Recalculare pensii. Decizia 1556/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1556/R/2009
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTOR 2: Ana Ionescu
JUDECĂTOR 3: Sergiu Diaconescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 413 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente - consilier juridic, lipsind reclamanta intimată.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată înregistrată la data de 29 mai 2009 întâmpinare, formulată de reclamanta intimată și se comunică un exemplar al acesteia reprezentantei recurentei.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 413 din 19.02.2009 a Tribunalului Cluja fost respinsă excepția de tardivitate a introducerii acțiunii invocată de pârâtă și admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C, și în consecință, a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă, începând cu data de 01.11.2008, cu luarea în calcul a adeverinței nr.7156/11.12.2007 emisă de SC SA.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea privind luarea în calcul a adeverinței nr.7156/2007 emisă de SC SA pe perioada 22.03.2007-01.11.2008.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Conform adeverinței nr.7156/21.12.2007 emisă de Institutul de Cercetări și Miniere SA C-N în perioada 01.07.1975 - 14.04.1998, reclamanta a realizat venituri suplimentare la salariul de bază care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale conform art.1 din Decretul nr.389/1972, pentru această perioadă s-a aplicat forma de retribuire în acord global conform Legii 57/1974 și s-au achitat lunar cotele de CAS, inclusiv contribuția la pensia suplimentară.
Această contribuție a reclamantei la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul punctajului și a pensiei.
Potrivit prevederilor art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 modificată, punctajul asiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În lumina acestor prevederi legale, cererea reclamantei a fost considerată fondată, fiind admisă și în consecință, pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă, începând cu data de 01.11.2008, cu luarea în calcul a adeverinței nr.7156/11.12.2007 emisă de SC SA.
Drepturile cuvenite s-au acordat începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii de chemare în judecată și a fost respinsă cererea privind acordarea lor pentru perioada 22.03.2007 - 01.11.2008.
Excepția invocată a fost respinsă, deoarece reclamanta nu contestă o decizie de pensionare.
Împotriva acestei decizii declarat recurs Casa Județeană de Pensii C, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. recurenta invocat, în primul rând, excepția de tardivitate a introducerii cererii.
În ce privește fondul cauzei, recurenta arătat că, cei pensionați înainte de data de 1.04.2001 și aduc un act în completarea dosarului, drepturile li se acordă de la data de 1 lunii următoare depunerii cererii.
În cazul recalculării pensiei, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procesuale, nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001.
Reclamanta solicitat să i se aplice Ordinul nr. 680/2007 și Legea nr. 250/2007, începând cu 2005, dar textul invocat nu numai că nu prevede dreptul la adăugarea sporului, ci îl și exclude.
Prin întâmpinarea depusă, intimata s-a opus admiterii recursului, arătând cu privire la excepția tardivității că intimata nu a emis o decizie, iar neacceptarea veniturilor suplimentare în baza de calcul a pensiei i-a fost comunicată printr-o simplă adresă, nefiind stabilit un termen concret de atacare.
În ce privește fondul cauzei, intimata invocat în sprijinul contestației sale disp. art. 23 coroborate cu disp. art. 78 din Legea nr. 19/2000, Ordinul nr. 680/2007 și 92/2008, potrivit cărora, la stabilirea cuantumului pensiei, intimata trebuie să țină seama și de veniturile suplimentare din speță.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Conform disp. art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, modificată, punctajul asiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate pentru care s-au plătit asigurări sociale. Din conținutul acestui text de lege, rezultă necesar de îndeplinit condiția ca, pentru salariile încasate să se fi plătit asigurări sociale. Adeverința nr. 7156 din 21.12.2007 emisă de Institutul de Cercetări și Miniere SA C, confirmă că pe perioada în litigiu s-au achitat lunar cotele de contribuție la asigurările sociale de stat și contribuția pentru pensie suplimentară.
Prin urmare, este normal ca la stabilirea punctajului mediu anual, conform art. 164 din Legea nr. 19/2000 să se aibă în vedere și această perioadă, în caz contrar aplicându-se un tratament discriminatoriu în raport cu prevederile OUG nr. 4/2005 în ce privește recalcularea drepturilor de pensie provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat și cele rezultate din aplicarea Legii nr. 19/2000.
Conform art. 23 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, baza lunară de calcul contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asigurărilor o constituie salariile individuale realizate lunar, inclusiv sporurile acordate și adaosurile reglementate prin lege, ce se au în vedere la stabilirea punctajului de pensie prev. de art. 78 din aceeași lege, iar obligativitatea plății contribuției la asigurările sociale constituie un principiu instituit conform art. 2 lit. din Legea nr. 19/2000.
Așadar, pentru face parte din baza de calcul, veniturile obținute de angajați, inclusiv în cadrul acordului global sunt condiționate de caracterul permanent al acestora și plata CAS-ului pentru perioada respectivă ce se poate dovedi prin înregistrările din carnetul de muncă, prin adeverințele emise de angajator, după modificarea art. 164 din Legea nr. 19/2000 prin Legea nr. 250/2007.
În speță s-a făcut dovada caracterului permanent al veniturilor și contribuția la asigurările sociale pentru perioada 1 iulie 1975 - 14 aprilie 1998, prin adeverința nr. 7156/11.12.2007, astfel că în mod legal fost admisă acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursu declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile nr. 413 din 19.02.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. IA dact. GC
2 ex/7.07.2009
Jud.primă instanță:,
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Ana Ionescu, Sergiu Diaconescu