Recalculare pensii. Decizia 1692/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi 7709/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1692/
Ședința publică de la 18 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5554 din data de 09.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15563/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul, personal, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 10.03.2009, întâmpinare din partea intimatului.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatului cu CI seria - nr.- eliberată de SPCEP S6 biroul nr.3 la data de 07.06.2007.
Intimatul, personal, interpelat fiind arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatului cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimatul, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă civile nr.5554 din data de 09.09.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, s-a admis acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B și s-a obligat intimata la recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea mențiunilor din adeverința nr.2948/15.04.2008, emisă de SA, începând cu 1.12.2005, și din adeverința nr.151/12.07.2007, emisă de SA, începând cu 1.12.2005
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, petentului i s-a deschis dreptul la pensie la data de 01.10.1997, și că acesta este beneficiarul procesului de recalculare reglementat de OUG nr.4/2005, începând cu data de 1.12.2005, în raport de dispozițiile HG nr.1456/2005.
Prin decizia nr.-/30.11.2005, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 6, drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate, în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005 aprobată prin Legea nr.78/2005, coroborate cu prevederile HG nr.1550/2004 și ale HG nr.1456/2005, începând cu data de 1.12.2005, fiind stabilit un punctaj mediu anual recalculat în valoare de 1,63385 puncte.
S-a constatat că, deși contestatorul a formulat cererea de recalculare a pensiei, înregistrată sub nr.-/21.04.2008, la Casa Locală de Pensii Sector 6, pentru valorificarea veniturilor evidențiate în adeverințele nr.2948/15.04.2008, emisă de SA și nr.151/12.07.2007, emisă de SA, intimata nu a făcut dovada soluționării acesteia și nici a faptului că în calculul punctajului mediu anual recalculat au fost valorificate veniturile suplimentare evidențiate în adeverințe, cu toate că s-a împlinit termenul de 45 de zile prevăzut de art.86 alin.1 din Legea nr.19/2000, aplicabil în raport de dispozițiile art.7 alin.5 din OUG nr.4/2005, în care cererea trebuia soluționată și cu toate că a fost citată în acest sens.
De asemenea, s-a mai reținut că, potrivit mențiunilor din adeverința nr.2948/15.04.2008, emisă de SA, contestatorul a realizat venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, respectiv la salariul de bază, care au avut un caracter permanent în înțelesul Legii nr.49/1992 și Legii nr.57/1974, fiind incluse în baza de calcul a CAS, fiind menționat în adeverința nr.151/12.07.2007 emisă de SA că s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale pentru veniturile suplimentare.
S-a ținut seama că, potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000.
n aceste condiții, Tribunalul a considerat că valorificarea veniturilor indicate în adeverințe este posibilă, în temeiul art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005, și este în concordanță cu principiile instituite prin Legea nr.19/2000.
S-a mai arătat că potrivit dispozițiilor art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005 aprobată și modificată prin Legea nr.78/2005, decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001, respectiv că dispozițiile art.7 alin.5 din același act normativ, stipulează că cererile prevăzute la alin.3 se soluționează în termenul prevăzut la art.86 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se, prin derogare de la prevederile art.95 și 169 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art.3, cu respectarea termenului general de prescripție.
Prin urmare, s-a apreciat că veniturile evidențiate în adeverințele nr.2948/15.04.2008 emisă de SA și nr.151/12.07.2007, emisă de SA, trebuie valorificate în calculul punctajului mediu anual, având în vedere că, pe de o parte, ignorarea lor ar contraveni principiului contributivității, instituit de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite și, pe de altă parte, conform art. 78 alin.1 din Legea nr.19/2000 numărul de puncte realizat în flecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
S-a considerat că, veniturile suplimentare menționate în adeverință, trebuie avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, independent de faptul că, regimul juridic al contribuției de asigurări sociale din perioada în care aceste venituri au fost realizate, diferă de cel din prezent, pentru că altfel, scopul declarat al procesului de recalculare, astfel cum este menționat în preambulul OUG nr.4/2005, și anume respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", nu ar mai fi realizabil iar în prestația de asigurări sociale stabilită nu s-ar reflecta prețul plătit pentru riscul asigurat.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către Casa de Pensii a Municipiului B, care a criticat-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9, și art.3041pr.civ. recurenta a făcut o enumerare a prevederilor art.4 din Legea nr.2/1983, și a arătat că, potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, salariile brute sau nete prevăzute în carnetul de muncă, ori veniturile realizate în sistemul acordului global pretinse în cauză sunt venituri temporare, fără caracter permanent, neinserate în cartea de muncă, și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, motiv pentru care nu pot fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Recurenta a invocat prevederile art.10 din Legea nr.49/1992, care au modificat art.10 din Legea nr.3/1977.
Prin întâmpinarea formulată, intimata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prima instanță a interpretat și aplicat judicios prevederile legislației asigurărilor sociale atunci când a obligat intimata Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie prin care să ia în considerare la stabilirea drepturilor de pensie și a veniturilor obținute în sistemul acord global, dovedite prin adeverințele eliberate de către foștii angajatori.
Curtea nu poate primi susținerile recurentei, în sensul că veniturile obținute în sistem acord global nu pot face parte din baza de calcul a pensiei, întrucât acordul global a fost un mod de salarizare specific domeniului de activitate în care a lucrat contestatorul, având deci un caracter permanent.
Aceste drepturi salariale (acord și prime) erau incluse în câștigul brut realizat de personalul salariat, iar angajatorii erau obligați să verse pentru acestea o contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.
De vreme ce s-a făcut dovada că pentru aceste venituri s-a achitat contribuția de asigurări sociale, Curtea apreciază că acestea pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor, în conformitate cu principiul contributivității reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000.
A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.
Totodată, Curtea mai reține că, deși veniturile obținute în acord global nu sunt prevăzute expres în categoria sporurilor cu caracter permanent, totuși acestea trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în raport de prevederile art.2, art.4 alin.3 și 4 din OUG nr.4/2005, de vreme ce au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-au achitate contribuțiile de asigurări sociale, iar legea dă posibilitatea luării în considerare a tuturor sporurilor de această natură, probate nu numai prin înscrierea lor în carnetul de muncă, ci și cu adeverințele emise de angajatori, conform art.164 din Legea nr.19/2000.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5554 din data de 09.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15563/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
2.04.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu