Recalculare pensii. Decizia 1694/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi 8195/2008

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1694/

Ședința publică de la 18 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 3: Cristescu

GREFIER -

****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.5685 din data de 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15751/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bși intimata.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenta prin cererea de recurs dedusă judecății a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5685 din data de 16.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B; a obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei, prin valorificarea veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr. 95/31/26.27.02.2008 emisă de PROIECT SA, începând cu data de 01.07.2005 și să emită o nouă decizie în acest sens.

A obligat intimata la plata diferențelor de drepturi de pensie cuvenite contestatoarei conform sentinței, începând cu data de 01.07.2005.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin decizia de pensionare nr. 60297/21.06.1984 emisă de 3 contestatoarei i-a fost stabilită pensia pentru limită de vârstă și muncă depusă în baza Legii nr. 3/1977, începând cu 01.07.1984 reținându-se o vechime în muncă de 29 de ani, 6 luni și 15 zile, iar prin buletinul de calcul nr. 60297/31.03.2005 s-a dispus recalcularea drepturilor de pensie reținându-se un punctaj mediu anual de 1,56740.

Tribunalul a reținut că intimata a respins cererea de recalculare, formulată de către contestatoare la 06.03.2008 înregistrată sub nr. -, prin care acesta a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare realizate în perioada martie 1971-septembrie 1983 menționate în adeverința nr. 95/31/26.27.02.2008 emisă de PROIECT SA. pentru care s-a reținut și virat în totalitate CAS, încălcând astfel principiul contributivității prevăzut de art. 2 lit. e) și art. 155 din Legea nr. 19/2000

Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 19/2000.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 și 3041din Codul d e procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, Casa de Pensii a Municipiului Baa rătat, în esență, că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a obligat recurenta să ia în calcul veniturile suplimentare obținute de reclamant.

Or, recurenta a învederat instanței că mențiunea de la punctul VI din Anexa la OUG nr.4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale, este în sensul că "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a punctajului mediu anual, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie și după timp pe bază de tarife sau cote procentuale.

Această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii-cadru în materia asigurărilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operațiunii de recalculare guvernate de G nr. 4/2005, realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.

Potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 1 iulie 1977, se înscriau salariile brute, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 1 ianuarie 1991 salariile brute. De asemenea, a statuat legiuitorul că la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă

Din cele menționate anterior a mai susținut recurenta rezultă că la determinarea punctajelor anuale, este imperios necesar să se valorifice pe lângă salarii și sporurile caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.

Veniturile suplimentare, obținute de reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță art. 12, din Legea nr.57/1974, privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.

Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifară și enumera indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile, nu se înscriau în carnetul de muncă și prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale potrivit art.164, alin.1, din Legea nr. 19/2000.

Recurenta a făcut referire și la decizia Curții Constituționale nr. 736/2006.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor, precum și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, atunci când a obligat recurenta să țină seama la stabilirea drepturilor de pensie ale contestatoarei și de veniturile suplimentare evidențiate în adeverința nr. nr. 95/31/26.27.02.2008 emisă de PROIECT SA. (filele 8-9 din dosarul instanței de fond).

Așa cum corect a reținut prima instanță, adeverința menționată atestă realizarea de către intimată, în perioada 1971-1983, a unor venituri suplimentare - acord, cu caracter permanent, pentru care s-au virat contribuțiile de asigurări sociale, astfel cum se precizează în chiar cuprinsul adeverințelor emise de fostul angajator.

Având în vedere principiul contributivității, reglementat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că veniturile suplimentare obținute de intimata-reclamantă trebuie să fie avute în vedere la calculul drepturilor de pensie.

La stabilirea drepturilor de pensie se impune să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverințele emise de angajatorul la care asiguratul și-a desfășurat activitatea.

Instanța de fond în mod corect a procedat la o interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente, dând eficiență inclusiv principiilor egalității și contributivității, înscrise în art. 2 din Legea nr. 19/2000.

A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.

Nici decizia Curții Constituționale nr. 736/2006, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a pct. VI din Anexa OUG nr. 4/2005 nu este de natură a conduce la o altă concluzie.

Așa fiind, Curtea constată că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 pr. civ. Curtea reține că acesta nu a fost motivat de recurentă, care nu a indicat modalitatea concretă în care s-ar fi săvârșit excesul de putere al primei instanțe.

Se reține că prima instanță a soluționat cauza, exercitând controlul jurisdicțional în limitele competențelor ce i-au fost conferite de art. 154 și 155 din Legea nr. 19/2000.

Pentru considerentele expuse, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.5685 din data de 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15751/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. /:

2 ex./31.03.2009

Jud.fond: /

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1694/2009. Curtea de Apel Bucuresti