Recalculare pensii. Decizia 1408/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - recalculare pensie -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1408

Ședința publică din 12 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Dicu Aurel

JUDECĂTOR 2: Maierean Ana

JUDECĂTOR 3: Ciută Eugenia

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii S, cu sediul în municipiul S, str. - -, împotriva sentinței nr. 1025 din 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns consilier juridic, pentru pârâta-recurentă și reclamanta-intimată.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic, pentru pârâta-recurentă a cerut admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.

Reclamanta-intimată, a cerut respingerea recursului ca nefondat.

Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2158/86/27.03.2009 la Tribunalul Suceava - secția civilă petenta a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii S solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună recalcularea pensiei având în vedere că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 20 de ani și nu de 30 de ani, începând cu data de 01.12.2005.

În motivarea cererii petenta a arătat că beneficiază de pensie de urmaș după soțul său care a fost pensionat la data de 01.03.1987 prin în baza art. 14 alin. 1 și 3 din Legea nr. 3/1977 având un stagiu de cotizare în grupa I de muncă de peste 20 de ani.

A mai arătat că începând cu data de 01.03.1998 beneficiază de pensie de urmaș în baza deciziei nr. -/16.03.1998.

A mai precizat că începând cu data de 01.12.2005 i s-a recalculat dreptul de pensie potrivit nr.OUG 4/2004, aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG nr. 1550/2004 stabilindu-i-se un punctaj calculat la un stagiu de cotizare de 30 de ani și nu de 20 de ani cum era corect.

În susținerea cererii contestatoarea a depus la dosar copia deciziei nr. 80889 din 14.02.1987 și 26.03.1988, deciziile nr. - din 16.03.1998, 20.10.1998, 29.06.2006 și 01.07.2007, buletine de calcul, copia carnetului de muncă al defunctului ( 13-14), extrasele unor acte normative, cupoane de pensie.

Legal citată, intimata Casa Județeană de Pensii Sad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată întrucât stagiul de cotizare de 20 de ani se ia în calcul la persoanele pensionate în baza HG nr. 267/1990 care s-au înscris la pensie după data de 01.02.1990.

În susținerea poziției sale procesuale intimata a depus la dosar copia deciziei de pensionare nr. - din 29.06.2006, buletin de calcul.

Prin sentința nr. 1025/05.05.2009 Tribunalul Suceava - secția civilă - a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat Casa Județeană de Pensii S să recalculeze pensia de urmaș cuvenită reclamantei prin luarea în calcul a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, în loc de 30 de ani, începând cu data de 26.03.2006.

Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut, în esență, că soțul petentei a realizat un stagiu de cotizare de peste 20 de ani în condiții speciale, încât sunt incidente în speță dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu referire la art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2000, în sensul că punctajul mediu anual al autorului petentei, implicit al acesteia, trebuie calculat în raport cu un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

A reținut că în același sens s-a pronunțat decizia nr. 40/22.09.2008 dată în recurs în interesul legii la Secțiile Unite ale ICCJ.

Împotriva acestei hotărâri Casa Județeană de Pensii Sad eclarat recurs, în care a invocat că, potrivit interpretării corecte a art. 2 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.

Că această vechime integrală în muncă, potrivit Legii nr. 3/1977 este de 30 de ani.

Recursul Casei Județene de Pensii S este fondat, încât va fi admis ca atare în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce succed.

Astfel, dezlegarea corectă a problemei juridice pusă în discuție este cea arătată în Decizia nr. 40/2008 menționată de prima instanță, după care stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoana autorului petentei, al cărui drept la pensie s-a deschis înlăuntrul intervalului 01.07.1971 - 31.03.2001, și care și-a desfășurat activitatea în condiții speciale mai mult de 20 de ani, " este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977".

Potrivit acestui text de lege, persoanele care au activat 20 de ani în locuri de muncă ce se încadrau în grupa I de muncă beneficiau de o majorare a vechimii în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie, de la un efectiv de 20 de ani la un echivalent de 30 de ani, prin acordarea a câte 6 luni pentru fiecare un an lucrat în respectivele condiții speciale.

Cu alte cuvinte, vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie era sub reglementarea Legii nr. 3/1977, de 30 de ani, atât pentru persoanele care au lucrat în locuri de muncă normale, cât și pentru cei care au activat în grupe speciale de muncă, cu deosebirea că pentru acestea din urmă legiuitorul a prevăzut un mod de calcul diferit al vechimii în muncă, astfel încât să se atingă durata de 30 de ani.

Cum vechimea integrală în muncă la care ne referim este echivalată în actualul sistem de stabilire a pensiilor cu reținerea de stagiu complet de cotizare, Curtea reține că, în situația reclamantului, acest indicator care stă la baza stabilirii punctajului mediu anual este de 30 de ani, conform celor ce preced.

În consecință, admițând recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii S, Curtea va modifica sentința atacată, în sensul respingerii ca nefondată a contestației petentei.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii S, împotriva sentinței nr. 1025 din 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.

Modifică în tot sentința civilă sus-menționată a Tribunalului Suceava în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond


Tehnored.

Ex. 2/09.12.2009

Președinte:Dicu Aurel
Judecători:Dicu Aurel, Maierean Ana, Ciută Eugenia

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1408/2009. Curtea de Apel Suceava