dispozițiile prevăzute de art.82 alin.6 din Legea nr.303/2004, fapt pentru care a obligat Casa Județeană de Pensii V să emită o decizie pentru acordarea pensiei de serviciu. Tribunalul Vrancea a înlăturat apărările formulate și concluziile depuse cu privire la adeverința emisă de Tribunalul Vrancea în baza sentinței civile nr.60/2009 împotriva căreia Vaf ormulat recurs iar instanța a admis recursul prin decizia civilă nr.545/15.05.2009, motiv pentru care a invocat faptul că adeverința emisă ulterior fondului,după cea formulat recursul nu poate produce efecte juridice deoarece a fost emisă în baza unei sentințe recurate.
Pe cale de excepție, având în vedere considerentele arătate, respectiv lipsa adeverinței emise de către Tribunalul Vrancea,după soluționarea irevocabilă a cauzei de către Curtea de Apel Galați prin decizia civilă nr.545/15.05.2009,a solicitat introducerea în cauză a acestei instituții tocmai pentru a emite această adeverință în cazul în care reclamantul ar fi îndeplinit condițiile legale, motiv pentru care a invocat,în absența adeverinței, excepția autorității lucrului judecat sub aspectul prematurității acțiunii, excepții care au fost înlăturate de instanța de fond. Apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție total eronată încălcând flagrant dispozițiile legii speciale în sensul că la data soluționării și pronunțării prezentei nu au luat în calcul faptul că prin decizia nr.545/2009 instanța de recurs a Curții de Apel Galația admis recursul V și în rejudecarea fondului a respins acțiunea ca prematur formulată, menținând celelalte dispoziții din sentința nr.60/2009 privind excepția tardivității. Așadar adeverința nr.974/02.03.2009 emisă de către Tribunalul Vrancea eliberată în baza sentinței civile nr.60/26.01.2009 nu mai produce efecte juridice, nemaiavând valabilitate în sensul luării în calcul la stabilirea pensiei de serviciu.Motivat de faptul că într-o cauză similară instanța de recurs a respins acțiunea ca prematur formulată și a menținut dosar excepția tardivității ca fiind rămasă fără obiect în dosar nr-, și deoarece după formularea recursului, Tribunalul Vrancea, în baza sentinței modificate nr.60/2009 a emis adeverința în data de 02.03.2009, sentință care nu-i era opozabilă, prin admiterea recursului a încetat a produce efecte juridice, a solicitat introducerea în cauză a Tribunalului Vrancea tocmai pentru a se pronunța dacă îndeplinind condițiile legale poate emite adeverința cerută de lege și nu în baza unei sentințe de fond recurată.
Interpretarea dată de instanța de fond în prezenta cauză este eronată și totodată lipsită de temei legal.
Reclamantul a dobândit calitatea de pensionar în luna februarie 2008, ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor nr.OUG100/2007 care au modificat Legea nr.303/2004 motiv pentru care prevederile art.82 alin.6 modificat nu-i sunt opozabile. În concluzie, solicitarea intimatului-reclamant privind acordarea pensiei de serviciu nu-și găsește aplicarea. În mod eronat instanța de fond fără a ține cont de reglementările în vigoare a înlăturat excepțiile invocate de intimata-pârâtă și a pronunțat o hotărâre prin care a obligat la a emite o decizie privind stabilirea pensiei de serviciu în absența unei adeverința emise în temeiul legii speciale și nu ca urmare a unei sentințe recurate și irevocabile prin care i-a fost respinsă acțiunea într-o cauză similară, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii formulată de reclamant ca fiind netemeinică și nelegală și îndreptată prematur în contradictoriu cu
Intimatul-reclamant precizează că recurenta - pârâtă a invocat atât la fond, cât și la acest termen autoritatea lucrului judecat; mai arată că instanța de recurs, prin decizia civilă nr.545/2009 a respins acțiunea ca prematur introdusă, deci s-a pronunțat pe o excepție și nu pe fondul cauzei. Cu privire la cea de-a doua cerere de chemare în judecată precizează că pe bună dreptate instanța de fond a respins această excepție a autorității de lucru judecat ca neîntemeiată. Recurenta a mai arătat că nu poate beneficia de prevederile art.82 al.6 din Legea 303/2004 deoarece,de prevederile al.1,3 și 4 pot beneficia și judecătorii și procurorii pensionați anterior intrării în vigoare a prezentei legi, interpretare pe care o consideră total ajuridică deoarece legiuitorul dacă a înțeles să reglementeze și situația persoanelor pensionate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cu atât mai mult se aplică persoanelor pensionate sub imperiul acestei legi,legea dispunând numai pentru viitor. La data de 3.03.2009 a depus la Casa Județeană de Pensii adeverința tip și a solicitat stabilirea pensiei de serviciu însă nici până în prezent nu a primit nici un răspuns. Susținerea pârâtei, cum că adeverința este anterioară pronunțării deciziei Curții de Apel Galați și că este necesară o altă adeverință precizează că nu poate fi luată în considerare în condițiile în care a omis să arate instanței de recurs că la data judecării recursului adeverința tip era deja depusă de către acesta la intimata - pârâtă. De asemenea, din interpretarea aceluiași text rezultă că legiuitorul nu a prevăzut ca judecătorul și procurorul să fie pe funcție sau să fie pensionar în sistemul public de stat la data când a solicitat pensia de serviciu și să îndeplinească condițiile pentru acordarea pensiei de serviciu fiind eliberată adeverința tip prev.de anexa 3 la HG nr.1275/2005,condiții pe care le-a îndeplinit urmând și disp.art.3 - 15 din aceeași hotărâre de guvern. Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Sentința civilă nr.600/8.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea
Prin sentința civilă nr.600/8.10.2009 Tribunalul Vranceaa admis acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii V, având ca obiect recalculare pensie.
A fost obligată pârâta să emită reclamantului decizia pentru acordarea pensiei de serviciu în baza art.82.al.6 din Legea nr. 303/2004 începând cu 1.04.2008.
A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată.
Instanța de fond a reținut următoarele aspecte esențiale în cauză:
Analizând excepțiile invocate, în temeiul art.137 al.1 cod procedură civilă, tribunalul a reținut că acestea nu sunt fondate, pentru următoarele:
Puterea de lucru judecat este reglementată de art.1201 cod civil ca o prezumție legală absolută și irefragabilă și în art.166 cod procedură civilă ca o excepție de fond peremptorie și absolută.
Pentru a exista putere de lucru judecat trebuie să existe tripla identitate: de părți, de obiect și de cauză și este necesar ca prima hotărâre, rămasă definitivă să fi rezolvat în fond procesul dintre părți. Atunci când prin prima hotărâre acțiunea a fost respinsă pentru considerații procedurale, fără a se fi discutat temeinicia motivelor invocate, este evident că existența unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acțiuni, din moment ce în primul proces fondul raporturilor juridice dintre părți nu a fost soluționat.
În speță, prin decizia civilă nr.545 din 15 mai 2009 Curții de Apel Galați, invocată de pârâtă ca temei al excepției, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca prematur formulată, nefiind soluționat fondul, astfel că pentru considerentele arătate mai sus,excepția apare ca nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
În ce privește solicitarea reclamantei de a se dispune introducerea în cauză a Tribunalului Vrancea în calitate de angajator, ea nu este fondată. Obiectul prezentei cauze îl constituie,emiterea deciziei de stabilire a pensiei de serviciu", vizavi de care Tribunalul Vrancea nu are nici o atribuție iar pe de altă parte angajatorul a emis reclamantului adeverința prevăzută de dispozițiile anexei 3 din nr.HG1275/2005.
În fine, nici excepția prematurității invocată de pârâtă nu este fondată, în condițiile în care reclamantul a făcut dovada cu înscrisuri că a depus la Casa Județeană de Pensii adeverința tip solicitată de aceasta.
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
La 01 aprilie 2008 reclamantul a solicitat în baza art.82 al.6 din Legea nr.303/2004 acordarea pensiei de serviciu, invocând modificările aduse prin nr.OUG100/04.10.2007.
Potrivit acestui din urmă act normativ, art.82 din Legea nr.303/2004 a fost modificat, căpătând următorul conținut:
- Al.1: judecătorii și procurorii cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură se pot pensiona și pot beneficia de pensia de serviciu la împlinirea vârstei de 60 de ani.
- Al.5:persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime de la aliniatul 1 numai în funcția de judecător sau procuror se pot pensiona și pot beneficia la pensia de serviciu la împlinirea vârstei de 60 de ani, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație.
- Al.6: de prevederile al.1 pot beneficia și judecătorii și procurorii pensionați anterior intrării în vigoare a acestei legi, care beneficiază de pensie în sistemul public și care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege pentru acordarea pensiei de serviciu.
În speță, reclamantul se află în situația prevăzută de al.6, acesta având calitatea de pensionar în sistemul public la data la care solicită pensia de serviciu și îndeplinește condițiile pentru acordarea pensiei de serviciu, fiindu-i eliberată adeverința tip prevăzută de anexa 3 la HG nr.1275/2005.
La data de 03.03.2009 reclamantul a depus la Casa Județeană de Pensii V adeverința tip și a solicitat stabilirea pensiei de serviciu, însă nici până în prezent pârâta nu i-a dat curs. Susținerea pârâtei că adeverința este anterioară pronunțării deciziei Curții de Apel Galați și că este necesară o altă adeverință nu poate fi luată în considerație, în condițiile în care a omis să arate instanței de recurs că, la momentul judecării recursului adeverința tip fusese deja depusă de reclamant.
Recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii V - motive.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii V criticând soluția instanței de fond sub următoarele aspecte esențiale:
Instanța de fond în mod greșit a reținut că intimatului din prezenta cauză i se aplică dispozițiile prevăzute de art.82 alin.6 din Legea nr.303/2004,fapt pentru care a obligat Casa Județeană de Pensii V să emită o decizie pentru acordarea pensiei de serviciu.
Adeverința nr.974/02.03.2009 emisă de către Tribunalul Vrancea eliberată în baza sentinței civile nr.60/26.01.2009 nu mai produce efecte juridice, nemaiavând valabilitate în sensul luării în calcul la stabilirea pensiei de serviciu.
Reclamantul a dobândit calitatea de pensionar în luna februarie 2008, ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor nr.OUG100/2007 care au modificat Legea nr.303/2004 motiv pentru care prevederile art.82 alin.6 modificat nu-i sunt opozabile.
Conform dispozițiilor art.82 alin.6,de prevederile alin.(1), (3) și (4) pot beneficia și judecătorii și procurorii pensionați anterior intrării în vigoare a prezentei legi,care beneficiază de pensie în sistemul public și care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege pentru acordarea pensiei de serviciu. Și în acest caz, pensia de serviciu se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului unde a funcționat înaintea eliberării din funcția de judecător sau procuror, și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție condiții pe care intimatul-reclamant nu le îndeplinește,el fiind pensionat ulterior acestei modificări.
Cu atât mai mult calculul pensiei este imposibil de efectuat în absența adeverinței tip reglementată de lege, care ar fi trebuit emisă de către Tribunalul Vrancea după soluționarea irevocabilă a cauzei din dosar nr-,în temeiul dispozițiilor legale prevăzute de legea specială și nu ca urmare a unei sentințe recurate irevocabil privind respingerea acțiunii reclamantului.
În ceea ce privesc condițiile cerute de lege pentru acordarea pensiei de serviciu stabilite potrivit art.82,alin.(2) și alin.(5) din Legea 303/2004 cu modificările și completările ulterioare aduse prin Ordonanța 100/04.10.2007 apreciază că nici acestea nu sunt îndeplinite.
Conform dispozițiilor art.82,alin.2, Judecătorii și procurorii se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin.(1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător și procuror.
Din interpretarea și analiza textului de lege susmenționat,rezultă în mod clar și fără echivoc că pentru a se acorda pensie de serviciu reclamantul, în mod obligatoriu trebuie să facă dovada că îndeplinește următoarea condiție:
- la data depunerii cererii în vederea pensionării, respectiv luna ianuarie 2008 (ulterior intrării în vigoare a nr.OUG100/2007) să fi avut o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător sau procuror, însă, așa cum rezultă din carnetul de muncă și chiar din cererea de chemare în judecată, reclamantul, la acea dată, a îndeplinit funcția de judecător doar pentru o perioadă de 13 ani și 2 luni.
În consecință, acest aspect demonstrează că prevederile art.82, alin.(2), nu fac obiectul solicitării pensiei de serviciu în cazul reclamantului și nu pot fi invocate în favoarea sa, deoarece la data pensionării reclamantul nu era judecător sau procuror și cu atât mai mult nu avea vechimea necesară deschiderii dreptului la pensie de serviciu.
Mai mult decât atât, prin dispozițiile art.82, alin.5 din același act normativ, legiuitorul a reglementat și situația persoanelor care la data pensionării au altă ocupație (cum este cazul reclamantului), însă sub condiția îndeplinirii condițiilor de vechime prevăzute la alin.(1) și (3) numai în funcția de judecător sau procuror.
Dispozițiile art.82, alin.(5) arată că,persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alineatele (1) și (3) numai în funcția de judecător sau procuror, se pot pensiona și pot beneficia la împlinirea vârstei de 60 de ani de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au altă ocupație.
Concret la speța în cauză și conform prevederilor art.82,alin.(5), se constată că cerința legii de la art.82, alin.(1) și (3) condiționează persoana în cauză la o vechime cuprinsă între 20 și 25 de ani numai în funcția de judecător sau procuror, ceea ce în cazul reclamantului această condiție nici pe departe nu este realizată întrucât a îndeplinit funcția de judecător doar pe o perioadă de 13 ani și 2 luni, astfel că nu este realizată condiția imperativă a legii, respectiv vechime numai în funcția de judecător sau procuror cuprinsă între 20 și 25 de ani.
În concluzie, solicitarea intimatului-reclamant privind acordarea pensiei de serviciu nu-și găsește aplicarea.
Considerentele deciziei instanței de recurs
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor aduse de recurentă și a celor de ordine publică conform art.304 Cod procedură civilă instanța de recurs reține următoarele:
Recursul declarat este întemeiat pentru următoarele argumente:
Instanța de fond făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, respectiv art.82 din Legea 303/2004.
Astfel, avem mai multe ipoteze avute în vedere de art.82 din Legea 303/2004 pentru acordarea pensiei de serviciu:
Magistrații cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcția de judecător/procuror se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani de pensie de serviciu. De asemenea, magistrații se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensie de serviciu dacă au o vechime de 25 de ani numai în funcția de judecător/procuror (inclusiv perioadele asimilate, avocat, consilier ). de pensie de serviciu, la împlinirea vârstei de 60 de ani și magistrații cu o vechime în magistratură între 20-25 ani.
Persoanele care la data pensionării au o altă ocupație decât aceea de magistrat dar care îndeplinesc condițiile de vechime ca judecător/procuror respectiv 25 de ani sau 20 de ani, pot beneficia de pensie de serviciu.
De aceste prevederi beneficiază și magistrații pensionați anterior (anterior OUG100/2007) dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru acordarea pensiei de serviciu.
Analizând situația reclamantului constatăm că acesta nu are o vechime în funcția de judecător sau procuror de 25 de ani/20 ani pentru a putea beneficia de pensie de serviciu.
Alineatul 2 al art.82 face referire la judecători/procurori, în funcție, care se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani.
Pentru aceștia se asimilează și perioadele în care judecătorul/procurorul a îndeplinit alte activități, respectiv a fost avocat, consilier. Nu pot fi extinse aceste prevederi și la celelalte situații prevăzute de celelalte alineate ale art.82 din Legea 303/2004.
Reclamantul a fost judecător în perioada 1972 - 1985, adică pentru 13 ani și 2 luni.
Cum la data ieșirii la pensie acesta nu avea calitatea de judecător sau procuror nu putem asimila perioada cât acesta a fost consilier juridic ca vechime în funcția de judecător sau procuror.
De remarcat este și faptul că pentru acordarea pensiei de serviciu alin.1, 2 și 3 vorbește de vechime în funcția de judecător/procuror, iar alin.3 din art.82 se referă la judecătorii/procurorii care beneficiază la împlinirea vârstei de 60 de ani de pensie de serviciu (deci aflați în funcții și care solicită ieșirea la pensie), folosind sintagma vechime în magistratură.
Prin urmare, instanța de fond interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile cauzei de față.
Conf.art.312 Cod procedură civilă urmează a se admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V împotriva sentinței civile nr.600/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, se va modifica în parte sentința civilă nr.600/8.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V ca nefondată.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V, cu sediul în Focșani,- Bis, jud.V împotriva sentinței civile nr.600/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.600/8.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 04 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/28.12.2009
Tehnored./4 ex./ 04 Ianuarie 2010
Fond:-
Asistenți jud.-
Com.2 ex.părți/
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel