Recalculare pensii. Decizia 151/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 151/
Ședința publică de la 10 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea cererilor formulate de contestatorul G, domiciliat în G,-, - 8,. 25, jud. G, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, cu sediul în G,-, jud. G, având ca obiect "CONTESTAȚIE ÎN ANULARE", împotriva deciziei civile numărul 987/17.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- și a deciziei civile numărul 796/17.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: contestatorul G personal, lipsă fiind intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: cererea este la primul termen de judecată, legal motivată și este scutită de taxă judiciară de timbru; citată cu copia motivelor contestației în anulare instituția intimată Casa Județeană de Pensii Gad epus întâmpinare prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, după care:
Curtea a legitimat contestatorul Stase G în baza BI seria - nr. - eliberat de Municipiului G la data de 09.08.1973, CNP -.
Curtea pune în discuție condițiile de admisibilitate a contestației în anulare de față.
Contestatorul apreciază admisibilă contestația de față avându-se în vedere că potrivit dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă dezlegările date deciziilor de recurs contestate sunt rezultatul unei greșeli materiale. Astfel, susține că în fișa de calcul a pensiei nici instanța de fond, nici cea de recurs nu au avut în vedere adeverința nr. 4345/19.04.1960 și perioada în care și-a desfășurat activitatea în cadrul pronunțându-se numai față de adeverința nr. 6600.
Mai arată că doar prima instanță de recurs a recomandat să se aibă în vedere din cartea sa de muncă adeverința menționată mai sus. Precizează că a lucrat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor fiind trecut în rezervă dar continuându-și activitatea ca angajat civil.
Apreciază că nu a fost luată în calcul o perioada de 3 ani la stabilirea cuantumului pensiei și nici beneficiul concediului de odihnă nu a fost avut în vedere.
În coloana 6 din tabelul prezentat în cadrul motivelor contestației în anulare specială se înscrie retribuția tarifară lunară de încadrare iar în dreptul coloanei 7 unde este înregistrată adeverința nr. 4345/19.04.1960, la coloana 6 nu este specificată această atribuție ce corespunde perioadei 1953-1956.
Apreciază admisibilă contestația în anulare față de cele două decizii de recurs solicitând în conformitate cu dispozițiile art. 319 Cod procedură civilă admiterea cererii pentru motivele invocate și obligarea intimatei la luarea în calcul a salariului de 1.100 lei pentru întreaga perioadă de activitate desfășurată în cadrul Ministerului Administrației și Internelor unde a deținut funcție militară și ulterior, civilă.
CURTEA
Asupra contestației în anulare înregistrată sub nr. 186/44/14.02.2008 pe rolul Curții de APEL GALAȚI, formulată de contestatorul Stase G în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii G;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14.02.2008 contestatorul Stase Gas olicitat pe calea contestației în anulare desființarea deciziilor nr. 987/R/17.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI și nr. 796/R/17.09.2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI.
A considerat ambele hotărâri judecătorești ca fiind nelegale invocând situația de incompatibilitate a judecătorilor care le-au pronunțat, respectiv de apreciere a probelor și interpretare eronată a unor dispoziții legale.
Pentru decizia civilă nr. 796/R/17.09.2007 a Curții de APEL GALAȚI nu s-a avut în vedere respectarea dispozițiilor deciziei civile nr. 679/R/23.10.2006 a Curții de APEL GALAȚI și a prevederilor art. 79 din nr.HG 1550/2004 sub aspectul modalității de stabilire drepturilor de pensie existând autoritate de lucru judecat.
A considerat că s-au comis greșeli materiale prin dezlegările date, motiv de contestație în anulare prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește decizia nr. 796/17.09.2007 a Curții de APEL GALAȚI, soluția dată ar reprezenta o greșeală materială fiind reținute condiții legale pentru admiterea contestației în anulare.
Privitor la certificatul nr. 70 eliberat de arhive acesta a reprezentat un mijloc de probă care nu a fost apreciat ca atare cu ocazia pronunțării deciziei civile nr. 987/R/17.12.2007 a Curții de APEL GALAȚI, interpretarea dată de instanță fiind eronată.
A depus la dosarul cauzei înscrisuri vizând corespondența purtată cu intimata Casa Județeană de Pensii
Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii Gas olicitat respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă, aceasta vizând o hotărâre pronunțată cu ocazia exercitării tot a căii de atac a contestației în anulare și nu sunt întrunite condițiile ce privesc greșeala materială, reglementate de dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
Examinând contestația în anulare astfel formulată de către contestatorul Stase G curtea o apreciază ca nefondată pentru următoarele considerente:
Sub aspectul compunerii completului de judecată nu sunt incidente dispozițiile art. 24 Cod procedură civilă deoarece asemenea dispoziții legale, fiind de strictă interpretare, nu se pot extinde prin analogie.
În acest sens s-a pronunțat Decizia nr. 2/15.01.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia recursului în interesul legii.
Prin decizia civilă nr. 987/R/17.12.2007 a Curții de APEL GALAȚIa fost respinsă ca nefondată contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 796/17.09.2007 a Curții de APEL GALAȚI, calea extraordinară de atac fiind promovată de contestatorul Stase
Prin decizia civilă nr. 796/R/17.09.2007 a Curții de APEL GALAȚIa fost respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul Stase G împotriva sentinței civile nr. 785/06.04.2007 a Tribunalului Galați.
S-a reținut de către instanța de recurs faptul că, așa cum rezultă din actele dosarului, recurentului i-au fost valorificate toate perioadele de vechime și salariile dovedite menționate în decizia civilă nr. 679/23.10.2006 a Curții de APEL GALAȚI inclusiv perioada dovedită cu adeverința nr. 4852/5.06.1970 și respectiv perioada 01.06.1953 - 01.06.1956 perioadă în care fost chemat din rezervă în activitate la UM nr. 0957
Pentru aceste perioade s-a luat în calculul punctajului venitul mediu pe economie întrucât din fișa copie carnet de muncă poz. 7 și 8 ( fila 15 dosar recurs) nu rezultă ce salariu de încadrare a avut, salariul de 1100 lei fiind după terminarea activității ca militar, pentru funcția îndeplinită ca angajat civil - poziția nr. 9.
De altfel, nici din decizia civilă nr. 679/2006 nu rezultă că ar trebui să se ia în calcul acest salariu ci, se menționează, să fie valorificate elementele ce rezultă din înscrisurile depuse, lucru pe care l- și făcut intimata.
Ori, intimata Casa Județeană de Pensii G, pe baza actelor prezentate și a deciziei civile nr. 679 din 23.10.2006 a emis deciziile de recalculare nr. 88076/11.01.2007, nr. 88076 din 02.02.2007( 39 fond) și nr. 88076 din 12.03.2007 pe care acesta nu le-a contestat.
Cererea prin care el a reclamat că nu i s- luat în calcul salariul de 1100 lei pentru perioada 01.06.1953 - 01.06.1956 și la care a primit răspunsul nr. 41/02.02.2007 este depusă la data de 31.01.2007 urmare emiterii deciziei de pensie nr. 88076/ 11.01.2007 la care face referire dar pe care însă nu a înțeles să o conteste.
Certificatul nr. 70/09.05.2006 eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană G - act nou depus în recurs - care-i confirmă salariile pentru perioada 1955-1956, și care nu fost depus intimatei-pârâte Casa Județeană de Pensii, trebuie depus la aceasta, singura care poate aprecia dacă se ia în considerație sau nu, instanța soluționând cauza pe actele depuse intimatei întrucât orice cerere de recalculare a pensiei potrivit Legii nr. 19/2000 se adresează acesteia.
Așa fiind, având în vedere cele menționate mai sus, Curtea a apreciat că, criticile formulate nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici nu sunt motive de aplicare a art. 3041Cod procedură civilă astfel că, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul declarat.
În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă, noțiunea de greșeală materială la care se referă textul de lege are în vedere acele greșeli evidente, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei:
Contestația în anulare specială nu poate fi exercitată pentru aspectele legate de aprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.
Dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă au, așadar, un câmp de aplicație limitat, astfel încât trebuiesc interpretate în mod restrictiv, întrucât nu reprezintă calea unui recurs la recurs.
Ori, aspectele invocate de contestatorul Stase G referitoare la modalitatea de calcul prin fișa de pensie întocmită de intimata Casa Județeană de Pensii Gad repturilor sale de pensie și punerea în aplicare a deciziei civile nr. 679/R/23.10.2006 a Curții de APEL GALAȚI, reprezintă chestiuni de fond, respectiv de apreciere a probelor și interpretare a dispozițiilor legale în materie.
Existența unui înscris, respectiv a certificatului nr. 70/09.05.2006 eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană G, a fost analizată de către instanța de recurs apreciindu-se asupra necesității depunerii acestuia la intimata Casa Județeană de Pensii G iar orice cerere de recalculare a pensiei se adresează acesteia.
În consecință, urmează să fie respinse contestațiile în anulare formulate de contestatorul Stase G și privind decizia civilă nr. 796/R/17.09.2007 și nr. 987/R/17.12.2007 ale Curții de APEL GALAȚI.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate contestațiile în anulare formulate de contestatorul G, domiciliat în G,-, - 8,. 25, jud. G împotriva deciziei civile nr. 796/R/17.09.2007 și deciziei civile nr. 987/R/17.12.2007 ale Curții de APEL GALAȚI.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 10 Martie 2008.
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 3: Benone Fuică |
Grefier, |
: - -/17.04.2008
: 2 ex.//29 Aprilie 2008
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică