Recalculare pensii. Decizia 1569/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1569/R/2009

Ședința publică din data de 16 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției

JUDECĂTOR 2: Ana Ionescu

JUDECĂTOR 3: Sergiu Diaconescu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 421 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent și reprezentanta pârâtei recurente - consilier juridic care depune delegație la dosar.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Reclamantul și reprezentanta pârâtei că nu au de formulat cereri, solicitând cuvântul asupra recursului.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Solicită reclamantul admiterea recursului în sensul modificării în parte a sentinței civile nr. 1722/2008, respectiv de a fi modificată data de la care i se cuvin drepturile de pensie recalculate, adică 1 decembrie 2005 și nu cea de 1 septembrie 2008. Cu privire la excepția autorității lucrului judecat arată că nu este vorba de existența autorității lucrului judecat întrucât nu i-au fost acordate drepturile solicitate.

Reprezentanta pârâtei solicită respingerea ca nefondat a recursului.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.421 din 19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- a fost respinsă excepția autorității de lucru judecată, invocată de pârâtă și a fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.1722/29.09.2008 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.33/R/2009 a Curții de Apel Cluj, pârâta a fost obligată să ia în calcul la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, a sporurilor menționate în adeverința nr.2767/27.06.2008 și a anexei la aceasta, emisă de SC SA C, începând cu data de 01.09.2008.

S-a reținut că cererea reclamantului este nefondată și a fost respinsă, deoarece drepturile acordate sunt prevăzute de art.78 alin.4 din Legea nr. 19/2000 modificată prin Legea nr. 250/2007, situație în care pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare și nu se acordă conform prevederilor OUG 4/2005.

Excepția a fost respinsă, deoarece nu există identitate de părți, obiect și cauză între prima cerere și prezenta.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul că drepturile de pensie recalculată i se cuvin de la data de 01.12.2005.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut aplicabilitatea în speță a art.7 alin.3 și 5 din nr.OUG4/25 care îi dau dreptul la depunerea unor acte suplimentare în termen de 3 ani de la data recalculării pensiei.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.1722/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, irevocabilă prin respingerea recursului (decizia nr.33/R/2009 a Curții de Apel Cluj ) s-a stabilit obligația pârâtei de a lua în considerare la calcularea pensiei cuvenite reclamantului a adeverinței nr.2767/27.06.2008 emisă de SC SA, începând cu data de 01.09.2008.

Or, prin prezenta acțiune reclamantul solicită acordarea drepturilor de pensie recalculate în baza adeverinței și pentru perioada 01.12.2005- 01.09.2008, ceea ce tinde să aducă atingere efectului negativ al autorității de lucru judecat.

Astfel, din moment ce prin sentința civilă nr.1722/2008 s-a stabilit irevocabil că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de recalcularea pensiei în baza adeverinței doar începând cu data de 01.09.2008, nu mai are posibilitatea de a repune în discuție un aspect asupra căruia o instanță de judecată s-a pronunțat anterior. În caz contrar, efectele ce decurg din autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești irevocabile ce se bucură de prezumția de adevăr absolut ar fi pur iluzoriu.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 proc.civ. va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 421 din 19.02.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2009

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.SD

Dact./2ex./01.07.2009

Președinte:Lucia Ștețca
Judecători:Lucia Ștețca, Ana Ionescu, Sergiu Diaconescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1569/2009. Curtea de Apel Cluj