Recalculare pensii. Decizia 1815/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 7518/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1815/
Ședința publică de la 23 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR 3: Mariana C -
GREFIER:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.3967 din data de 12.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata personal, legitimată de către instanță, cu cartea de identitate, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data de 14.01.2009, de către intimata, întâmpinare în dublu exemplar.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei cuvântul în combaterea recursului.
Intimata solicită respingerea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilănr.3967/12.05.2008 pronunțată în dosarul nr.5511/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B și a obligat pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, cu luarea în considerare a stagiului de cotizare și a veniturilor realizate în perioada 25.09.1998-01.05.1999, atestate de adeverința nr.886/07.06.2005 emisă de, precum și a tuturor veniturilor atestate de adeverințele nr.2384/12.06.2007 și nr.153/05.03.2008, emise de.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin decizia nr.-/10.01.2008 au fost recalculate drepturile de pensie cuvenite reclamantei conform prevederilor OUG nr.4/2005 aprobate prin Legea nr.78/2005, coroborate cu prevederile HG nr.1550/2004 și HG nr.1456/2005, stabilindu-se în favoarea acesteia cu începere din 01.12.2005 o pensie în cuantum de 888 lei. Din adeverința nr.2384/12.06.2007 și nr.153/05.03.2008 emise de, a rezultat că reclamanta a încasat în perioadele 1971-1990 și 1994-1999 venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, însă din buletinul de calcul al deciziei nr.-/10.01.2008 a rezultat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei nu au fost luate în considerare veniturile menționate în cele două adeverințe.
Potrivit dispozițiilor art.78 al.1 din Legea nr.19/2000 privind modalitatea de calcul a punctajului anual al asiguratului și dispozițiile art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 care consacră principiul contributivității, tribunalul a apreciat că aceste sume trebuie luate în considerare la determinarea punctajului mediu anual și a pensiei ca prestație de asigurări sociale, deoarece aceste sume, așa cum rezultă din adeverințe, au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.
În baza dispozițiilor art.155 lit.d și f din Legea nr.19/2000 tribunalul a apreciat întemeiată acțiunea, iar în baza art.89 din lege a obligat pârâta să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, începând cu 01.12.2005 cu luarea în considerare a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr.2384/12.06.2007 și nr.153/05.03.2008 emise de.
În ceea ce privește adeverința nr.886/07.06.2005 emisă de SC SA care atestă veniturile realizate de reclamanta cu titlu de salariu în perioada 01.10.1998-01.05.1999, tribunalul a reținut că acestea nu au fost valorificate, buletinul de calcul cuprinzând date până la 25.09.1998.
Fiind vorba de un stagiu de cotizare realizat până la 01.04.2001, conform art.7 al.3 din OUG nr.4/2005, tribunalul a obligat pârâta să valorifice și veniturile atestate de adeverința nr.886/07.06.2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului B, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, potrivit dispozițiilor art. 4 și 5 din Legea nr. 2/1983, care reglementează lucru în acord global, la calculul drepturilor de pensie s-a avut în vedere respectarea principiului egalității prevăzut la art.2 lit.b din Legea nr.19/2000, atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificată cât și în situația nerealizării producției planificate, astfel că la calculul pensiei s-a avut în vedere numai retribuția stabilită prin carnetul de muncă.
Susține recurenta că potrivit anexei VI din OUG nr.4/2005, formele de retribuire în acord global nu reprezintă venituri cu caracter permanent prevăzute de Legea nr.49/1992, nefiind luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, astfel cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr.736/24.10.2006, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din Anexa la OUG nr.4/2005.
Intimata a depus întâmpinare la dosar prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința civilă atacată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea apreciază recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Adeverința nr.428/A/01.11.2007 emisă de Compania de Construcții SA, atestă veniturile suplimentare realizate de intimatul-contestator, venituri ce au fost incluse în baza de calcul lunar a contribuției de asigurări sociale, conform Decretului nr.389/1972.
Chiar dacă veniturile în acord global nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, aceste sume se impun a fi valorificate, instanța de fond dând eficiență în mod corect dispozițiile art.78 din legea nr.19/2000și principiului contributivității reglementând art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestator, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie și dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 19/2000.
Principiul contributivității trebuie aplicat cu prioritate iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale. Normele legale se interpretează în mod sistematic și cum dispozițiile art.2 lit.e au valoare de principiu, acestea trebuie să aibă întâietate față de celelalte norme juridice, soluția contrară ducând la nerealizarea scopului urmărit de legiuitor, respectiv s-ar crea o stare de discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000.
De altfel, chiar OUG nr.4/2005, stabilește la art.2, că recalcularea pensiilor din sistemul public stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001 se face cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, deci inclusiv cu respectarea principiului contributivității.
Față de cele reținute anterior, referirile recurentei-intimate la dispozițiile art.4 și 5 din Legea nr.2/1983 care reglementau lucrul în acord global, nu justifică susținerile acesteia în sensul că veniturile obținute în acord global nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare, nefiind sporuri permanente. Totodată, principiul egalității la care face referire recurenta nu exclude principiul contributivității, întrucât cel dintâi nu conduce la uniformizarea drepturilor de pensie ci asigură un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege, cu respectarea însă a proporționalității între contribuțiile plătite de participanții la sistemul public de pensii și drepturile cuvenite acestora.
În ceea ce privește Decizia nr.736/2006 a Curții Constituționale, invocată de către recurentă, Curtea reține că aceasta se referă la dreptul legiuitorului, în exclusivitate, de a decide condițiile și criteriile de acordare a drepturilor pentru asigurări și asistență socială, dar, în ceea ce privește verificarea încasării contribuțiilor pentru asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut parte sau nu din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete, individuale, iar soluționarea revine în competență exclusivă a instanțelor judecătorești.
Curtea reține că tribunalul a pronunțat o hotărâre temeinică și legală sub toate aspectele, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art.312 (1) Cod pr.civilă. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.3967 din data de 12.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./27.04.2009
Jud.fond:;
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Adela Cosmina Bodea, Mariana