Recalculare pensii. Decizia 1515/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.8014/2008

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1515/

Ședința publică de la 11 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 3: Uță

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.5416 din data de 02.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15094/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 24.02.2009, întâmpinare din partea intimatei.

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei cu BI seria - nr.- eliberat de Secția 1 la data de 03.10.1995.

Intimata, personal, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimata, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 5416/02.09.2008 Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, și Asigurări Sociale, a admis cererea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei, prin luarea în considerare și a tuturor veniturilor evidențiate în adeverința nr.689/01.10.2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că intimata nu a luat în considerare la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei adeverința nr.689/01.10.2007 emisă de SA B, ce atestă obținerea unor venituri suplimentare realizate fată de salariul tarifar, cu motivarea că nu au caracter de sporuri permanente și nu fac parte din baza de calcul a pensiei.

Tribunalul a invocat dispozițiile Legii nr. 27/1966, ale art.1 din Decretul nr. 389/1972, art. 3 din Legea nr. 3/1977 și art.1 din OUG nr. 4/2005, apreciind că dreptul la pensie era recunoscut, potrivit legislației anterioare, tuturor celor pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege, principiu reluat în art. 2 lit.e din Legea nr. 19/2000, cu aplicabilitate în speță, întrucât în caz contrar s-ar crea o discriminare între cei care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Tribunalul a reținut că formele de retribuire în acord global nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, ce era constituită conform art. 10 din Legea 3/1977 din retribuții tarifare, însă, conform aceluiași act normativ, intrau în câștigul brut realizat pentru care se achita CAS, astfel încât a făcut aplicarea art. 87 și 155 din Legea nr. 19/2000, admițând acțiunea.

Împotriva hotărârii a declarat recurs intimata Casa de Pensii a Municipiului B, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 9 și 304/1 Cod pr.civilă cu motivarea că veniturile realizate în acord global reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, astfel încât acestea nu pot fi luate în considerare la calculul pensiei și a invocat dispoz. art. 4 din Legea nr. 2/1983, susținând că s-a avut în vedere numai retribuția stabilită prin contractul de muncă.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

În mod corect instanța de fond a dispus includerea în baza de calcul a pensiei a sumelor obținute în sistemul acordului global.

Recurenta a susținut că aceste venituri nu au un caracter permanent, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei și nu sunt prevăzute expres de actele normative aplicabile.

Curtea constată că susținerile recurentei sunt nefondate, în condițiile în care acordul global a fost un mod de salarizare specific domeniului de activitate în care a lucrat contestatoarea, având un caracter permanent, iar pentru aceste drepturi salariale, care erau incluse în câștigul brut realizat de personalul salariat, angajatorul era obligat să verse contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat, conform Legii nr. 27/1966 și a art. 1 din Decretul nr. 389/1972. De altfel, angajatorul a precizat că pentru aceste venituri s-au achitat cotele CAS, astfel că ele pot fi incluse în baza de calcul a pensiei având în vedere principiul contributivității reglementat de art. 2 lit.e din Legea nr. 19/2000.

Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale referitoare la constituirea bazei de calcul a pensiei, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-a achitat CAS reprezentând o discriminare a persoanelor contribuabile în acest sistem, față de ceilalți contribuabili.

Prin urmare, Curtea constată că recurenta nu a făcut dovada, prin susținerile din recurs, cu privire la existența altor împrejurări de fapt față de cele reținute de către instanța de fond, motiv pentru care în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5416 din data de 02.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15094/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 11.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red. S Tehnored.

2 ex.27.03.2009

Jud.fond: Fl.

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Uță

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1515/2009. Curtea de Apel Bucuresti