Recalculare pensii. Decizia 1650/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- (7831/2008)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1650/

Ședința din ședința publică de la 17.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR 3: Bodea

GREFIER:

******************************

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, împotriva sentinței civile nr.728 / F din data de 23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarulnr- (nr.în format vechi 1629/2008), în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsa părților, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă, reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Cu privire la recursul dedus judecății:

Prin sentința civilă nr.728 / F din data de 23.09.2008, pronunțată în dosarul nr- (nr.în format vechi 1629/2008), Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a apreciat că este întemeiată acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I, astfel că a admis-o, ca atare și a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu data de 1 decembrie 2005.

Totodată, a respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, potrivit deciziei de pensionare nr.86137 din data de 29.09.1999, precum și a înscrisurilor din carnetul de muncă, aflate, în copie, la dosarul de fond, la data pensionării reclamantul a avut o vechime în grupa a I de muncă de 26 ani, 8 luni și 29 de zile, determinată pe baza Legii nr.3/1977, iar în urma recalculării pensiei, acestuia i s-a stabilit un punctaj mediu anual de 1,38527.

Instanța de fond a mai reținut că, din buletinele de calcul aflate la dosarul cauzei, a rezultat faptul că, la recalculare, pârâta a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

Ca urmare, a considerat că, în speța de față, în raport de data la care au fost stabilite drepturile de pensie ale reclamantului, respectiv data de 01.10.1999, la recalculare se aplică dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004.

Tribunalul a mai avut în vedere și dispozițiile art.2 alin.4 din HG nr.1550/2004 și pe cele ale Legii nr.3/1977, reținând că, în cazul reclamantului, care a înregistrat o vechime în grupa I de muncă de 26 ani, 8 luni și 29 de zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art.14 din Legea nr.3/1977, adică de 20 ani.

În consecință, față de aceste considerente reținute, prima instanță a constatat că acțiunea formulată de reclamantul G este întemeiată, motiv pentru care a admis-o ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii I, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu motivarea că reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă din sistemul de stat, conform deciziei nr.86137/29.10.1999, iar drepturile de pensie ale acestuia au fiind stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr.3/1977, începând cu data de 01.12.1999.

Recurenta-pârâtă arată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a contestat decizia nr.86137/30.11.2005, privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, conform prevederilor HG nr.1550/2004 și ale OUG nr.4/2005.

Invocă dispozițiile OUG nr.100/27.08.2008, pe cele ale OUG nr.4/2005 și pe cele ale Legii nr.78/2005.

Precizează că ersoanele p. care nu dețin până la această dată actele doveditoare ale activității desfășurată în condiții de grupa I sau a II-a de muncă le vor solicita angajatorilor, conform modelului anexat și le vor depune la Casa Județeană de Pensii I și că pe baza acestora se va proceda la recalcularea drepturilor de pensie, conform art. 95 din Legea nr.19/200, începând cu luna următoare depunerii cererii, iar plata sumelor aferente acordării punctajului suplimentar se va face începând cu etapa în care se încadrează fiecare beneficiar, în funcție de data deschiderii drepturilor de pensie.

Mai arată că la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului G s-a utilizat stagiul complet de cotizare de 30 ani, conform dispozițiilor Legii nr.19/2000 și că atât în art.14 alin.2 lit. a și lit. b din Legea nr.3/1977, cât și în art.42 alin.1 din Legea nr.19/2000, sunt prevăzute reducerile vârstelor standard de pensionare pentru persoanele care se încadrează în grupa I și în grupa a II-a de muncă, ci nu a stagiului complet de cotizare, acesta fiind de 30 ani.

Față de aceste considerente, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, astfel cum a fost declarat și, în consecință, menținerea sentinței civile atacate, în sensul de a se utiliza, la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului, stagiul complet de cotizare de 30 de ani, prevăzut de Legea nr.19/2000.

În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 și art.3041Cod proc. civilă.

Deși legal citat, intimatul-reclamant G nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecata prezentului recurs.

Nu s-au administrat probe noi în recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

Drepturile de pensie cuvenite intimatului-reclamant au fost recalculate prin decizia nr.86137/24.04.2008 (fila 11 din dosarul de fond), fiind determinat un punctaj mediu anual de 1.57645, începând cu data de 01.03.2008, în raport de un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, pentruo vechime în grupa I de muncă (condiții speciale) de 26 ani, 8 luni și 29 de zileși o vechime în condiții normale de muncă (grupa obișnuită) de 10 ani, 11 luni și 3 zile.

La data pensionării, în temeiul dispozițiilor Legii nr.3/1977, intimatul-reclamant avea o vechime realizată îngrupa a I de muncă - condiții speciale de muncă - de 26 ani, 8 luni și 29 de zile, precum și o vechime în condiții normale de muncă (grupa obișnuită) de 6 ani, 2 luni și 20 de zile, drepturile de pensie pentru limită de vârstă și munca depusă cuvenite acestuia fiind stabilite începând cu data de 01.10.1999, prin decizia de pensionare nr.86137/29.09.1999 (fila 10 din dosarul de fond).

În raport de data stabilirii drepturilor de pensie, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că, la recalcularea acestora, se aplică dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și, implicit, stabilirea cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004.

De asemenea, în mod justificat prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art.2 alin.4 din HG nr.1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare este cel reglementat de Legea nr.3/1977, astfel că, în cazul intimatului-reclamant, care a înregistrat o vechime în grupa I de muncă de 26 ani, 8 luni și 29 de zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art.14 din Legea nr.3/1977, adicăstagiul de 20 de ani.

Potrivit dispozițiilor art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială:

"(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:

a) un an și șase luni pentru grupa I de munca;

b) un an și trei luni pentru grupa II de munca. -"

Conform dispozițiilor alin.4 al aceluiași act normativ:

"(4) Persoanele care au vechime în munca prevăzută de lege și au lucrat efectiv cel puțin 15 ani în locurile încadrate în grupa I de munca sau cel puțin 20 ani în locurile încadrate în grupa II de munca au dreptul, la cerere, sa li se reducă vârsta de pensionare prevăzută de art. 8 alin. 2, în mod proporțional cu anii lucrați în grupele I sau II de munca, dar nu mai puțin de 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații, sau 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile."

Așadar, în mod corect instanța de fond a constatat că cererea dedusă judecății este întemeiată, motiv pentru a admis-o, ca atare, obligând-o pe pârâtă să procedeze la recalcularea drepturile de pensie ale intimatului-reclamant G, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, cu începere de la data de 1 decembrie 2005.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, împotriva sentinței civile nr.728 / F din data de 23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarulnr- (nr.în format vechi 1629/2008), în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

red. / tehnored.

2 ex. / 15.04.2009

Jud.fond: ;


Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Ilie Nadia Raluca, Bodea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1650/2009. Curtea de Apel Bucuresti