Recalculare pensii. Decizia 1623/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1623/R/2009

Ședința publică din 23 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 2187 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat, cu delegație la dosar, și reprezentanta pârâtei recurente, cons. jur., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este realizată.

Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 iunie 2009, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta recurentă. Se comunică un exemplar cu reprezentanta pârâtei recurente.

efiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea în considerare a unui stagiu total de cotizare de 20 ani pentru perioada lucrată în condiții de muncă speciale la determinarea punctajului mediu anual. Referitor la punctul de pensie precizează că acesta a fost micșorat fără a se emite o decizie în acest sens. Totodată, solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei reprezentând onorariu expertiză. În susținerea recursului mai depune un răspuns primit de la Casa Județeană de Pensii C în anul 2006 din care rezultă că s-a greșit la calcularea pensiei. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar. Referitor la recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii C solicită respingerea acestuia.

Reprezentanta pârâtei recurente Casa Județeană de Pensii C solicită admiterea propriului recurs, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului și respingerea recursului formulat de acesta.

Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.

CURTEA:

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2187 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr- a fost admisă in parte contestatia formulata si precizata de reclamantul impotriva paratei Casa Judeteana de Pensii C.

Parata a fost obligată sa ia in calcul stagiul suplimentar de 0.3% pentru fiecare luna pentru perioada 11.11.1995-1.10.1998, anuleaza decizia nr. - din 25.01.2005 si a obligat parata la plata catre reclamant a diferentelor banesti pentru perioada.2003-1 nov 2005, actualizate cu rata inflatiei.

Parata Casa Judeteana de Pensii a fost obligată la recalcularea punctajului cuvenit reclamantului, acordandu-i-se 1.- puncte pensie pentru perioada 31.07.2003-31.01.2005 si la plata diferentelor banesti ca urmare a recalcularii, actualizate cu rata inflatiei.

S-au respins celelalte petite.

Parata a fost obligată la plata catre reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, in cea de-a treia rejudecare ca are de solutionat urmatoarele patru petite:

recalcularea pensiei cu luarea in calcul a adeverintei de la prin care se constata venituri suplimentare obtinute de reclamant in anii 1959-1960

Reclamantul a renuntat la acest capat de cerere, la ultimul termen de judecata, intrucat acesta a constituit obiectul unei alte actiuni, ce a constituit obiectul D- solutionat in favoarea reclamantului prin civ. 2024/30.10.2008.

stabilirea punctajului mediu anual cu luarea in calcul a unui stagiu de cotizare de 30 ani

Conform cartii de munca si a deciziei de pensionare, reclamantul si-a desfasurat activitatea ca inginer minier. S-a pensionat sub legea veche la varsta de 64 ani, 10 luni si 20 zile, si a beneficiat de grupa I de munca pentru 21 ani, 1 luna si 27 zile, respectiv de grupa II de munca pentru 5 ani, 3 luni, 27 zile.

Tribunalul a constatat ca prin decizia nr 40/22.09.2008 pronuntata in solutionarea unui recurs in interesul legii, instanta suprema a stabilit ca: `Dispozițiile art. 77 alin.2 raportat la art. 43 alin.1 și alin.2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială`.

Or, potrivit art 14, la stabilirea pensiei se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe cîte: a) un an și șase luni pentru grupa I de munca; b) un an și trei luni pentru grupa II de munca. Pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea virstei de 52 ani. Persoanele care îndeplinesc condițiile de mai sus sînt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atît bărbații cît și femeile din grupa I de munca,

Argumentul reclamantului este acela ca el a ramas in activitate dupa varsta legala de pensionare. Dar nu exista dovada ca el a solicitat pensionare anticipata, astfel ca parata nu putea deschide dreptul la pensie in absenta unei astfel de cereri. Prin urmare, perioada cursa intre data cand a implinit conditiile de pensionare (62 ani conform art 13 din Legea 3) si data deschiderii dreptului la pensie se va calcula obisnuit.

Asadar, faptul ca reclamantul a lucrat in grupa I si II de munca il indreptateste doar la reducerea varstei de pensionare, nu si la sporirea stagiului de cotizare, cum in mod gresit a procedat expertul, reiesind un punctaj mare, nerealist.

ilegalitatea reducerii punctajului de pensie incepand cu 01.04.2001 de la 1,72659 la 1, 53815 puncte

Intr-adevar, din imaginea de plata depusa de reclamant rezulta aceasta involutie a punctajului: in apr 2001 avea 1,72659; iun 2001 avea 1,66144; sept 2001 la 1,62792; dec 2001 avea 1,53815; in 2002 avea 1,53816; in ian 2003 avea 1,59024; in ian 2004 avea 1,67078; in aug 2004 avea 1,71104; in ian 2005 avea 1,80087.

Or, in urma recalcularii, sunt posibile situatii cand se reduce punctajul sau pensie. Reducerea punctajului de pensie nu este legala insa decat de la data aparitiei OUG 4/2005, adica de la 3 febr 2005, si atunci cu conditia de a nu scadea cuantumul pensiei.

Prin urmare, reclamantul este indreptatit la 1.- puncte pensie pentru perioada 31.07.2003-31.01.2005 si la plata diferentelor banesti ca urmare a recalcularii, actualizate cu rata inflatiei, asa cum pretinde.

luarea in considerare la calculul pensiei a celor 7 ani si 10 luni lucrati peste varsta standard de 50-52 ani.

Potrivit legii vechi, varsta de pensionare era de 62 ani (art. 13). Reclamantul s-a pensioanat efectiv la 64 ani 10 luni 20 zile. Pentru perioada prestata in plus, din 10.11.1995 pana la 1.10.1998, el este indeptatit sa primeasca o marire de punctaj cu 0.3 % pentru fiecare luna, deci 6.6% conform art 78 alin 8 din Legea 19/2000:Asiguratii care, dupa indeplinirea conditiilor de pensionare pentru limita de varsta, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumita perioada la sistemul public, regasindu-se in una dintre situatiile prevazute la art. 5, beneficiaza de majorarea punctajului realizat in aceasta perioada cu 0,3% pentru fiecare luna, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs ambele părți.

Prin recursul declarat de reclamant s-a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii integrale a acțiunii, cu consecința luării în considerare la recalcularea pensiei a unui stagiu de cotizare de 20 de ani.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat în esență, că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 64,44,77,167 și anexa 4 din Legea nr. 19/2000, ca urmare a desfășurării activității în condiții speciale de muncă, ulterior reclamantul a depus o completare a motivelor de recurs, care nu pot fi luate în considerare, neîncadrându-se în termenul legal de recurs.

Prin recursul declarat de pârâtă s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului, s-a arătat că punctajul se exprimă prin cinci cifre după zecimală: la 1 aprilie 2004 acesta fost de 1.72659, nu de 1.- puncte; instanța acordă dreptul la menținerea acestui punctaj, însă de la septembrie 2004 punctajul reclamantului este mai mare: (1.80087 puncte) ulterior crescut.

Privitor la stagiul suplimentar acesta a fost luat în calcul așa cum se poate vedea la punctul A din Buletinul de calcul aferent deciziei de recalculare a pensiei.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de apel va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:

Recursul reclamantului nu este întemeiat în raport de dezlegarea obligatorie, conform art. 329 alin 3 Cod procedură civilă, dată problemei de drept în discuție de Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 40/2008, soluționând în recurs în interesul legii a statuat că:

"Dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială."

În acest sens s-a reținut de instanța supremă că "asigurații care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, determinate ca atare prin ordine ale Ministerului Sănătății, și ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuție, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare.

Cele stabilite de unele instanțe, în sensul că acestei categorii de asigurați îi sunt aplicabile dispozițiile art. 43 din Legea nr. 19/2000 și ale anexei nr. 4 la această lege ca "act normativ special" la care fac trimitere prevederile art. 2 alin. (4) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004, sunt consecința unei interpretări greșite a prevederilor legale, întrucât Legea nr. 19/2000 reprezintă o lege generală, actul normativ-cadru în domeniul pensiilor și al drepturilor de asigurări sociale.

În ceea ce privește principiul înscris în expunerea de motive a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit căruia "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", acesta nu poate fi aplicat în cauză atât timp cât în lege nu există o prevedere expresă potrivit căreia și persoanelor care au lucrat în grupele speciale de muncă și s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 li se aplică acest act normativ pentru determinarea stagiului de cotizare și, în raport de acesta, a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare.

Această interpretare decurge și din dispozițiile art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensii aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Ca atare, aplicabilitatea prevederilor normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 este întărită și confirmată de norma de trimitere din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005.

Totodată, potrivit art. 1 din Codul civil și art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.

În aceste condiții, este evident că legea nouă, respectiv Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decât situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu și persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977.

Ca atare, pentru asigurații care au lucrat în condiții speciale de muncă și ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977."

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

Recursul declarat de pârâtă este, de asemenea nefondat.

Deși este real că punctajul stabilit de prima instanță, este exprimat prin 6 cifre zecimale în loc de 5, respectiv de 1,- puncte în loc de 1,72659 puncte, Curtea constată reformarea hotărârii sub acest aspect este lipsită de efecte, deoarece cuantumul extrem de redus al drepturilor de pensie corespunzător diferenței de punctaj de 0,- puncte este o fracțiune de leu, care, conform art. 76 alin 3 din Legea nr. 19/2000 se întregește, oricum la un leu în favoarea reclamantului.

De asemenea, critica privind acordarea unui punctaj inferior celui la care era îndreptățit reclamantul nu îi aduce pârâtei nici un beneficiu, fiind lipsită de interes, având în vedere că doar reclamantul putea să atace hotărârea sub acest aspect în măsura în care a fost prejudiciat.

În fine, Curtea constată că pârâta nu are în vedere că prima instanță a obligat-o la luarea în considerare a stagiului suplimentar pentru perioada 11 noiembrie 1995-1 octombrie 1998, pe care decizia atacată nu a luat-o în considerare, astfel încât motivul de recurs privind acordarea stagiului suplimentar prin decizia atacată nu este pertinent, nereferindu-se la perioada menționată.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

Cum ambele părți au căzut în pretenții în sensul art. 274 Cod procedură civilă, Curtea de Apel nu va acorda cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2187 din 18.11.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu

- - - - - -

în semnează în semnează

Președintele instanței Președintele instanței

GREFIER

- -

în semnează

prim grefier

Red./

2 ex./8.07.2009

Jud.fond.-

Președinte:Sergiu Diaconescu
Judecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1623/2009. Curtea de Apel Cluj