Recalculare pensii. Decizia 1432/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1432/R/2009
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 194 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- privind și pe intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 26 mai 2009, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 194/26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C, având ca obiect asigurare socială.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin Sentința civilă nr. 1913/2006, pronunțată în dosarul sub nr. de mai sus, s-a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtei.
Prin Decizia civilă nr. 833/R/2007, pronunțată în dosar cu același număr al Curții de APEL CLUJ, s-a admis recursul reclamantului, casându-se sentința si trimițându-se cauza spre o nouă judecată.
La termenul din data de 29.10.2007, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv verificarea pe baza actelor din dosarul de pensie a punctajului și cuantumului pensiei reclamantului, numind expert în cauză pe expert contabil.
Reclamantul a solicitat pârâtei reevaluarea si recalcularea drepturilor de pensie cuvenită în baza documentelor aflate la dosarul de pensionare, arătând că nu s-a luat în calcul pentru perioada anilor 1956-1966 lunile iulie și august, veniturile salariale realizate, veniturile suplimentare pentru orele lucrate în perioada 1959 - august 1992 peste norma didactică și perioada 01.09.1997-01.03.1995, cât a lucrat în cumul, cumulând pensia cu salariul. Totodată, reclamantul susține că trebuiau aplicate dispozițiile art. 78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000, privind stagiul suplimentar de cotizare de peste 19 ani și 19 zile. În acțiune se mai arată că nu s-au luat în calcul Adeverințele nr. 132, respectiv nr. 385/2004 existente în dosarul de fond.
Prin expertiza contabilă încuviințată de instanță și recomandată în Decizia civilă nr. 833/R/2007 a Curții de APEL CLUJ, s-au analizat toate aceste aspecte, expertul calculând cuantumul si punctajul mediu anual al pensiei contestatorului. Expertul a mai analizat si obiecțiunile la expertiză înaintate de reclamant și pârâtă, depunând la dosarul cauzei mai multe răspunsuri la obiecțiuni.
Din analiza raportului de expertiză și suplimentelor la acest raport s-a constatat că punctajul cuvenit reclamantului a fost corect calculat și cuantumul pensiei cuvenite este cel cuprins în Decizia de recalculare cu nr. -. Instanța a mai constatat că toate capetele de cerere menționate de reclamant, ca nefiind luate în calcul, au fost operate în calculul punctajului mediu anual.
Referitor la prevederile art. 78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000 prevede că "Asigurații care, după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public, regăsindu-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 5, beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar".
Astfel, potrivit prevederilor legale sunt necesare îndeplinirea a două condiții cumulative, respectiv stagiu complet de cotizare și împlinirea vârstei standard, pentru a putea beneficia de majorarea punctajului realizat cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar.
Reclamantul a îndeplinit condițiile de acordare a majorării de 3,6% pentru fiecare an suplimentar de la data de 25.10.1995 când a împlinit vârsta de 62 ani.
Așa cum se poate vedea din Buletinul de calcul, pârâta i-a acordat majorarea prevăzută de art. 78 (8) din Legea nr. 19/2000 pentru perioada 25.10.1995-13.06.2003.
Așa cum rezultă și din adresa nr. 25836/2006, emisă de către Casa Județeană de Pensii C, pentru perioada iunie 2003-februarie 2005, reclamantul nu a realizat un stagiu de cotizare de minimum 12 luni, întrucât nu a lucrat cu o normă care, adunată pe această perioadă, să îi dea un stagiu de cotizare de 12 luni și care să permită recalcularea pensiei.
Din expertiza și analiza dosarului de pensie, instanța a mai constatat că pârâta i-a luat în calculul pensiei toate drepturile pentru s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale pentru perioada 1956-1966.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
În memoriul de recurs s-a arătat că în mod greșit a reținut prima instanță că veniturile pe care le-a realizat reclamantul au fost luate în considerare la emiterea Deciziei -/05.05.2006. Astfel, veniturile din lunile iulie - august pentru perioada 1956-1966, orele peste programul normal de lucru și orele suplimentare din perioada februarie 1959 - septembrie 1966, respectiv 1990-1997, cumulul salariului cu pensia din perioada 1 septembrie 1997 - 1 martie 2005 nu s-au reținut corect în decizia de pensionare contestată.
Recurentul a mai învederat că nu i s-a stabilit corect punctajul pentru pensia suplimentară și punctajul suplimentar conform art. 78 alin. (8) din Legea 19/2000 și că prin expertiza judiciară efectuată în cauză nu s-a lămurit situația pensiei sale.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel apreciază că recursul este fondat, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. -/24.05.2006 (fila 11 dosar -) de recalculare a pensiei recurentului acestuia i s-a determinat un punctaj mediu anual de 2, 89383 puncte și o pensie în cuantum de 856 lei.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză (răspuns la obiecțiuni filele 63-68 dosar fond) punctajul mediu anual al pensiei recurentului este de 3,03769 puncte, iar cuantumul pensiei de 981,48 lei.
Drept urmare, în mod evident există diferențe între punctajul mediu anual stabilit prin decizia pârâtei și cel determinat prin expertiza contabilă, astfel încât în mod greșit a reținut contrariul instanța de fond.
Mai mult, Curtea constată că nici la efectuarea expertizei din cauză nu s-au avut în vedere toate veniturile obținute de reclamant, așa cum rezultă acestea din adeverințele depuse. Astfel, veniturile din lunile iulie - august pentru perioada 1956-1966 și orele peste programul normal de lucru și orele suplimentare din perioada februarie 1959 - septembrie 1966, respectiv 1990-1997 nu au fost reținute de expert conform celor evidențiate în Adeverințele nr. 312/2004 și 385/2004 (file 21-23 dosar -).
De asemenea, prin Decizia nr. 264/20.03.2007 a Curții Constituționale (publicată în MO2 83/2007) s-a statuat că dispozițiile <LLNK 12000 19 10 202 95 39>art. 95 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. În opinia instanței de contencios constituțional condiționarea dreptului la recalculare de realizarea unui stagiu suplimentar de cotizare de minimum 12 luni este contrară principiului egalității în drepturi a cetățenilor și instituie o discriminare între cetățenii care se află, în realitate, în situații identice. stagiului suplimentar de cotizare nu este un criteriu obiectiv și nici rezonabil pentru a considera că cetățenii se află în situații diferite, care ar justifica tratamentul juridic diferențiat.
În consecință, instanța de fond a reținut contrar deciziei obligatorii menționate anterior că reclamantul nu a realizat în perioada iunie 2003-februarie 2005 un stagiu de cotizare de minimum 12 luni, astfel încât nu îi pot fi valorificate veniturile din această perioadă. În plus, se reține că în expertiza efectuată au fost valorificate și venituri din această perioadă, astfel încât în condițiile în care a constatat că punctajul mediu anual al pensiei reclamantului din decizia de pensionare contestată este conform cu cel menționat în expertiză, considerentele hotărârii primei instanțe sunt și contradictorii.
De asemenea, hotărârea primei instanțe nu conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede în mod expres art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.
Contrar dispozițiilor legale menționate anterior, instanța de fond, a omis să analizeze motivele invocate de către reclamant și să arate motivele pentru care respinge toate petitele, astfel încât cu privire la hotărârea pronunțată nu se poate exercita un control judiciar eficient.
Sub acest aspect, este de observat că în considerentele sentinței nu s-a răspuns motivat la toate apărările reclamantului, deși acesta a evidențiat în mod concret veniturile care nu au fost luate în considerare de intimată la stabilirea pensiei.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că în cauză se impune efectuarea unei noi expertize contabile care să aibă în vedere la stabilirea punctajului mediu anual al pensiei reclamantului toate veniturile obținute de acesta și evidențiate în adeverințele depuse în conformitate cu art. 4 alin. (3) din OUG 4/2005.
Și, întrucât o astfel de probă nu se poate administra în recurs conform art. 306 Cod procedură civilă, iar modificarea hotărârii nu este posibilă fiind necesară administrarea acestei probe, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 194 din 26 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care va fi casată în întregime și în consecință se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 194 din 26 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și în consecință trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.LD/dact.MS
3ex./29.06.2009
Jud.fond: /
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Eugenia Pușcașiu, Marta Carmen