Recalculare pensii. Decizia 1495/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(8220/2008)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1495/

Ședința publică de la10.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 3: Ilie

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNCIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5610/10.09.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15.744/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă, personal, lipsă fiind recurenta-părâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 16.02.2009, după care,

Președintele completului procedează la verificarea identității intimatei-reclamante, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimata-reclamantă, personal, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.

În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5610/10.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului

obligat pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.07.2005, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr.4488/04.12.2007 emisă de SC SA B, precum și a perioadei 18.03.1969-15.03.1987, ca fiind lucrată în grupa a-II-a de muncă în procent de 80% și a respins cererea sub celelalte aspecte, ca neîntemeiată.

În considerente a reținut că prin decizia nr. -/01.07.2005 emisă de Casa Locala de Pensii Sector 2 B au fost recalculate drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000.

Din buletinul de calcul atașat deciziei s-a constatat că pârâta nu luat în considerare veniturile obținute sub formă de sporuri vechime, prime și ca urmare a aplicării sistemului de retribuire în acord global, venituri atestate de adeverința nr.4488/04.12.2007 emisă de SC SA B, precum și a perioadei 18.03.1969-15.03.1987, ca fiind lucrată în grupa a-Il-a de muncă în procent de 80%, astfel cum reiese din adeverința nr. 5495/23.11.2004 emisă de SC SA.

Veniturile realizate în sistem de acord global, precum și celelalte venituri suplimentare trebuie luate în considerare la calcularea drepturilor de pensie, pentru următoarele considerente:

Retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art. 1 Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Se observă, așadar, că pentru toate aceste sume angajatorii calculau și virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat și de către angajatorul emitent al adeverinței din cauza de față.

O dată reținut acest aspect, se cuvin a fi precizate dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora "sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

Acest principiu este dezvoltat în dispozițiile următoare din același act normativ, în secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000, punctajul anual al

asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Prin art. 4 alin. 2 și 3 din OUG nr. 4/2005 legiuitorul se abate de la principiul contributivității pe care îl afirmase categoric în Legea nr. 19/2000 și precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioarei datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor, sunt enumerate în anexele ordonanței. Acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.

În privința formelor de retribuire în acord, în anexa 1 OUG nr. 4/2005 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționata pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".

În aceeași Anexa a OUG nr. 4/2005, la pct. IV, legiuitorul optează pentru luarea în calcul a oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreuna cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale.

În speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, față de cele care decurg din acesta, dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.

Formele de retribuire în acord și celelalte venituri menționate în adeverința în cauză nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or, acestea se stabileau și se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar.

Sintetizând, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000, este construită în jurul acestui principiu fundamental, și anume că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".

diferite asupra chestiunii în discuție între casele de pensii și instanțele judecătorești sunt generate de inconsecvența legiuitorului.

Pe de o parte, se afirmă în art. 2 al legii-cadru, principiul contributivității, mai sus menționat.

Pe de altă parte, același legiuitor limitează fără nicio justificare rezonabilă aplicarea acestui principiu, în cuprinsul OUG nr. 4/2005, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri și sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv că nu ar fi avut caracter permanent. Tot în OUG nr. 4/2005 se recunoaște posibilitatea valorificării unor venituri, în măsura în care pentru acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.

Instanța a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți.

Prin urmare, în prezența acestei dualități de reglementare, revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî că principiul contributivității afirmat în art. 2 din Legea nr. 19/2000 și dezvoltat în art. 78 alin. 1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Față de argumentele de mai sus, în baza art. 89 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, a obligat pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.07.2005, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr. 4488/04.12.2007 emisă de SC SA B precum și a perioadei 18.03.1969-15.03.1987 ca fiind lucrată în grupa a-Il-a de muncă în procent de 80%, astfel cum reiese din adeverința nr. 5495/23.11.2004 emisă de SC SA.

Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.

În susținerea recursului a arătat că prin sentința mai sus menționată, instanța de fond a admis contestația formulată de reclamanta, prin care a obligat 2 la emiterea unei noi decizii prin care reclamantei să-i fie recalculate drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite, retroactiv, începând cu data de 01.07.2005, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr. 4488/04.12.2007 emisă de SC SA B, adeverința ce conține veniturile, în afara retribuției tarifare, care reprezintă sume plătite pentru prime și ore suplimentare, precum și a perioadei 18.03.1969-15.03.1987 ca fiind lucrata în grupa a-II-a de muncă în procent de 80%, atestată de adeverința nr.5495/23.11.2004 emisă de.

Petentei i s-au recalculat drepturile de pensie ținându-se cont de toate actele depuse la dosarul de pensie, astfel: adeverința nr.4488/04.12.2007 conține câștiguri suplimentare ce nu fac obiectul OUG nr.4/03.02.2005 actualizată - privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, adică sume ce au fost plătite pentru prime și ore suplimentare. În adeverința sus-menționată se specifică faptul că "veniturile suplimentare din Anexa 1 (prima, acord global, asistență tehnică, ore peste durata normala a zilei de muncă, sporuri-toxicitate, noapte, ) au caracter permanent în înțelesul Legii nr.49/1992, art. 10".

Art. 3 alin. 1 din Legea nr.49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementari din legislația de asigurări sociale, modifică și completează de fapt art.10 din Legea nr.3/1977, având următorul cuprins: "baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază și a următoarelor sporuri, printre care se menționează și sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal".

Se poate constata consultând Anexa 1 la adeverința cu nr.4488/04.12.2007 că sumele plătite pentru ore suplimentare nu au avut un caracter permanent, fiind plătite în mod sporadic, deși în adeverință se menționează acest lucru. În acest sens, Anexa VI din OUG 4/2005 prevede în mod clar că "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001:

- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale;

- alte sporuri care nu an avut caracter permanent."

De asemenea, Anexa 1 acestei adeverințe face referire doar la venituri suplimentare constând în prime și sume plătite pentru ore suplimentare, nu și la sporuri - toxicitate, noapte,.

Această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii-cadru în materia asigurărilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operațiunii de recalculare guvernate de nr.OUG4/2005, realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.

De asemenea, referitor la această perioadă în care reclamanta a lucrat la și a primit salariu lunar, la care s-au adăugat în mod temporar, fără continuitate, aceste venituri suplimentare plătite în sistem de prime și ore suplimentare și neînregistrate în carnetul de muncă, recurenta arată că art. 164 din Legea 19/2000 - privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare (care reia prevederile art. 10 din Legea 3/1977, modificate și completate prin art. 3 din Legea 49/1992) prevede că la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete și sporurile permanente, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor înregistrate în carnetul de muncă.

În acesta se înscriau salariile brute până la data de 1 iulie 1977, salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, salariile brute de la data de 1 ianuarie 1991.

La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

În acest sens, potrivit dispozițiilor legale evocate aplicabile în materie, determinant pentru valorificarea veniturilor suplimentare la calculul pensiilor, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, este ca acestea să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare și să fi fost înregistrate în carnetul de muncă, până la data de 1 aprilie 1992 (data intrării în vigoare a Legii nr.49/1992), iar ulterior acestei date să fi avut caracter permanent, să fi făcut parte, de asemenea, din baza de calcul al pensiilor, să fi fost înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Or, veniturile în sistem de prime și ore suplimentare (acord global - așa cum sunt numite în sentința civila nr.5610/10.09.2008) obținute de către reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, reglementată de legislația în vigoare la acea data - art.12 din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifara.

Veniturile realizate în acord global reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare (nefiind înscrise în carnetul de muncă), astfel încât nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie. De asemenea, art. 4 din Legea 2/1983 reglementa lucrul în "acord global":

Sistemul de retribuire asigura cointeresarea materială a celor ce muncesc la creșterea producției, a productivității muncii și a eficientei economice, precum și repartizarea echitabila a veniturilor provenite din muncă, un raport corespunzător între veniturile individuale minime și maxime.

Forma de retribuire în acord global se extinde și se generalizează în toate unitățile economice.

Pe lângă retribuția tarifara, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și compensațiilor prevăzute de lege."

La calculul drepturilor de pensie, întotdeauna s-a avut în vedere respectarea principiului egalității, atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificata, cât și pentru situația nerealizării producției planificate (în acest caz, retribuția diminuându-se) astfel că, la calculul pensiei s-a avut în vedere numai retribuția stabilita prin contractul de muncă.

Acesta este și motivul avut în vedere de către legiuitor când nu a încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global în categoria sporurilor cu caracter permanent, precum și faptul că aceste dispoziții exprese ale legiuitorului, vizând veniturile obținute în formă de retribuire în acord global nu lasă loc interpretării extensive susținute de reclamantă, iar constituționalitatea textului de lege a făcut obiectul analizei Curții Constituționale.

Astfel, prin decizia nr.736 din 24 octombrie 2006, s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de la pct. VI din Anexa la.OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Curtea statuând că atribuția de a stabili condițiile de acordare a drepturilor cetățenilor la pensie, inclusiv modalitatea de calcul al cuantumului, revine în exclusivitate legiuitorului.

Prin urmare, ține de opțiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor. Noua legislație privind sistemul public de pensii recunoaște ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislația anterioară pentru determinarea dreptului la pensie. În mențiunea criticată pentru neconstituționalitate se precizează, în mod expres, că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, acele venituri care, potrivit legislației anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.

În ceea ce privește adeverința nr.5495/23.11.2004 emisă de, recurenta a învederat instanței că perioada 18.03.1969-15.03.1987 nu a putut fi considerată ca fiind lucrata în grupa a-II-a de muncă deoarece persoanele care la data de 01.02.1990 inclusiv, aveau calitatea de pensionari și care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă prevăzute să fie încadrate în grupa I sau grupa a-II-a, beneficiază de grupa superioară de muncă numai daca se regăsesc în Ordinul nr.50/1990 actualizat.

Sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul aplicării greșite a prevederilor legale în ceea ce privește recalcularea pensiei conform G nr.4/2005, precum și a luării în considerare a perioadei 18.03.1969-15.03.1987 ca fiind lucrată în grupa a-II-a de muncă în proporție de 80%, în funcția de tehnician proiectant principal, prin interpretarea eronata a Ordinului nr.50/1990 actualizat.

În aceste condiții și având în vedere precizările expuse mai sus, recurenta consideră că, în urma verificării actelor depuse la dosarul de pensie, Casa Locala de Pensii Sector 2 s-a pronunțat în mod corect emițând decizia -/01.07.2005, a respectat dispozițiile impuse de legislația în vigoare și în mod greșit instanța de fond a anulat aceasta decizie și a obligat Casa Locala de Pensii să emită o nouă decizie prin care reclamantei sa-i fie recalculată pensia pentru limită de vârstă retroactiv, începând cu data de 01.07.2005, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr.4488/04.12.2007 emisă de A, precum și a perioadei 18.03.1969-15.03.1987 ca fiind lucrată în grupa a-II-a de muncă în procent de 80%.

De asemenea, în baza art.281 alin.1 și 3 și art.2811, alin. 1 din pr. civ. recurenta solicită îndreptarea în cuprinsul sentinței civile a următorului alineat:

- să se dispună anularea deciziei nr.-/05.03.2008 emise de Casa Locala de Pensii Sector 2, întrucât reclamanta are dosar de pensie cu numărul - și nu exista nici o decizie cu acest număr în acest dosar.

Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea în totalitate sentinței civile nr. 5610/10.09.2008 a Tribunalului București - Secția a--a - Conflicte de Munca și Asigurări Sociale, ca netemeinică și nelegală și, în baza dispozițiilor art. 3041pr. civ. analizarea cauzei sub toate aspectele, iar prin hotărârea ce va fi pronunțată, respingerea cererii recurentei-reclamante.

Cercetând recursul declarat, în limita criticilor formulate, Curtea reține că acesta este nefondat.

Astfel, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de participanții la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite, conform principiului contributivității, care cere ca la stabilirea drepturilor de pensie să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverința eliberată de unitatea la care asigurata și-a desfășurat activitatea.

În speță, s-a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite petentei, intimata nu a valorificat sumele încasate, prevăzute în adeverința depusă la dosar, adeverința nr.4488/04.12.2007 emisă de SC SA

Or, Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul realizat de angajat, totodată art. 1 din Decretul nr. 389/1972, dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul salariat.

Cât privește OUG nr. 4/2005, aceasta stabilește că recalcularea

pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1.04.2001, se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, iar în privința formelor de retribuire în acord și premiilor acordate, în anexa 1 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, nefăcând parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare.

Se reține, de asemenea, că și art. 3 din Legea nr. 3/1977 ocrotea dreptul la pensie al tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă, pe baza contractului de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege, principiul fiind reiterat și prin art. 2 din Legea nr. 19/2000, care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite.

Față de reglementările anterior enunțate, se apreciază că au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, în raport cu cele care decurg din el,dar nu-l respectă, pentru ca soluția contrară ar duce la nerealizarea scopului urmărit de legiuitor, respectiv ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Cât privește încadrarea perioadei 18.03.1969-15.03.1987 ca fiind lucrată în grupa a-II-a de muncă, în proporție de 80%, aceasta reprezintă o atribuție a conducerii unității după consultarea sindicatului, ce nu poate fi cenzurată de organul de pensii, potrivit dispozițiilor exprese ale Ordinului comun nr. 50/1990 (pct. 6), exercitată în aplicarea HG nr.1223/1990, a cărei aplicare nu este înlăturată prin faptul că reclamanta era pensionată la momentul intrării în vigoare, câtă vreme, dincolo de deschiderea dreptului la pensie, perioada lucrată în grupa a-II-a, poate fi relevantă în procesul stabilirii drepturilor la pensie și sub alte aspecte, potrivit actelor normative succesive din această materie.

În fine, eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinței atacate, cât privește consemnarea, în partea introductivă a considerentelor, a obiectului acțiunii, este remediabilă pe calea prevăzută de art. 281. pr. civ. neconstituind motiv de recurs îndreptabil pe această cale, câtă vreme preluarea eronată nu se reflectă în vreun fel în raționamentul instanței sau soluția pronunțată.

Rezultă așadar, pe baza celor expuse, că hotărârea primei instanțe este temeinică și a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, prin raportare la care recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNCIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5610/10.09.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15.744/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03. 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red:

Tehnored:

2 EX./20.03.2009

Jud. fond:

Președinte:Bodea Adela Cosmina
Judecători:Bodea Adela Cosmina, Petre Magdalena, Ilie

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1495/2009. Curtea de Apel Bucuresti