Recalculare pensii. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 157/
Ședința publică de la 12 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ligia Vîlcu
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B împotriva sentinței civile nr. 1690/5.11.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimatul contestator, lipsă fiind recurenta intimată Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar au fost depuse, prin serviciul registratură, concluzii scrise formulate de apărătorul intimatului contestator, avocat.
Nemaifiind formulate alte cereri, în baza art 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Intimatul contestator solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate la fond ca fiind temeinică și legală.
După strigarea cauzei se prezintă avocat, apărătorul intimatului contestator care solicită respingerea recursului pentru considerentele prezentate în concluziile scrise și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 1690/2008 Tribunalul Brașova admis contestația formulată de contestatorul domiciliat în B,- A,. 2,.4, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în B, str. - nr. 67 și în consecință:
- A obligat intimata să recalculeze și să acorde drepturile de pensie ale contestatorului, stabilite prin decizia nr. -/30 XI 2005, prin valorificarea veniturilor obținute prin retribuirea în acord global înscrise în adeverințele nr. 799/14 V 2008, eliberată de de Cercetări și Amenajări Silvice și nr. 174/29 V 2008, eliberată de SC Național al SA, începând cu data de 1.12.2005
- A obligat intimata să achite contestatorului cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la intimată sub nr. 3996/26.06.08, contestatorul a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea adeverințelor nr. 799/14 V 2008, eliberată de de Cercetări și Amenajări Silvice și nr. 174/29 V 2008, eliberată de SC Național al SA. potrivit cărora, pentru perioada 01.05.1959 - 31.07.1999 baza de calcul este suma dintre salariul de bază din carnetul de muncă și sporul de vechime
Potrivit celor doua adeverințe depuse la dosar, contestatoarul a obținut aceste venituri suplimentare care au făcut parte din fondul de salarii în mod permanent și pentru care s-a calculat și virat contribuția de asigurări sociale, conform Decretului nr. 389/1972.
Potrivit celor doua adeverinte depuse la dosar 11-12 pentru aceste venituri suplimentare realizate de contestator, ce au făcut parte din fondul de salarii, s-a calculat și s-a virat contribuția de asigurări sociale, conform Decretului nr. 389/1972.
Contestatoarul a depus două astfel de adeverințe, în temeiul art. 4 alin. 3 din nr.OUG 4/2005, angajatorul asumându-și întreaga responsabilitate cu privire la valabilitatea și corectitudinea datelor furnizate în cuprinsul acestora.
Cum sporul de acord evidențiat în cele doua adeverințe fost acordat contestatorului lunar, fiind inclus în salariul brut lunar pentru care angajatorul a achitat contribuția unică la fondul asigurărilor sociale de stat în perioada 01.05.1959-31.07.1999, acesta trebuia luat în considerare de către intimată la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei, conform dispozițiilor pct. IV și V din anexa la.OUG nr. 4/2005, care prevăd posibilitatea includerii la recalculare a sporurilor pentru care s-a plătit contribuția la asigurările sociale.
Prin urmare, aceste plăți făcute în sistemul "acord global" pot constitui bază de calcul a pensiei, în primul rând dat fiind caracterul lor permanent și, în al doilea rând, dat fiind și includerea lor la plata contribuției la asigurările sociale de stat și la pensia suplimentară, conform adeverinței menționate, dispozițiile pct. VI din anexa la.OUG nr. 4/2005 nefiind aplicabile.
Soluția contrară ar determina încălcarea flagrantă a principiilor contributivității și proporționalității, enunțate mai sus, și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestora în vederea atingerii scopului pentru care au fost dispuse. Prioritare sunt dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acestea dar nu le respectă.
În ceea ce privește data acordării drepturilor de pensie recalculate,potrivit art. 7 alin. 5 din nr.OUG 4/2005, în situația în care în termen de 3 ani de la data de 01.12.2005 - data plății drepturilor recalculate prin decizia nr. -/30.11.2005 - vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.12.2005, textul de lege enunțat mai sus fiind derogatoriu de la prevederile art. 95 și art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000.
Împotriva sentinței a formulat recurs B în termen, motivat, criticând- pentru nelegalitate susținând că sporul de acord global nu poate fi avut în vedere la recalcularea pensiei, deoarece nu are caracter permanent și nu face parte din baza de calcul a pensiei, potrivit legislației anterioare.
Se mai susține faptul că instanța de fond face confuzie între contribuția de asigurări sociale a angajatorului și contribuția individuală a salariatului care s-a reținut începând cu 1.01.1967 raportat doar la salariul tarifar de încadrare potrivit art.72 Legea 27 din 1.01.1966. Deci pentru lucrul în acord global nu s-a achitat contribuția individuală la pensia suplimentară.
Analizând recursul formulat instanța constată că este nefondat.
Trebuie remarcat că pentru veniturile brute, fostul angajator a emis adeverințe prin care se face dovada că s-a acordat contestatorului și că s-a reținut și s-a virat contribuția pentru pensia suplimentară și CAS la bugetul asigurărilor sociale.
Adeverințele emise în acest sens, în condițiile OUG 4/2005 reprezintă un act de voință al angajatorului care răspunde pentru toate mențiunile.
Potrivit deciziei 736/24.10.2006 Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct.VI din anexa la OUG 4/2005 a statuat că " verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au invocat sau nu contribuții la asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, fiind de competența exclusivă a instanței "
Prin urmare interpretând aceste înscrisuri instanța de fond a apreciat corect asupra posibilității includerii acestor venituri reprezentând acord global.
Dacă aceste sume reprezentând câștigul brut lunar pentru lucrul în acord global are caracter permanent și a făcut parte din baza de calcul a pensiei, s-a plătit CAS pentru el, conform datelor oferite de angajator, instanța poate dispune recalcularea pensiei în funcție de acesta.
Aceasta este și situația în speță.
Nu poate fi admisibil ca baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la determinarea cuantumului pensiei, ca prestație de asigurări sociale, să nu se ia în considerare acest lucru, pentru că ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat creându-se o nedorită inechitate.
De asemenea instanța apreciază că, în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta. Soluția contară ar determina încălcarea flagrantă a principiului proporționalității pensiei cu contribuția la asigurări sociale și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestuia în vederea atingerii scopului pentru care s-a dispus.
Altfel, s-ar crea o inechitate prin obținerea unui drept de pensie inferior în raport cu contribuția de asigurări sociale calculată și virată și o discriminare între persoanele ce au stagii de cotizare anterioare și ulterioare intrării în vigoare a legii 19/2000, în condițiile în care tot timpul baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost câștigul total.
De asemenea, tribunalul opinează în sensul că și în condițiile în care există anumite dispoziții legale exprese dar care derogă de la principiile pe care însăși legea le enunță în debutul ei, prioritate nu poate avea decât principiul, acesta fiind cel care generează starea de drept.
În ceea ce privește susținerea că potrivit legislației anterioare pentru lucrul în acord global nu s-a achitat contribuția individuală la pensia suplimentară, iar principiul proporționalității nu poate fi aplicat, instanța reține că potrivit adeverinței, contribuția de asigurări sociale a fost plătită de angajator conform Decretului 389/1972 în procent de 15% asupra câștigului brut și respectiv net realizat de personalul salariat.
A aprecia că pentru perioada anterioară Legii 19/2000 este imperativ a se face dovada contribuției individuale la asigurări sociale, deși legislația anterioară nu prevedea această modalitate de contribuție datorită sistemului economic și fiscal al vremii, echivalează cu aplicarea retroactivă a legii, această formă de contribuție fiind instituită prin Legea 19/2000.
Această interpretare rezultă și din conținutul adeverințelor depuse pentru veridicitatea cărora emitentul este direct responsabil.
Prin Legea 27/1966 s-a instituit contribuția la pensia suplimentară pentru angajat, iar din adeverințele susmenționate, rezultă că "pe toată durata menționată s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară pentru angajat conform Legii 27/1966".
În concluzie, ar fi discriminatoriu fapta de a refuza recalcularea pensiei pentru venituri suplimentare primite în baza unor legi anterioare Legii 19/2000 pentru care s-au achitat contribuții la asigurări sociale în vechile sisteme legislative pentru considerentul că aceste dispoziții legale nu prevedeau cota individuală de asigurări sociale și permiteau doar plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat în procent de 15% din partea angajatorului raportat la totalul câștigului brut/net realizat de personalul lor, în comparație cu situația din prezent a asiguraților care beneficiază de asemenea recalculări potrivit legislației noi care prevede stabilirea punctajului anual, elocvent în cuantificarea pensiei, în funcție de veniturile care au constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.
Față de cele ce preced, instanța va respinge recursul și va obliga recurenta în baza art. 274 Cod procedură civilă la plata onorariului avocațial de 200 RON justificat cu chitanța nr. 385/29.01.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul intimat Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 1690/5.11.2008 a Tribunalului Brașov pe care o menține.
Obligă recurenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 12 Februarie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red CJ 19.02.2009
Tehnored AG 20.02.2009/ 2 ex
Jud fond /M.
Președinte:Ligia VîlcuJudecători:Ligia Vîlcu, Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu