Recalculare pensii. Decizia 1597/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(8545/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1597R
Ședința publică din 13.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Zuluf Petronela Iulia I
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5672 din data de 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.16642/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal, lipsind recurenta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se învederează faptul că la dosar intimatul a depus prin serviciul registratură la data de 23.02.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea procedează la legitimarea intimatului cu CI seria - nr.-.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5672 din data de 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.16642/3/AS/2008, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a fost anulată decizia de pensie nr.-/9.03.2006, emisă de Casa de Pensii a Municipiului B - Casa Locală de Pensii Sector 6 și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie, prin care începând cu data de 01.01.2006, să recalculeze drepturile de pensie cuvenite contestatorului prin luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.305/15.07.2005, emisă de SC SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, eclamantul a fost pensionat în baza deciziei nr.-/09.03.2006, emisă de Casa Locala de Pensii Sector 6.
Decizia este criticată de titular pentru că la emiterea deciziei de pensionare nu au fost valorificate sumele evidențiate în adeverința nr.305/15.07.2005 eliberată de SA B și depusă la Casa Locala de Pensii Sector 6, cu cererea nr.28598/30.12.2005.
Verificând actele dosarului și datele certificate prin adeverința nr.305/15.07.2005, emisă de SA B, tribunalul a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei nu au fost valorificate sumele încasate ca urmare a salarizării în acord global deși pentru ele s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale.
S-a mai reținut că retribuirea în acord global și prin plata de prime presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
De altfel, Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.
Prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
Tribunalul a mai reținut că, potrivit art.164 din Legea nr.19/2001, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
n privința formelor de retribuire în acord și prime se menționează în anexa 1 Ordonanței de Urgență nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2001, că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
S-a constatat că, potrivit art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială - dreptul comun în materie - dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzute de lege.
Acest principiu este consacrat expres de Legea nr.19/2000, prin art.2, care dispune că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
S-a apreciat că, în privința veniturilor suplimentare, în speță, au aplicabilitate aceste dispozițiile legale cu valoare de principiu pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. s-a arătat că sentința civilă a fost dată cu încălcarea legii și că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dat fiind incursiunea acesteia în domeniul altor puteri constituite, în dauna ordinii constituționale și a interesului public.
În privința veniturilor obținute de către intimata cu titlu de prime și sporuri de acord, recurenta a arătat că, potrivit OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005, norma juridică ce are caracter special, formele de retribuire care nu avut caracter permanent nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, caz în care instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea legii.
Prin întâmpinare intimatul, a solicitat respingerea recursului formulat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a soluționat corect cererea dedusă judecății, având ca obiect obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite recurentei, în raport de veniturile suplimentare dovedite prin adeverința nr.305/15.07.2005, emisă de SC SA, atribuțiile puterii judecătorești nefiind depășite în vreun fel, de vreme ce tribunalul este pe deplin competent să judece în primă instanță astfel de litigii privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, potrivit art.155 lit.e) din Legea nr.19/2000.
Adeverința nr.305/15.07.2005, emisă de SC SA, atestă veniturile realizate de intimatul-reclamant, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS.
În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de reclamant, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale.
În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, cu atât mai mult cu cât veniturile realizate de intimatul-contestator, ca urmare a muncii în acord, au avut un caracter de continuitate evident.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5672 din data de 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.16642/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
25.03.2009
Jud. fond:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Zuluf Petronela Iulia