Recalculare pensii. Decizia 180/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 180

Ședința publică din data de 03 februarie 2010

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul (), domiciliat în P, - nr.109,.B,.2,.9, județ P, împotriva sentinței nr.1887 din 2 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii P, cu sediul în P, nr.1, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul reclamant (), reprezentat de avocat din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale nr.273/28.10.2009, și intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii P, reprezentată de consilier juridic, conform delegației nr.94569 din 30.12.2009 aflată la fila 9 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic, pentru intimata pârâtă, depune în fața instanței concluzii scrise, pe care le comunică și apărătorului recurentului reclamant.

Părțile prezente, prin apărători, arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, prin reprezentanți, în susținerea și combaterea recursului.

Avocat, pentru recurentul reclamant (), solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, potrivit motivele de recurs arătate pe larg prin cerere.

Arată recurentul reclamant că se impune a face anumite precizări, în sensul că în activitatea de proiectare se utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global, potrivit căreia un colectiv de proiectanți își asuma răspunderea de a efectua și finaliza un proiect, pentru care primea o sumă globală, stabilită în contract, în condițiile legii.

Astfel, sumele obținut în acord global de către recurent reprezintă venituri de tip salarial și nu sporuri, fiind oprită contribuția în conformitate cu Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii.

Totodată, instanța de fond a făcut confuzie între asigurările sociale și contribuția suplimentară, nu s-au reținut cei 2% fiind contribuție benevolă, situație care a fost creată în toată țara.

Solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în cerere. Fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic, pentru intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii P, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Susține intimata pârâtă că stabilirea punctajului mediu anual se realizează prin utilizarea sumelor la care s-a reținut contribuția la pensia suplimentară pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001 și, respectiv, contribuția individuală la asigurările sociale pentru perioada ulterioară datei de 01.04.2001 și nicidecum prin utilizarea sumelor la care angajatorul își achită partea sa din contribuția la asigurările sociale.

Arată intimata pârâtă să plata contribuției de asigurări sociale de stat era obligația angajatorului și nu a angajatului, angajatul având obligația contribuției la pensia suplimentară.

Astfel, adeverința prezentată de recurentul reclamant nu poate fi valorificată la recalcularea pensiei, fiind întocmită în afara cadrului legal, recurentul neindicând din Legea nr.57/1974 niciun articol la care face referire, niciun temei legal.

Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

În replică, avocat, pentru recurentul reclamant (), arată că există un întreg capitol din Legea nr.57/1974 privind sistemul de pensii în acord global, iar art.64 alin.2 din Legea nr.3/1977 prevede că la fondul de pensie suplimentară contribuția se făcea benevol, instanța făcând confuzie între pensia suplimentară, asigurările sociale și contribuția suplimentară.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 24.08.2009, reclamantul () a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii P, să se dispună recalcularea punctului mediu de pensie retroactiv, de la data pensionării, luând în calcul și veniturile suplimentare, prime și acorduri, conform adeverinței nr.2435/09.06.2009 eliberată de

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că toate aceste venituri suplimentare brute au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale pentru care s-au plătit atât cotele CAS, cât și contribuția la pensia suplimentară, aceste venituri având caracter permanent potrivit legii nr.57/1974.

În temeiul art.115 - 118 cod pr. civ. pârâta Casa Județeană de Pensii Paf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că pensia de asigurări sociale a reclamantului a fost recalculată potrivit dispozițiilor nr.HG1550/2005 și nr.OUG4/2005, iar în ceea ce privește adeverința menționată, aceste venituri nu au fost avute în vedere, întrucât în nr.OUG4/2005 se stipulează expres că formele de retribuire în acord și primele nu vor fi utilizate la recalcularea pensiei.

În dovedirea cererii, precum și în apărare, părțile au depus la dosar acte.

Prin sentința civilă nr.1887 din 2 noiembrie 2009, Tribunalul Prahovaa respins acțiunea formulată de reclamantul OG, domiciliat în P,-, județul

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul este beneficiarul pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, începând cu data de 01.07.1990.

Ulterior, s-a dispus recalcularea pensiei în conformitate cu prevederile nr.OUG4/2005 coroborate cu prevederile nr.HG1550/2004 și 1456/2005.

Totodată, reclamantul a solicitat recalcularea pensiei având în vedere și adeverința nr.2435/09.06.2009 eliberată de

Ori, adeverința nr.2435/09.06.2009 eliberată de cuprinde venituri suplimentare, respectiv sumele obținute în acord și primele, sume care nu pot fi utilizate la recalcularea pensiei de asigurări sociale, deoarece la art.4 alin.3 al OUG nr.4/2005 privind operațiunea de recalculare a pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, se stipulează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, sunt cele prevăzute in anexa care face parte integranta din acest act normativ.

Pe lângă indicarea expresă a sporurilor, indemnizațiilor și majorărilor de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, la punctul VI din Anexa la OUG nr.4/2005 s-a menționat că nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire in acord sau cu bucata, in regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale, primele anuale și premiile acordate in cursul anului pentru realizări deosebite.

Așadar, aceste dispoziții exprese ale legiuitorului vizând veniturile suplimentare obținute in forma de retribuire a acordului global, precum și primele nu lasă loc de interpretare extensivă, iar constituționalitatea textului de lege făcut obiectul analizei Curții Constituționale.

Prin Decizia nr.736/2006 s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la punctul VI din Anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Adeverința prezentată de reclamant nu a putut fi valorificată la recalcularea pensiei, fiind întocmită în afara cadrului legal.

Referitor la perioada de activitate desfășurată anterior datei de 01.04.2001, întrucât legea nr.19/2000 a intrat in vigoare la data de 01.04.2001, perioadele de activitate desfășurate anterior de această dată, ce au intrat în calculul pensiilor, au fost reglementate la cap. IX din Legea nr.19/2000, respectiv la Dispoziții.

Astfel, potrivit art.160, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare.

De asemenea, prin dispozițiile art.164 din legea nr.19/2000, se stabilește că "la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea in vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, in conformitate cu modul de înregistrare a acestora in carnetul de muncă".

La alin.2 al art.164,se prevede că "la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă."

Pentru a verifica dacă un spor poate fi utilizat la stabilirea punctajului mediu anual recalculat, este necesar a se analiza dacă acel spor ar fi fost utilizat la stabilirea pensiei conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, respectiv legea nr.3/1977.

. la art.10 din legea nr.3/1977 nu se prevede ca spor acordul global, acesta fiind o forma de remunerare in funcție de realizarea indicatorilor, reglementată de legislația in vigoare la acea dată, respectiv art.12 din Legea nr.57/1974.

Această diferențiere rezultă și din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifară și enumără, totodată, indemnizațiile, majorările și sporurile ce pot fi acordate pe lângă retribuția tarifară.

Aceasta diferențiere a justificat aplicarea de către legiuitor a unui tratament juridic special, prin care s-a exclus din baza de calcul a drepturilor la pensie, printr-un text de lege expres, respectiv pct. IV din Anexa la OUG nr.4/2005, anumite categorii de venituri și sporuri.

Prin dispozițiile Legi nr.57/1974, formele de retribuire in acord și primele nu au fost reglementate ca sporuri cu caracter permanent și nu puteau fi avute in vedere la stabilirea drepturilor de pensie, conform legislației anterioare.

În ceea ce privește contribuția la asigurările sociale de stat, plata acesteia era obligația angajatorului și nu a angajatului, acesta din urma având obligația contribuției la pensia suplimentară.

Astfel, potrivit disp.art.1 din Decretului nr.389/1972 cu privire la aceasta contribuție, precum și din Legea nr.49/1992, obligația plății contribuției la asigurările sociale de stat revenea angajatorului, care calcula aceasta contribuție la fondul total de salarii și o vira la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Plata contribuției de către angajator nu diminua drepturile salariale ale angajaților, așa cum erau acestea înscrise în contractele individuale de muncă.

De asemenea, prin Precizările nr.-/1992 privind aplicarea prevederilor Legii nr.49/1992, la punctul 2 se menționează, fără echivoc că sumele ce se utilizează la stabilirea pensiei, sunt sumele la care s-a reținut contribuția la pensia suplimentară, sumă care se reținea din drepturile salariale ale angajatului și sumele ce se utilizează la stabilirea punctajului mediu anual conform Legii nr.19/2000.

Față de aceste dispoziții legale și față de adeverința nr.2435/09.06.2009 eliberată de, aceste sume obținute în acord, respectiv primele a căror utilizare o solicită reclamantul în vederea stabilirii punctajului mediu anual, nu reprezintă sporuri care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare și nu au fost avute în vedere la calcularea și reținerea contribuției la pensia suplimentară.

Unitatea emitentă a acestei adeverințe nu a precizat faptul că, contribuția la pensia suplimentară a fost reținută și la sumele obținute în acord, respectiv prime, iar formularea la modul general ca au fost achitate lunar contribuția CAS și contribuția pentru pensia suplimentară era menită să inducă în eroare, în sensul că pentru aceste sume ar fi fost reținute contribuția la pensia suplimentară, in scopul utilizării acestor sume la recalcularea pensiei.

Legislația în vigoare la acea dată nu permitea reținerea contribuției la pensia suplimentară pentru sumele obținute în acord și prime.

Niciodată sumele obținute in acord și primele nu au fost valorificate la stabilirea pensiei, nici potrivit legii nr.3/1977 și nici potrivit legii nr.19/2000 și de asemenea niciun act normativ nu a reglementat stabilirea pensiei in funcție de veniturile realizate, ci în funcție de salariile tarifare de încadrare și sporurile cu caracter permanent.

Pentru toate aceste motive și având în vedere și textele legal citate, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul (), cu motivarea, în esență, că prima instanță nu a făcut diferența dintre veniturile obținute de reclamant în acord global și prime. Astfel, veniturile obținute în acord global reprezintă venituri salariale și nu sporuri.

De asemenea, și veniturile obținute cu titlu de prime au stat la baza de calcul a pensiei de asigurări sociale, anterior datei de 01.04.2001, potrivit Decretului nr.389/1972, Legii nr.57/1974 și Legii nr.3/1977.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, Curtea reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul (), domiciliat în P,-,.B,.2,.9, județul P, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii P, să se dispună recalcularea punctului mediu de pensie retroactiv, de la data pensionării, luând în calcul și veniturile suplimentare, prime și acorduri, conform adeverinței nr.2435/09.06.2009 eliberată de

Prin sentința civilă nr.1887 din 2 noiembrie 2009, Tribunalul Prahovaa respins acțiunea formulată de reclamantul OG, domiciliat în P,-, județul

Curtea constată că, deși în considerentele sentinței prima instanță se referă la reclamantul (), în dispozitivul acesteia apare ca fiind reclamant o altă persoană, cu un alt domiciliu, respectiv.

OG

Din lecturarea sentinței atacate nu rezultă însă care au fost motivele pentru care instanța de fond a pronunțat soluția adoptată față de o altă persoană decât cea care a formulat acțiunea inițială.

Prin urmare, nefiind arătate motivele care au condus instanța de fond la soluția arătată mai sus, Curtea apreciază că este imposibilă o analiză a legalității și temeiniciei sentinței recurate, nemotivarea acesteia echivalând cu o necercetare a fondului pricinii.

În ceea ce privește motivele de recurs, Curtea reține că acestea vizează cercetări privind fondul dreptului, care însă nu pot fi analizate atâta timp cât pricina nu s-a judecat în primul ciclu procesual cu respectarea garanțiilor procesuale ale părților.

Față de aceste considerente, Curtea, în baza art.312 alin.5 pr.civ. va admite recursul declarat, va casa sentința atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul (), domiciliat în P, - nr.109,.B,.2,.9, județ P, împotriva sentinței nr.1887 din 2 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii P, cu sediul în P, nr.1, județ P, și în consecință;

Casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul Prahova spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.

Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian

- - - - - -

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Red. LC/BA

4 ex./22.02.2010

f- Trib.

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 180/2010. Curtea de Apel Ploiesti