Recalculare pensii. Decizia 1492/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(8574/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1492/
Ședința publică de la10.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.6267/14.10.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.14.899/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă, personal, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 19.01.2009, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității intimatei-reclamante, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-reclamantă, personal, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6267/14.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului
obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionar, prin luarea în calcul a tuturor veniturilor, conform adeverinței nr.1013/21.02.2008 emisă de Institutul de Cercetare, Proiectare și Producție În Domeniul Construcțiilor și Materialelor de Construcții.
În considerente a reținut că la data de 25.02.2008 reclamanta s-a adresat Casei Locale de Pensii Sector, solicitând recalcularea pensiei cu luarea în considerare a adeverinței eliberate de fostul angajator, întrucât la determinarea drepturilor de pensie intimata nu a valorificat veniturile prevăzute în adeverința nr. 1013/21.02.2008 emisă de Institutul de Cercetare, Proiectare și Producție în Domeniul Construcțiilor și Materialelor de Construcții, pentru aceste venituri plătindu-se contribuția CAS, încălcând astfel principiul contributivității prevăzut de art.2 lit. e) din Legea nr. 19/2000.
Tribunalul a reținut că intimata nu a dat curs cererii de recalculare, formulate de către reclamantă la 25.02.2008, înregistrate sub nr.390, prin care aceasta a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în considerarea a veniturilor suplimentare cu caracter permanent-acord, pentru care s-au reținut și virat în totalitate CAS și taxele și impozitele prevăzute de lege, încălcând astfel principiul contributivității prevăzut de art.2 lit. e) și art. 155 din Legea nr. 19/2000.
Tribunalul, verificând actele depuse la dosarul cauzei, a reținut că la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei, intimata nu a valorificat veniturile suplimentare realizate de către aceasta în perioada 10.08.1971-01.03.1996 menționate în adeverința nr. 1013/21.02.2008 emisă de Institutul de Cercetare, Proiectare și Producție în Domeniul Construcțiilor și Materialelor de Construcții, pentru aceste venituri plătindu-se contribuțiile CAS conform adeverințelor, încălcând astfel principiul contributivității prevăzut de art.2 lit. e) din Legea 19/2000.
Având în vedere dispozițiile art.78 din Legea nr. 19/2000: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică" și reținând refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, Tribunalul a admis acțiunea, a obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei prin valorificarea mențiunilor din adeverința nr. 1013/21.02.2008 emisă de Institutul de Cercetare, Proiectare și Producție în Domeniul Construcțiilor și Materialelor de Construcții.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate, al aplicării greșite a prevederilor legale în ceea ce privește luarea în calcul a veniturilor temporare "acord și prime", menționate în adeverința de mai sus.
Referitor la cererea reclamantei de a i se emite o nouă decizie prin care să-i fie luate în considerare sporurile prevăzute în adeverinele depuse, a arătat următoarele:
- în adeverințele respective sunt prevăzute câștigurile suplimentare, acord și prime;
- cu privire la perioada în care reclamanta a obținut câștiguri suplimentare "acord și prime", arată că acestea nu au fost "câștiguri permanente" în înțelesul-/2005;
- art. 164 din Legea nr. 19/2000 prevede că la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete și sporurile permanente, care au făcut parte din baza de calcul a veniturilor înregistrate în carnetul de muncă.
Veniturile realizate în acord global și prime reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare, astfel încât nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.
Tribunalul Bucureștia reținut în considerentele sentinței civile recurate că în mod greșit Casa Locală de Pensii Sector 6 nu a luat în considerare primele și acordul, apreciind că această soluție ar reprezenta o încălcare a principiului contributivității statuat în art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
În privința veniturilor din "prime și acord", conform adeverințelor, a învederat instanței de recurs următoarele:
Normele generale se caracterizează prin aceea că au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-un domeniu sau într-o ramură de drept. În domeniul drepturilor de asigurări sociale, Legea nr. 19/2000 reprezintă dreptul comun.
Normele speciale sunt aplicabile unei sfere restrânse de relații, ele derogând de la dreptul comun.
Actele normative referitoare la sporuri sunt, în domeniul drepturilor de asigurări sociale, norme cu caracter special.
Întrucât normele speciale sunt derogatorii, în procesul aplicării lor, ele cunosc un regim restrictiv, fiind de strictă interpretare.
Având în vedere că potrivit OUG nr. 4/2005 (aprobată prin Legea nr. 78/2005), normă juridică ce are caracter special, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, formele de retribuire care nu au avut caracter permanent, obligarea Casei de Pensii la emiterea unei decizii cu luarea în calcul a sporurilor menționate în adeverințe, este netemeinică și nelegală.
Instanța de fond a încălcat principiul juridic conform căruia norma juridică specială derogă de la cea cu caracter general și se aplică cu întâietate.
De altfel, punctul VI din anexa OUG nr. 4/2005 prevede condițiile imperative de formă și fond pe care trebuie să le îndeplinească adeverințele prin care se dovedesc sporurile cu caracter permanent, sporuri care fac parte din baza de calcul a pensiilor.
Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și a compensațiilor prevăzute de lege.
La calculul drepturilor de pensie, întotdeauna s-a avut în vedere respectarea principiului egalității atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificată, cât și pentru situația nerealizării producției planificate, astfel că la calculul pensiei s-a avut în vedere numai retribuția stabilită prin contractul de muncă.
Acesta este și motivul avut în vedere de către legiuitor când nu a încadrat veniturile suplimentare obținute în sistemul de acord global, prime, în categoria sporurilor cu caracter permanent.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr.6267 pronunțată în ședința publică din 14.10.2008 de către Tribunalul București - Secția a VIII-a, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată și nelegală.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, cât privește motivele circumscrise temeiului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ, Curtea reține, în acord cu statuările primei instanțe, că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de participanții la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite, conform principiului contributivității, care cere ca la stabilirea drepturilor de pensie să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverința eliberată de unitatea la care asigurata și-a desfășurat activitatea.
În speță, s-a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite petentei, intimata nu a valorificat sumele încasate, prevăzute în adeverința depusă la dosar.
Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul realizat de angajat, totodată art. 1 din Decretul nr. 389/1972 dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul salariat.
Cât privește OUG nr. 4/2005, aceasta stabilește că recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, iar în privința formelor de retribuire în acord și premiilor acordate, în anexa 1 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, nefăcând parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare.
Or, veniturile suplimentare obținute de petentă au avut caracter de continuitate, fiind incluse în câștigul brut realizat, față de care s-a reținut și virat contribuția de asigurări sociale, astfel că trebuie avute în vedere la recalcularea pensiei.
Se reține, de asemenea, că și art. 3 din Legea nr. 3/1977 ocrotea dreptul la pensie al tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă, pe baza contractului de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege, principiul fiind reiterat și prin art. 2 din Legea nr. 19/2000, care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite.
Față de reglementările anterior enunțate, se apreciază că au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, în raport cu cele care decurg din el, dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară ar duce la nerealizarea scopului urmărit de legiuitor, respectiv ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Prin urmare, în mod legal și temeinic, prima instanță a stabilit că și veniturile suplimentare menționate în adeverința depusă la dosar trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, astfel că recursul este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.6267/14.10.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.14.899/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red:
Tehnored:
2 EX./18.03.2009
Jud. fond: andrioaei/
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Petre Magdalena, Ilie