Recalculare pensii. Decizia 152/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6883/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.152/
Ședința publică de la 13 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr.5321/R din data de 05.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (4244/2009), în contradictoriu cu intimațiiCasa de Pensii a Municipiului
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă revizuientul, personal, lipsind intimata Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea revizuientului, cu BI seria - nr.- eliberat de Secția 15 la data de 26 iulie 1988, după care, din oficiu, invocă și pune în discuția părții prezente excepția inadmisibilității cererii de revizuire dedusă judecății, în raport de prevederile art.322 cod proc. civilă.
Revizuientul, personal, având cuvântul, solicită a se observa că acesta în luna martie a anului 2000, fost propus pentru pensionare în baza vechii legi și astfel, pensia cuvenită s-a calculat în baza legi în vigoare la acea dată, însă, raportat la data la care a ieșit efectiv la pensie, respectiv în luna mai 2000, trebuia să i se aplice prevederile Legii nr.19/2000.
Față de acest aspect, solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.
Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire dedusă judecății invocată din oficiu.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.3760 din 06.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.49070/3/AS/2008 a fost admisă excepția tardivității formulării contestației și s-a respins ca tardiv formulată contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva deciziei de pensie nr.-/23.08.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii Sector 4.
Prin decizia civilă n5321/R/5.10.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul împotriva acestei sentințe.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a avut în vedere că la data soluționării cauzei, instanța de fond l-a interpelat pe reclamant în ceea ce privește obiectul acțiunii, iar acesta a precizat că înțelege să conteste decizia emisă la data de 23.08.2007, decizie ce i-a fost comunicată în luna august 2007.
S-a reținut că instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată și a aplicat în mod corect dispozițiile art.87 din Legea nr.19/2000 ce dispun că decizia Casei teritoriale de pensii privind admiterea sau respingerea cererii de pensionare poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 45 de zile de la comunicare.
S-a constatat că în cauză nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile legale invocate de către recurent, respectiv dispozițiile art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958, dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, precum și dispozițiile art.7 alin.3 și 7 din OUG nr.4/2005, toate aceste dispoziții legale reglementând alte raporturi juridice de drept civil și al muncii.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuientul, care a arătat că atât decizia instanței de recurs, cât și hotărârea pronunțată de instanța de fond, s-au pronunțat asupra unui lucru care nu a fost cerut, respectiv excepția tardivității, excepție care nu a fost invocată de nici una din părți, în nici o fază a procesului.
S-a învederat că obiectul cererii de chemare în judecată, al cererii de recurs, cât și al prezentei cereri de revizuire îl formează decizia de recalculare din decembrie 2005, plină de greșeli și omisiuni.
S-a menționat că această decizie a stabilit un punctaj mediu anual de 3,01928 puncte, la care Casa de Pensii nu face nici o referire în toată desfășurarea procesului, deși în prezent practică un punctaj de 3,14171 puncte față de 3,15059 puncte, cât rezultă din aplicarea tuturor prevederilor Legii nr. 19/2000, conform anexei nr.l, aflată la dosar.
S-a adăugat că decizia de recalculare emisă la 30.11.2005 și primită la 6.03.2006, data poștei, conține erori de calcul, care nu au putut fi cunoscute de către revizuient înainte de primirea acesteia și de efectuarea calculelor comparative.
S-a învederat că nici Casa de Pensii și nici una dintre instanțele de judecată sesizate până în prezent nu s-au pronunțat pe fond în privința cererilor punctuale, bazate pe prevederile unor articole din Legea nr. 19/2000 indicate, pentru fiecare caz în parte, în cererea de chemare în judecată și în cea de recurs.
S-a adăugat că instanțele au preferat invocarea tardivității contestației, ceea ce echivalează cu menținerea și confirmarea și menținerea erorilor și omisiunilor comise de Casa de Pensii în determinarea punctajelor, deși atât în Legea nr. 19/2000, (art.89, al.1) cât și în OUG nr.4/2005 (art. 7, al.4) se prevede eliminarea acestora obligatorie, chiar și din oficiu și fără precizarea unui termen anume.
S-a precizat că s-au comis următoarele greșeli: nu au fost aplicate prevederile art.78 alin.(7) din Legea nr. 19/2000 referitoare la "luarea în considerare, prin cumulare, a veniturilor asigurate cu cele pentru perioadele asimilate", la calculul punctajului pentru anul 1962; s-au aplicat greșit începând cu luna martie 1970, sporurilor de vechime prevăzute de art. 164 alin. (3) din Legea nr.19/2000 la calculul punctajelor pentru anii 1970-1980, prin menținerea, prin "copy-paste" a principiului "vechimii neîntrerupte în muncă" în locul aplicării principiului "pe întreaga perioadă de activitate", prevăzut de art. 77 alin.1, de art. 164, alin.3 din Legea nr.19/2000 și de art. 4 alin.1 din OUG nr.4/2005, în realitate la data de 1 martie 1970, "vechimea totală în muncă" fiind de 14 ani, 4 luni și 13 zile, pentru care sporul de vechime prevăzut de lege este de 5% și nu de 3%, cum consideră Casa de Pensii, prin menținerea principiului "vechimii neîntrerupte în muncă" prevăzut de Legea nr. 3/ 1977, abrogată chiar prin Legea nr. 19/2000; neaplicarea prevederilor art.78 alin.(8) din Legea nr. 19/2000, referitor la majorarea cu 0,3% a punctajului lunar pentru cei care "activează după împlinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă" (demonstrată prin anexa nr.10 și 11 pentru anii 2000-2005); neluarea în considerare a întregii perioade de activitate în calculul punctajului pentru anul 2000.
Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, prin prisma dispozițiilor art. 322 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată numai în cazurile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit art.322 alin.1 pr.civ. revizuirea unei hotărâri date de o instanța de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până la acel moment.
Prin urmare, din analiza textului legal citat pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus o condiție imperativă ca această instanță să fi evocat fondul.
Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins ca, în această ipoteză calea de atac fiind inadmisibilă.
În speță, cererea de revizuire a fost formulată împotriva unei decizii pronunțată de o instanța de recurs, decizie prin care recursul a fost respins ca nefondat, fără a se putea reține faptul că instanța de recurs a pronunțat ea însăși o hotărâre asupra fondului contestației introdusă de către revizuientul contestator împotriva deciziei de pensionare, fiind analizate doar motivele de casare invocate de prin cererea de recurs, menținându-se sentința dată în fond și implicit situația de fapt reținută de tribunal.
Se constată așadar că prin decizia supusă prezentei revizuiri, instanța de recurs nu a stabilit o altă stare de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară și nici nu a aplicat alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, de natură a conduce la o altă dezlegare a raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese hotărâtă până în acel moment.
Prin respingerea ca nefondat a recursului declarat împotriva hotărârii Tribunalului și menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe, instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei, în sensul art. 322 din Codul d e procedură civilă și prin urmare această decizie a instanței de recurs nu este susceptibilă a fi atacată cu revizuire.
În concluzie, de vreme ce nu s-a evocat fondul pricinii prin decizia contestată de către revizuient, în sensul avut în vedere de prevederile art.322 pr.civ. Curtea va respinge ca inadmisibilă prezenta cerere de revizuire, fiind de prisos analiza criticilor de fond invocate de revizuient.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul, împotriva decizie civile nr.5321/R/05.10.2009, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:, Dact.: /2ex.
18.01.2010, Jud. recurs:;;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina