Recalculare pensii. Decizia 1641/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1641/R-CA
Ședința publică din 11 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr.963/AS din 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta- intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar și intimatul -contestator prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.160/2009, emisă de Baroul - Cabinet individual.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentei- intimate a depus la dosar xerocopie de pe recursul în interesul legii expediat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 18 august 2009.
Avocat, pentru intimatul- contestator a depus la dosar acte cu borderou pe care le comunică reprezentantului recurentei- intimate.
Reprezentantul recurentei- intimate nu solicită termen să ia cunoștință de aceste acte.
Părțile, având pe rând cuvântul susțin că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentei- intimate, având cuvântul susține pe larg recursul așa cum a fost motivat în scris și solicită admiterea lui, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Argeș, iar pe fondul cauzei înlăturarea obligației instituției de a emite o nouă decizie pentru recalcularea pensiei.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul- contestator susține că recursul în interesul legii promovat nu se referă la situația în litigiu.
Solicită respingerea recursului și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, la data de 10.09.2008 contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr.-/05.10.205 emisă de Casa Județeană de Pensii A, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligată intimata să- recalculeze punctul de pensie ca urmare a solicitării formulate prin adresa nr.43737/06.06.2008, anexa 1, la care nu a primit nici un răspuns din partea intimatei Casa Județeană de Pensii
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin cererea înregistrată la Casa Județeană de Pensii A sub nr.43738/06.06.2008 a solicitat recalcularea drepturilor de pensie prin luarea în calcul a primelor și adaos global pentru care - Sucursala a făcut precizarea calculului și virării sumelor privind cota de asigurări sociale, potrivit adeverințelor anexate, însă Casa Județeană de Pensii Aar efuzat să- soluționeze cererea.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Casa Județeană de Pensii Aai nvocat excepția tardivități contestației împotriva deciziei nr.-/05.10.2005, față de disp.art.87 și art.88 din Legea nr.19/2000, precum și excepția inadmisibilității formulării acestei contestații față de împrejurarea că adeverința nr.19/2003/05.10.2005 eliberată de - Sucursala Aaf ost emisă în aceeași zi cu decizia contestată și depusă de contestator la Casa Județeană de Pensii A abia la data de 06.04.2008, ca anexă la cererea înregistrată la nr.43738/06.06.2008.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.963/AS/29.05.2009, a admis în parte acțiunea, a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins contestația formulată împotriva deciziei nr.-/05.10.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii
A fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensie prin care, la recalcularea drepturilor de pensie să aibă în vedere adeverințele nr.18/1836/24.07.2008 și 19/2308/16.10.2008 emise de SA.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Casa Județeană de Pensii A sub nr.7406/12.04.2005, contestatorul a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie, în conformitate cu dispozițiile legale privitoare la recalcularea pensiilor, prin luarea în calcul a sporurilor cu caracter permanent din adeverința nr.18/323/09.02.2005 emisă de - Sucursala
Având în vedere că, contestatorul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr.-/15.05.1990 emisă de Comisia de Pensii A, începând cu data de 01.04.1990, acesta a beneficiat de recalcularea drepturilor sale de pensie în conformitate cu dispozițiile nr.OUG4/2005 și nr.HG1550/2004. Prin decizia nr.-/05.10.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii A, drepturile de pensie ale contestatorului au fost modificate prin luarea în calcul a sporurilor cu caracter permanent, respectiv spor de șantier, spor pentru lucru în subteran și spor de izolare, din adeverința nr.18/323/09.02.2005 emisă de - Sucursala
În urma recalculării, contestatorului i s-a stabilit un punctaj mediu anual de 3.06042 puncte. Plata drepturilor de pensie recalculate s-a efectuat, conform prevederilor nr.HG 550/2005, începând cu data de 01.07.2005.
Prin cererea înregistrată la Casa Județeană de Pensii A sub nr.43738/06.06.2008, contestatorul a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie prin includerea la recalcularea punctului de pensie și a sumelor reprezentând program de lucru pe 8 ore/zi, conform adeverinței nr.18/2003/05.10.2005 emisă de - Sucursala
Având în vedere că intimata nu i-a soluționat cererea formulată la data de 06.06.200, contestatorul a formulat prezenta acțiune, contestând decizia nr.-/05.10.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii A, precum și obligarea intimatei la recalcularea punctului de pensie ca urmare a solicitării înregistrate la Casa Județeană de Pensii A sub nr.43378/06.06.2008 la care nu a primit nici un răspuns.
Cu privire la capătul de cerere prin care se contestă decizia nr.-/05.10.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii A, față de excepțiile invocate de intimată, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.169 alin.2 din Legea nr.19/2000 "Cererea de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare".
Prin decizia nr.-/05.10.2008, emisă de Casa Județeană de Pensii A, drepturile contestatorului au fost recalculate ca urmare a cererii formulate de acesta la data de 12.04.2006.
Art.87 din același act normativ prevede dreptul persoanei care a solicitat pensionarea de a contesta decizia la instanța judecătorească competentă.
Prin urmare, contestația formulată împotriva deciziei nr.-/05.10.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii A este admisibilă, indiferent de motivele invocate de contestator în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Cu privire la termenul în care poate fi formulată contestația, același articol prevede că decizia poate fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare, iar la art.88 se arată că "decizia casei teritoriale de pensii, necontestată în termen, este definitivă".
Având în vedere data emiterii deciziei contestate (05.10.2005), precum și dispozițiile legale mai sus menționate, în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a admis excepția invocată de intimată și în consecință a respins contestația formulată împotriva deciziei nr.-/05.10.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii A, ca tardiv formulată.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea intimatei la recalcularea punctului de pensie ca urmare a nesoluționării cererii înregistrate la Casa Județeană de Pensii sub nr.43738/06.06.2008, instanța a reținut următoarele:
Prin adresa nr.535/03.02.2005 emisă de (fila 12), contestatorului i s-a comunicat că salariile tarifare majorate cu sume fixe sau procentuale reprezentând regimul de lucru prelungit de 10 ore/zi, cu caracter permanent și pentru care s- calculat, reținut și virat contribuția de asigurări sociale, se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, pe lângă salariile brute sau nete în vederea recalculării pensiei. Toate sporurile cu caracter permanent sunt prevăzute de Legea nr.49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, iar dovada acestora se face cu carnetul de muncă sau cu adeverințe eliberate de angajatori.
Având în vedere această adresă, prin cererea înregistrată la Casa Județeană de Pensii A sub nr.4378/06.06.2008, contestatorul a solicitat recalcularea pensiei prin luarea în calcul la stabilirea punctului de pensie a sumelor aferente programului normal de lucru de peste 8 h/zi, conform adeverinței nr.18/2003/05.10.2005, însă nu a primit nici un răspuns din partea Casei Județene de Pensii
Nefiindu-i soluționată această cerere, contestatorul a formulat o nouă cerere la care a anexat adeverința nr.18/1836/24.04.2008 emisă de - Sucursala A, iar la data de 11.12.2008 a solicitat Casei Județene de Pensii recalcularea pensiei prin includerea premiilor și a adaosului în acord global pentru care angajatorul a virat, conform adeverinței nr.18/2308/16.10.2008.
Art.4 din nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea nr.78/2005 dispune:
"(1) Determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie, aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii conform nr.HG1559/2004.
(2) Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual conform prevederilor art.2, sunt cele prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".
Anexa I pct.IV din nr.OUG78/2005 prevede că printre acestea sunt și "alte sporuri acordate de către ministerul d e resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale".
Conform art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 "numărul de puncte realizate în fiecare lună se calculează prin raportare la salariu brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurilor sau după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă".
Prin adeverința nr.18/1836/24.07.2008 emisă de - Sucursala A s- confirmat faptul că reclamantul beneficiat în perioada iulie 1973 - octombrie 1990 de sume aferente programului normal de lucru de peste 8 ore/zi (regim de lucru prelungit de 10 ore/zi), iar pentru sumele încasate cu acest titlu de către reclamant, unitatea a virat la bugetul de stat contribuțiile de asigurări sociale, precum și contribuția pentru pensia suplimentară.
De asemenea, din adeverința nr.18/2308/16.10.2008 emisă de același angajator, rezultă că reclamantul a beneficiat de prime în perioada 1961-1974 și în perioada 1973-1987 de adaos acord global, iar pentru sumele încasate cu acest titlu, unitatea a virat la bugetul de stat contribuțiile de asigurări sociale, precum și contribuția pentru pensia suplimentară.
Potrivit art.169 din Legea nr.19/2000, pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.
Prin urmare, a fost admisă în parte acțiunea, în sensul obligării intimatei la emiterea unei noi decizii prin care, la recalcularea drepturilor de pensiei ale reclamantului să aibă în vedere adeverințele nr.18/1836/24.07.2008 și nr.19/2308/16.10.2008, emise de - Sucursala
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, Casa Județeană de Pensii A criticând-o pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:
- tribunalul a reținut greșit că recurenta nu a răspuns cererii formulate de contestator, precum și faptul că pentru sumele încasate de contestator, unitatea emitentă a adeverințelor a virat la bugetul de stat contribuțiile de asigurări sociale și contribuția pentru pensie suplimentară;
- sumele aferente programului de lucru de peste 8 ore nu reprezintă spor permanent în accepțiunea nr.OUG4/2005, reprezentând doar retribuție pentru ore suplimentare, și nu pot fi utilizate pentru modificarea punctajului mediu anual;
- potrivit dispozițiilor nr.OUG4/2005 coroborate cu cele ale art.164 al.2 din legea nr.19/2000, sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor sunt cele strict și limitativ prevăzute în art.10 din Legea nr.3/1997 și înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe după data de 01.04.1992, astfel că formele de retribuire în acord și premiile anuale și cele pentru ore suplimentare nu pot fi utilizate la stabilirea dreptului de pensie;
- adeverința nr.18/2308/16.10.2008 eliberată de - Sucursala A nu a fost eliberată în conformitate cu dispozițiile nr.OUG4/2005, deoarece nu menționează temeiul legal al acordării primelor și adaosului pentru acord global;
- instanța de fond a reținut drept temei al acordării acestor sporuri dispozițiile art.169 din Legea nr.19/2000, deși adaosul pentru acord global și premiile nu reprezintă stagii de cotizare, respectiv vechime în muncă, acestea fiind doar forme de retribuire, prevăzute în materia salarizării;
- greșit s-au reținut de tribunal și dispozițiile art.78 al.1 din Legea nr.19/2000, deoarece potrivit art.23 din aceeași lege, acestea se referă strict la veniturile care, după data de 01.04.2001, constituie baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și nu la veniturile utilizate la calculul drepturilor la pensie pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, contestatorul a solicitat respingerea recursului ca nefondat motivat de faptul că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, iar probele administrate în cauză au fost interpretate corespunzător.
Recursul este nefondat.
Prima critică este nefondată pentru că, deși recurenta-pârâtă face referire la adresa nr.43738/SP/22.09.2008, din aceasta rezultă că pârâta s-ar fi pronunțat asupra cererii contestatorului printr-o decizie, ce ar fi putut fi atacată de contestator în instanță.
Pe de altă parte instanța de fond a reținut corect că unitatea emitentă a adeverințelor invocate de contestator a virat la bugetul de stat contribuția de asigurări sociale și contribuția pentru pensie suplimentară în condițiile în care această situație rezultă fără dubiu din aceste adeverințe.
Celelalte critici invocate de recurenta-pârâtă sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor art.VI din anexa nr.1 la.OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005, precum și a dispozițiilor art.23 al.1 lit.a, art.78 al.1 și art.169 din Legea nr.19/2000.
Art.1 din Decretul nr.389/1972 dispune ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% din câștigul brut realizat de personalul salariat, iar aceste dispoziții au fost menținute prin Legea nr.49/1992.
Prin art.1 și 2 din nr.OUG4/2005 s-a dispus calcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat și stabilite anterior datei de 01.04.2001, în baza Legii nr.19/2000.
Potrivit art.23 al.1 lit.a din această lege, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie veniturile brute realizate lunar.
În același timp, potrivit art.78 al.1 din Legea nr.19/2000 la stabilirea punctajului anual al asiguratului se au în vedere și sporurile și adaosurile sau, după caz, venitul lunar asigurat.
Mai mult, art.3 din Legea nr.3/1977, care constituie dreptul comun în materie anterior Legii nr.19/2000, reglementa expres principiul contributivității, principiu reiterat și prin Legea nr.19/2000 și care trebuie respectat atât pentru stagiile de cotizare realizate anterior datei de 01.04.2001, cât și cele realizate ulterior acestei date.
Față de toate aceste considerente nu se poate reține că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare greșită a legii, astfel că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă este nefondat.
În consecință, Curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul de față.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei către intimat, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în P, str.-, nr.38, județul A, împotriva sentinței civile nr.963/AS din 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimat-contestator fiind, domiciliat în P,-, -.C,.10, județul
Obligă pe recurentă să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red.
Tehnored.
Ex.4/27.11.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase