Recalculare pensii. Decizia 169/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 169/R/2010
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 3: Dana Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2383 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, privind și pe pârâții intimați CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea formulată la 16 ianuarie 2009, înregistrată sub nr.140/84, reclamantul a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care pârâta Casa Județeană de Pensii S să fie obligată la calcularea pensiei de serviciu stabilite prin decizia nr.- din 28.11.2008, conform adeverințelor de salariu eliberate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, cu începere din 1 ianuarie 2007, să plătească diferențele începând cu aceeași dată și să-i calculeze pensia având ca bază de calcul un venit de 12.020 RON, începând cu data de 1 aprilie 2008, dată de la care să-i fie plătite, de asemenea, diferențele cuvenite în raport de noul cuantum al pensiei.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, Casa Județeană de Pensii S nu a mai calculat pensia de serviciu cuvenită reclamantului potrivit adeverințelor eliberate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, neluând astfel în considerare și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică obținut prin decizia nr.1414/R/2008 a Curții de APEL CLUJ.
În dovedirea cererii, reclamantul depune la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, Casa Județeană de Pensii Sas olicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, a formulat întâmpinare, prin care a invocat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Prin sentința civilă nr. 567/30 martie 2009, Tribunalul Sălaja respins ca fiind prematură cererea formulată de reclamantul, împotriva pârâților Casa Județeană de Pensii S, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru recalcularea pensiei și plata diferențelor cuvenite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, iar Curtea de APEL CLUJ, prin decizia nr.1688/R/30.06.2009 a admis recursul, a casat sentința primei instanțe și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată, reținând că cererea formulată nu este prematură, întrucât reclamantul nu a solicitat actualizarea pensiei, ci recalcularea acesteia.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr-, iar prin sentința civilă nr.2383/19.10.2009 a Tribunalului Sălaj, s-au admis excepțiile formulate de pârâtele Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, s-a admis acțiunea formulată de către reclamant, pârâta fiind obligată să recalculeze pensia acestuia conform adeverințelor eliberate de pârâta Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la data de 05.01.2009, începând cu data de 01.01.2007 și să plătească Casei Județene de Pensii S diferența de pensie stabilită în urma recalculării.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este fondată în temeiul disp.art.14 din nr.HG1275/2005.
S-a reținut ca fiind nefondată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, întrucât alocarea sumelor necesare efectuării plății drepturilor bănești este o operațiune ulterioară și se realizează pe baza proiectelor de rectificare întocmite de ordonatorii principali de credite.
Prin sentința civilă nr.571/2008 a Tribunalului Sălaj, pârâții Tribunalul Sălaj, Curtea de APEL CLUJ și Ministerul Justiției au fost obligați să plătească reclamantului sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 15.01.2005, astfel încât s-a constatat că, în luna anterioară ieșirii la pensie, acesta era îndreptățit și la sporul de risc, care trebuie să fie luat în considerare la calculul pensiei.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamantul, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit prima instanță a reținut că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză și nu a obligat Casa Județeană de Pensii C la plata actualizată a diferenței de pensie cuvenite.
Analizând recursul formulat de reclamantul, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Constatându-se existența unei discriminări în ceea ce privește salarizarea magistraților, prin sentința civilă nr. 571/17.03.2008 a Tribunalului Cluj, rămasă de irevocabilă prin decizia civilă nr.1414/R/2008 a Curții de APEL CLUJ, s-a reținut că reclamantul era îndreptățită la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioade anterioare ieșirii sale la pensie.
Pentru aceste motive, în mod corect prima instanță a admis acțiunea formulată de către reclamant.
Curtea reține astfel că, pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantului, acestuia i se cuvin atât despăgubiri reprezentând diferențele de indemnizație de care aceasta a fost lipsită în mod discriminatoriu prin neacordarea acestui spor, cât și diferențe de drepturi de pensie de serviciu ca urmare a neincluderii în venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării a acestor sporuri, care într-adevăr vor trebui să fie actualizate în raport indicele de inflație la data plății efective, în temeiul disp.art.1088 din Codul civil.
Se mai reține că, potrivit disp.art.85 alin.1 din Legea nr.303/2004, partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public, se suportă din bugetul de stat, astfel încât în mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocată în cauză.
Se reține astfel ca fiind fondat petitul privind obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare efectuării acestor plăți.
Pentru aceste considerente și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 2 și art. 3041Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul, să modifice în parte sentința primei instanțe, în sensul de respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a admite acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acesta și a obliga pârâta Casa Județeană de Pensii S la plata diferenței stabilită în urma recalculării pensiei, actualizată cu rata inflației, menținându-se restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2383 din 19 octombrie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și admite acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acesta.
Obligă pârâta Casa Județeană de Pensii S la plata diferenței stabilită în urma recalculării cu rata inflației.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
Red./ Tehnored.:;
2 ex.- 25.02.2010;
Jud.fond:- Tribunalul Sălaj:-;
-.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon, Dana Cristina