Recalculare pensii. Decizia 160/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5063/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.160/
Ședința publică de la 13.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.4448/25.05.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6934/3/AS/2009 în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă prin consilier juridic, cu delegație la dosar și intimata-reclamantă, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata-reclamantă susține că reprezentantul avocat nu poate fi prezent la acest moment procesual și solicită strigarea cauzei mai la urmă.
Curtea lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei au răspuns recurenta-pârâtă prin consilier juridic, cu delegație la dosar și intimata-reclamantă, personal și asistată de avocat, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata-reclamantă, prin avocat, depune la dosar înscrisuri, respectiv practică judiciară.
Părțile, reprezentate, arată că nu au alte cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, solicită în principal, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și înaintarea dosarului Tribunalului Prahova. În susținerea motivelor de recurs, arată că în mod eronat instanța de fond a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, considerând că intimata-reclamantă are domiciliul în Municipiului Arată că legiuitorul a făcut distincție între domiciliu și reședință însă în ceea ce privește competența instanței de judecată a stipulat expres faptul că aparține numai instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul. Or, în cauza dedusă judecății, intimata are domiciliul în comuna, sat nr.12, județul P, potrivit copiei CI, depus la dosar.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii intimatei, ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, având în vedere că instanța de judecată nu a făcut nicio mențiune în sentința recurată privind excepția invocată de recurentă.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat. În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale, arată că instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea din data de 23.04.2009. Susține că trebuia să declare recurs atât împotriva sentinței cât și împotriva încheierii, nemaiputând reveni asupra acestei excepții, datorită autorității de lucru judecat. Domiciliul este locul unde persoana poate fi citată și găsită efectiv, locul unde locuiește în fapt, în mod continuu, și nicidecum adresa înscrisă pe un act de identitate, potrivit Decretului 34/1954.
Susținerile recurentei, în sensul că sumele obținute în acord global, respectiv primele evidențiate în adeverințele depuse la dosar, nu reprezintă sporuri care au făcut parte din baza de calcul a pensiei, conform legislației anterioare, și nu pot fi acute în vedere la calcularea pensiei, nu pot fi primate.
Mai arată că OUG nr.4/2005 înlătură din calculul pensiilor anumite venituri și sporuri, obținute anterior datei de 01.04.2001, totuși renunoaște posibilitatea valorificării unor venituri, în măsura în care pentru acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale. De asemenea, solicită obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței și facturii emise la data de 13.01.2010.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4448/25.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
A obligat pârâta să emită o decizie, prin care sa recalculeze pensia pentru limita de vârsta cuvenită reclamantei, retroactiv începând cu 01.09.2005, cu luarea în considerare si a tuturor veniturilor atestate de adeverințele nr. 552/23.11.2007 emisă de SC SA B, nr. 546/20.11.2007 emisă de SC SA B, nr. 552/17.04.2008 emisă de SC SA B, nr. 344/07.08.2008 emisă de SC System SRL B și nr. 298/07.12.2007 emisă de SC System SRL
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din buletinul de calcul aferent Deciziei nr. -/30.07.2008, emise de Casa Județeană de Pensii P, reiese că pârâta nu a luat în considerare veniturile suplimentare cu caracter permanent realizate de reclamantă, atestate de adeverințele nr. 552/23.11.2007 emisă de SC SA B, nr. 546/20.11.2007 emisă de SC SA B, nr. 82/17.04.2008 emisă de SC SA B, nr. 344/07.08.2008 emisă de SC System SRL B și nr. 298/07.12.2007 emisă de SC System SRL
Veniturile realizate în sistem de acord global, prime și alte venituri suplimentare trebuie luate in considerare la calcularea drepturilor de pensie, pentru următoarele considerente:
Retribuirea in acord global presupunea salarizarea angajaților in funcție de realizările profesionale, ceea ce înseamnă ca lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr. 27/1966 prevedea ca plata contribuției de asigurări sociale era datorata de angajator si se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art.1 Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii sa verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Se observa, așadar, că pentru toate aceste sume angajatorii calculau și virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat și de către angajatorul emitent al adeverințelor din cauza de față.
O data reținut acest aspect, se cuvin a fi precizate dispozițiile art.2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora sistemul public se organizează si funcționează având ca baza principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanelor fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Acest principiu este dezvoltat in dispozițiile următoare din același act normativ, in secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 punctajul anual al asiguratului se determina prin împărțirea Ia 12 punctajului rezultat in anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare luna.
Numărul de puncte realizat în fiecare luna se calculează prin raportare salariului brut lunar individual, inclusiv sporurilor si adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectiva, comunicat de Institutul Național de Statistica și Studii Economice.
Prin art. 4 alin 2 și 3 din OUG nr.4/2005 legiuitorul se abate de la principiului contributivității pe care îl afirmase categoric în Legea nr. 19/2000 și precizează ca sporurile, indemnizațiile si majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate in anexele ordonanței. Acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de munca sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.
În privința formelor de retribuire în acord, în anexa 1 la OUG nr. 4/2005 se menționeze ca nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru ca nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționata pentru alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
Instanța a apreciat că în speța au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art.2 lit. e) din Lege nr. 19/2000, față de cele care decurg din acesta dar nu-l respecta, pentru că soluția contrara presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința nerealizării scopului avut în vederea de legiuitor la editarea acestuia.
Formele de retribuire în acord si celelalte venituri menținute în adeverințele în cauza nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituita din retribuții tarifare, însă conform reglementarilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurările sociale, or acestea se stabileau și se achitau in raport de câștigul brut realizat, iar nu cel tarifar.
Sintetizând, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000 este constituita in jurul acestui principiu fundamental, și anume ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
diferite asupra chestiunii în discuție intre casele de pensii și instanțele judecătorești sunt generate de inconsecvența legiuitorului.
Același legiuitor limitează fără nicio justificare rezonabilă aplicarea acestui principiu, în cuprinsul OUG nr.4/2005, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri și sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv ca nu ar fi avut caracter permanent. Tot în OUG nr. 4/2005 se recunoaște posibilitatea valorificării unor venituri, în măsura în care pentru acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.
Instanța a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul a încasat de la contribuabili sumele datorate la momentul cuvenit, așa încât datorează contraprestația corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibru raportului juridic.
Prin urmare, în prezenta acestei dualități de reglementare, revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî că principiul contributivității afirmat în art.2 din Legea nr. 19/2000 și dezvoltat în art.78 alin. 1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul ca au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termen legal,
recurenta Casa Județeană de Pensii P criticând sentința pentru motivele prevăzute de art.304 pct. 3 și 9. pr. civ.
În motivarea recursului se critică soluția dată excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului București, arătându-se că, în conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 156 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, competenta teritoriala de soluționare a cererilor îndreptate împotriva caselor teritoriale de pensii aparține instanței în a cărei raza teritoriala își are domiciliul reclamantul.
Mai mult, legiuitorul pentru alte situații reglementate de prevederile Legii nr. 19/2000 (spre exemplu art. 4 din Legea nr. 19/2000) a făcut distincție între domiciliu si reședința, însă în ceea ce privește competenta instanței de judecata a stipulat expres faptul că aparține numai instanței în a cărei raza teritoriala își are domiciliul reclamantul.
Or, în cauza dedusa judecații, recurenta solicită instanței să observe faptul că intimata are domiciliul în comuna, sat nr.12, județul P, iar reședința în B,-, -.6,.4,. 219, sector 6, conform mențiunilor din actul de identitate Seria -, nr. -, existent în dosarul de fond.
Totodată, conform dispozițiilor imperative ale art. 25 din OUG nr. 97/2005 domiciliul unei persoane fizice este la adresa unde ea își are locuința statornica, cetățenii romani putând avea în același timp un singur domiciliu.
În ceea ce privește reședința, aceasta este adresa la care persoana fizica locuiește temporar mai mult de 15 zile, alta decât domiciliul.
Potrivit dispozițiilor art. 32 din OUG nr. 97/2005 mențiunea de stabilire a reședinței se acorda pentru perioada solicitata, dar nu mai mare de un an, fiind completata pe un autocolant - tip care se aplica pe versoul actului de identitate (așa cum este si autocolantul aplicat pe actul de identitate al intimatei).
Astfel, nici reședința conform mențiunilor de pe versoul actului de identitate existent în copie în dosarul de fond, nici domiciliul ales în B,-, -.6,.4,. 219, sector 6, așa cum menționează în petitul acțiunii, nu poate fi considerat domiciliu în înțelesul dispozițiilor legale sus-amintite.
În acest sens, avându-se în vedere prevederile legale sus-amintite, domiciliul intimatei îl reprezintă cel menționat în actul de identitate, anume comuna, sat nr.12, județul
Recurenta solicită instanței să observe faptul că dispozițiile legale prin care este reglementata competenta teritorială în materia soluționării litigiilor de asigurări sociale (art. 156 din Legea nr. 19/2000) sunt foarte clare și fac referire numai la domiciliu, nu la domiciliul ales sau reședința, noțiuni complet diferite de cea a domiciliului așa cum a subliniat anterior.
Recurenta solicită instanței să observe faptul că în situația în care intimata ar fi avut domiciliul in B,-, -.6,.4,. 219, sector 6 avea obligația în conformitate cu dispozițiile art. 96 din Legea nr. 19/2000 să comunice acest aspect instituției recurente, fapt care ar fi condus la transferul dosarului de pensie la Casa de Pensii Sector 6
Pe fondul cauzei se critică sentința arătându-se că întrucât Legea nr. 19/2000 a intrat în vigoare la data de 01.04.2001, perioadele de activitate desfășurate înainte de aceasta data, ce intra în calculul pensiilor, au fost reglementate la Capitolul IX din Legea nr.19/2000, respectiv la "Dispoziții tranzitorii".
Astfel, potrivit prevederilor art. 160, vechimea în muncă recunoscuta pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare.
De asemenea, prin dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000 se stabilește ca la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă.
La alin. (2) al art. 164, se prevede că la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
După cum rezulta din dispozițiile legale menționate anterior, pentru a verifica daca un spor poate fi utilizat la stabilirea punctajului mediu anual, este necesar a se analiza daca, în condițiile în care pensia ar fi fost stabilita conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, respectiv Legea nr. 3/1977, acel spor ar fi fost utilizat la stabilirea pensiei.
Astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat si asistenta sociala baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de baza si a următoarelor:
- sporul de vechime în muncă;
- sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție;
- indemnizația de zbor;
- sporul pentru condiții grele de muncă;
- sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;
- sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare;
- alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii.
Recurenta arată că atât acordul global, cât și primele nu reprezenta sporuri ci forme de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, reglementata de legislația în vigoare la acea dată, respectiv art. 12 din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.
Aceasta diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifara (inclusiv în cazul în care forma de retribuire este în acord) și enumera, totodată, indemnizațiile, majorările și sporurile ce pot fi acordate pe lângă retribuția tarifară.
Veniturile obținute în acord, respectiv primele nu au fost reglementate ca sporuri. De asemenea, dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de munca, coroborate cu nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidenta a carnetului de muncă reprezintă norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global și primele nu se înscriau în carnetul de munca și prin urmare nu pot fi utilizate la determinarea punctajelor anuale în lumina art. 164 alin.(1) din Legea nr.19/2000.
Aceasta diferențiere a justificat aplicarea de către legiuitor a unui tratament juridic special, legiuitor care a înțeles să excludă printr-un text de lege expres, respectiv pct. IV din Anexa la OUG nr.4/2005, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor la pensie.
Așadar, aceste dispoziții exprese ale legiuitorului vizând veniturile obținute în forma de retribuire a acordului global nu lasă loc de interpretare extensiva, iar constituționalitatea textului de lege a făcut obiectul analizei Curții Constituționale.
În acest sens, prin Decizia nr.736/24.10.2006 s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct. VI din Anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.
Referitor la contribuția la asigurările sociale de stat, recurenta a făcut următoarele precizării:
În ceea ce privește considerentele expuse de instanța de judecata, recurenta solicită instanței să observe că aceasta face o gravă confuzie între contribuția datorata de angajator și contribuția pentru fondul de pensie suplimentara, considerând că dacă angajatorul a achitat contribuțiile la bugetul de asigurări sociale pentru anumite sume acestea pot fi luate în considerare la recalcularea drepturilor de pensie.
Este lesne de observat, la o prima lecturare a actelor normative care reglementau obligația de plata a contribuției de asigurări sociale de stat (Decret nr. 389/1972, Legea nr.49/1992) că plata contribuției de asigurări sociale de stat era obligația angajatorului, și nu a angajatului, angajatul având obligația contribuției la pensia suplimentara.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 389/11.10.1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat
Așa după cum rezultă din dispozițiile legale menționate anterior, precum și din Legea nr. 49/1992, obligația plații contribuției la asigurările sociale de stat îi revenea angajatorului, care calcula aceasta contribuție la fondul total de salarii și o vira la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Recurenta a precizat însă, că plata contribuției de asigurări sociale de stat, de către angajator, nu însemna diminuarea drepturilor salariale ale angajaților, așa cum erau acestea înscrise în contractele individuale de muncă.
De asemenea, prin Precizările nr. -/10.07.1992 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 49/1992, la punctul 2 se menționează, fără echivoc că sumele ce se utilizează la stabilirea pensiei, sunt sumele la care s-a reținut contribuția la pensia suplimentară, sumă reținută din drepturile salariale ale angajatului.
Astfel, este lesne de observat corelația între baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, compusă din salariu tarifar și sporurile expres și limitativ prevăzute de lege, contribuția la pensia suplimentară, sumă care se reținea din drepturile salariale ale angajatului și sumele ce se utilizează la stabilirea punctajului mediu anual conform Legii nr.19/2000.
Prin urmare, având în vedere aceste dispoziții legale și nu în ultimul rând adeverințele nr. 546/20.11.2007, nr. 82/17.04.2008, eliberate de SC B, respectiv nr. 298/07.12.2007 și nr. 344/07.08.2008 eliberate de SYSTEM B, recurenta a învederat că aceste sume obținute în acord, respectiv primele a căror utilizare o solicita intimata în vederea stabilirii punctajului mediu anual, nu reprezintă sporuri care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare și nu au fost avute în vedere la calcularea și reținerea contribuției la pensia suplimentară.
Recurenta solicită instanței să observe că unitățile-emitente ale acestor adeverințe, respectiv SC B, SYSTEM ) B nu au precizat faptul că, contribuția la pensia suplimentară a fost reținută și la sumele obținute în acord, respectiv prime, iar formularea la modul general ca au fost achitate lunar contribuția CAS și contribuția pentru pensia suplimentara" este menită să inducă în eroare, în sensul că pentru aceste sume ar fi fost reținuta contribuția la pensia suplimentara, în scopul utilizării acestor sume la recalcularea pensiei.
Legislația în vigoare la acea dată nu permitea reținerea contribuției la pensia suplimentara pentru sumele obținute în acord sau prime. Sumele obținute în acord și primele nu reprezintă un sporuri cu caracter permanent care ar fi făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, situație în care în mod corect și legal nu au fost valorificate la recalcularea pensiei.
De asemenea, sumele obținute în acord și primele nu au avut caracter permanent așa cum prevede legea. În acest sens, recurenta solicită instanței să aibă în vedere adeverințele prezentate de intimata, de unde rezulta caracterul sporadic al acestor sume.
Niciodată sumele obținute în acord și primele nu au fost valorificate la stabilirea pensiei, nici potrivit Legii nr. 3/1977 și nici potrivit Legii nr.19/2000, și de asemenea, că niciun act normativ nu a reglementat stabilirea pensiei în funcție de veniturile realizate, ci în funcție de salariile tarifare de încadrare și sporurile cu caracter permanent.
Totodată, recurenta a precizat faptul că prin dispozițiile OUG nr. 4/2005, pentru a se evita situații de genul celei de față, s-a menționat expres că nu vor fi utilizate la recalcularea pensiilor formele de retribuire în acord și primele.
Astfel, la punctul VI din Anexa la OUG nr. 4/2005 se menționează: Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001:
- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp,
pe bază de tarife sau cote procentuale;
- premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
Așadar, aceste dispoziții exprese ale legiuitorului vizând veniturile suplimentare obținute în formă de retribuire a acordului global, precum și primele nu lasă loc de interpretare extensiva, iar constituționalitatea textului de lege a făcut obiectul analizei Curții Constituționale.
În acest sens, prin Decizia nr. 736/24.10.2006, s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct. VI din Anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.
Având în vedere dispozițiile legale imperative amintite anterior, recurenta solicită instanței să observe că în mod întemeiat adeverințele prezentate de intimata nu pot fi valorificate la recalcularea pensiei, fiind întocmite în afara cadrului legal.
Referitor la mențiunea înscrisa de SC B în
adeverința nr. 552/23.11.2007 potrivit căreia veniturile suplimentare înscrise în adeverința nr. 546/25.11.2007, anume formele de retribuire în acord și primele constituie baza de calcul a pensiei conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, recurenta solicită instanței să observe faptul că este total neadevărata, denota formalism și vicii grave de interpretare a unor reglementari în vigoare, avându-se în vedere următoarele considerente:
Pentru perioada ulterioara datei de 01.04.2001, punctajul anual al asiguratului se determina prin utilizarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, (reglementata de art. 23) la salariul mediu brut lunar din luna respectiva, comunicat de Institutul Național de Statistica și Studii Economice.
Este absolut necesară această precizare pentru a elimina orice confuzie privind baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, reglementata de art. 23 din Legea nr. 19/2000, baza care există în fapt și în drept începând cu data de 01.04.2001 și care poate fi invocată doar pentru perioade de activitate desfășurate începând cu data de 01.04.2001.
Aceleași precizări se impun și în ceea ce privește Legea nr. 250/2007, care modifica art. 23 din Legea nr. 19/2000 și implicit art. 78 din același act normativ. Este de reținut faptul că art. 164 din Legea nr.19/2000 nu a fost modificat prin Legea nr.250/2007.
Recurenta a subliniat faptul că Legea nr.250/2007 nu are nicio legătura cu solicitările intimatei, iar dispozițiile acestui act normativ nu-i sunt aplicabile, întrucât în litigiu nu sunt perioade de activitate și sporuri obținute de intimata după data de 30.07.2007.
De asemenea, recurenta solicită instanței să observe că invocarea de către intimata a dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 19/2000, ca temei legal al solicitării este nejustificată, având în vedere principiul neretroactivității legii și motivările enunțate mai sus.
De asemenea, recurenta a menționat că dispozițiile art. 76 - 78 din Legea nr. 19/2000, se aplica, pentru activitatea desfășurata anterior datei de 01.04.2001, numai în ceea ce privește modul efectiv de calcul (calculul matematic) al punctajului mediu anual și nu în ceea ce privește sumele utilizate la stabilirea numărului de puncte și a punctajului.
După cum observați, stabilirea punctajului mediu anual se realizează prin utilizarea sumelor la care s-a reținut contribuția la pensia suplimentară pentru perioada anterioara datei de 01.04.2001 și respectiv, contribuția individuală la asigurările sociale pentru perioada ulterioara datei de 01.04.2001 și nicidecum prin utilizarea sumelor la care angajatorul își achită partea sa din contribuția la asigurările sociale.
Față de situația de fapt și de dispozițiile legale sus-amintite, recurenta solicită instanței să observe că în mod corect nu a luat în considerare la recalcularea pensiei de asigurări sociale a intimatei formele de retribuire în acord, respectiv primele înscrise în adeverințele nr. 546/20.11.2007, nr. 82/17.04.2008, eliberate de SC B, respectiv nr. 298/07.12.2007 și nr.344/07.08.2008, eliberate de SYSTEM B, depuse la Casa Județeană de Pensii
Totodată, în pronunțarea hotărârii recurenta solicită instanței să țină cont de practica Tribunalului Prahova snr.2748 /31.10.2008 pronunțata în dosar nr- și sentința nr. 2515/03.10.2008, pronunțata în dosarul nr-), a Curții de Apel Ploiești (decizia civilă nr.1086/14.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, decizia civilă nr.723/09.04.2009, pronunțată în dosarul nr-), a Curții de Apel Galați (decizia civilă nr. 324/15.05.2006) precum și a Curții de Apel Alba -lulia (decizia nr. 139/2007) prin care instanțele de judecata au considerat faptul că formele de retribuire în acord și primele nu pot fi luate în considerare la recalcularea drepturilor de pensie.
Analizând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor invocate pe calea recursului, cât și din oficiu conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Soluția dată de către Tribunal excepției necompetenței teritoriale este corectă.
Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva caselor de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul.
Din copia cărții de identitate a reclamantei (fila 20 dosar fond), rezultă că aceasta are domiciliul în Comuna, județul P, iar pentru perioada 30.01.2009-30.01.2010 și-a stabilit reședința în Municipiul
Mai mult, drepturile de pensie ale reclamantei s-au deschis în perioada în care aceasta avea domiciliul în circumscripția Casei Județene de Pensii P, la care fost înregistrat dosarul de pensie, așa cum rezultă și din cuponul de pensie aflat la fila 2 dosarului tribunalului.
Și pe fondul cauzei soluția este temeinică și legală.
Astfel, Curtea observă că prima instanță a interpretat și aplicat judicios prevederile legislației asigurărilor sociale atunci când a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să ia în considerare la stabilirea drepturilor de pensie și a veniturilor obținute în sistemul acord global, dovedite prin adeverințele eliberate de către foști angajatorii.
Curtea nu poate primi susținerile recurentei, în sensul că veniturile obținute în sistem acord global nu pot face parte din baza de calcul a pensiei, întrucât acordul global a fost un mod de salarizare specific domeniului de activitate în care a lucrat contestatoarea, având deci un caracter permanent.
Aceste drepturi salariale (acord și prime) erau incluse în câștigul brut realizat de personalul salariat, iar angajatorii erau obligați să verse pentru acestea o contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.
De vreme ce s-a făcut dovada că pentru aceste venituri s-a achitat contribuția de asigurări sociale, Curtea apreciază că acestea pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor, în conformitate cu principiul contributivității reglementat de art.2 lit. e) din Legea nr.19/2000.
A accepta punctul de vedere al intimatei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.
Totodată, Curtea mai reține că, deși veniturile obținute în acord global nu sunt prevăzute expres în categoria sporurilor cu caracter permanent, totuși acestea trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în raport de prevederile art.2, art.4 alin.3 și 4 din OUG nr.4/2005, de vreme ce au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale, iar legea dă posibilitatea luării în considerare a tuturor sporurilor de această natură, probate nu numai prin înscrierea lor în carnetul de muncă, ci și cu adeverințele emise de angajatori, conform art.164 din Legea nr.19/2000.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii P, ca nefondat.
Constatând culpa procesuală a recurentei pentru promovarea recursului respins ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1. pr. civ, o va obliga pe aceasta la plata către intimată, a cheltuielilor de judecată în valoare de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat avansat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII P împotriva sentinței civile nr.4448 din data de 25.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata .
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-25.01.2010.
Jud. fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Lizeta Harabagiu, Maria
