Recalculare pensii. Decizia 1478/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - recalculare pensie -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1478
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Dicu Aurel
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în municipiul S, str. - -, județul S, împotriva sentinței nr. 1678 din 01.10.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s- prezentat contestatorul intimat, lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind chestiuni prealabile, instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul la dezbateri.
Contestatorul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, pentru motivele precizate în întâmpinarea depusă la dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4567/03.07.2009 pe rolul Secției civile a Tribunalului Suceava, reclamantul a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii S, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună recalcularea pensiei, având în vedere că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 20 de ani și nu de 30 de ani și obligarea intimatei la plata diferenței de pensie începând cu data de 01.07.2005.
În motivarea cererii, petentul a arătat că a fost pensionat anterior datei de 3.03.2001, în baza art.14 alin. 1 și 3 din Legea nr. 3/1977, având un stagiu de cotizare în grupa I de muncă de peste 20 de ani.
A mai arătat petentul că, începând cu data de 01.07.2005, i s-a recalculat dreptul de pensie, potrivit nr.OUG 4/2004, aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile nr.HG 1550/2004, stabilindu-i-se un punctaj calculat la un stagiu de cotizare de 30 de ani și nu de 20 de ani, cum era corect.
În susținerea cererii, contestatorul a depus la dosar extrasele unor acte normative.
Legal citată, intimata Casa Județeană de Pensii Sad epus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, ca nefondată, întrucât stagiul de cotizare de 20 de ani se ia în calcul la persoanele pensionate în baza nr.HG 267/1990, care s-au înscris la pensie după data de 01.02.1990, având în vedere și dispozițiile art. 2 din nr.HG 1550/2004.
Totodată, intimata a invocat și excepția tardivității formulării contestației, invocând în acest sens dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000.
De asemenea, intimata a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al petentului.
În susținerea poziției sale procesuale, intimata a depus la dosar copia deciziei de pensie nr. 84792 din 14.11.1987, buletine de calcul.
Prin sentința nr. 1678/01.10.2009, Tribunalul Suceavaa respins, ca nefondată, excepția tardivității cererii, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.07.2005 - 01.07.2006 și a admis în parte cererea de "recalculare pensie", încât a dispus ca această recalculare să ia în considerare, pentru stabilirea punctajului mediu anual, un stagiu de cotizare de 20 de ani și a obligat pe intimată să achite reclamantului drepturile de pensie rezultate în urma recalculării începând cu data de 02.07.2006.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut, în primul rând, că nu se pune problema tardivității cererii reclamantului, câtă vreme nu este dovedit că s-ar fi comunicat acestuia vreuna dintre deciziile emise în dosarul său de pensionare.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut ca fiind prescrise pretențiile reclamantului în ce privește perioada 01.07.2005 - 01.07.2006, pentru care termenul de prescripție general de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit, nefiind dovedit vreun caz de suspendare ori de întrerupere a cursului prescripției.
Asupra fondului cauzei, Tribunalul a reținut că, pentru situația petentului - care a realizat un stagiu de cotizare de 28 ani, 1 lună și 12 zile în condiții speciale - sunt incidente prevederile art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu referire la art. 2 al. 3 din nr.HG 1550/2000, în sensul că punctajul mediu anual trebuie calculat raportat la un stagiu complet de cotizare de 20 ani și nu de 30 de ani, cum s-a calculat inițial.
Că, într-un asemenea sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 40/22.09.2008, dată în recurs în interesul legii.
Împotriva acestei hotărâri, Casa Județeană de Pensii Sad eclarat recurs, în care a susținut - în esență - că, având în vedere că reclamantul este pensionat înainte de apariția Hotărârii nr. 267 din anul 1990, mai exact în anul 1987, în temeiul Legii nr. 3/1977, în mod corect punctajul mediu anual s-a calculat prin raportarea la stagiul de 30 de ani, conform prevederilor Legii nr. 3/1977. Că, potrivit prevederilor punctului A 1.2 din Normele tehnice nr. 5388/16.11.2004, în situația pensiilor de limită de vârstă stabilite în perioada cuprinsă între 01.07.1977 - 31.03.2001, inclusiv, stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual este de 25 de ani pentru femei și 30 de ani pentru bărbați. Că, în acest sens se exprimă și prevederile art. 2 alin. 3 privind normele metodologice de evaluare și aplicare a HG1550/2004 a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale, potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/1990 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. Recursul intimatei este fondat, încât va fi admis ca atare, pe temeiul art. 312 al. 1 - 3. pr. civ. pentru considerentele ce succed.
Astfel, dezlegarea corectă a problemei în discuție este cea dată de Decizia nr. 40/22.09.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, după care stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoana reclamantului, a cărui drept de pensie s-a deschis în intervalul 01.07.1971 - 31.03.2001 și care și-a desfășurat mai mult de 20 de ani din activitate în condiții speciale de muncă "este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977".
Potrivit acestui text de lege, persoanele care au activat 20 de ani în locuri de muncă ce se încadrau în grupa I de muncă beneficiau de o majorare a vechimii în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie, de la un efectiv de 20 de ani la un echivalent de 30 de ani, prin acordare a câte 6 luni pentru fiecare an lucrat în respectivele condiții speciale.
Cu alte cuvinte, vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie era de 30 de ani, sub reglementarea Legii nr. 3/1977, atât pentru persoanele care au lucrat în locuri de muncă normale, cât și pentru cei care au activat în grupe speciale de muncă, cu deosebirea că pentru aceștia din urmă legiuitorul a prevăzut un mod de calcul diferit al vechimii în muncă, astfel încât să se atingă durata de 30 de ani.
Cum vechimea integrală în muncă, la care ne referim, este echivalentă, în actualul sistem de stabilire a pensiilor, cu noțiunea de stagiu complet de cotizare, Curtea reține că, în situația reclamantului, acest indicator care stă la baza stabilirii punctajului mediu anual este de 30 de ani, conform celor ce preced.
În consecință, admițând recursul intimatei Casa Județeană de Pensii S, Curtea va modifica sentința atacată, în sensul respingerii ca nefondate a contestației reclamantului, cu menținerea soluției date în primă instanță asupra excepției tardivității invocată în proces.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței nr. 1678 din 01.10.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Modifică parțial sentința atacată, în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Menține soluția de respingere a excepției tardivității formulării acțiunii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
18.12.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Dicu Aurel