Recalculare pensii. Decizia 1823/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1823/R/2009

Ședința publică din 05 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Daniela Griga

JUDECĂTORI: Daniela Griga, Sergiu Diaconescu Eugenia Pușcașiu

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 1276 din 11 mai 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost formulat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii Cas olicita judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pr.civ.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1276/11 mai 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă reclamantei, cu luarea în calcul a perioadei 15.06.1972-1.04.1992 cât a lucrat în grupa I de muncă potrivit Adeverințelor nr.4673 și 4764/16.10.2008 emise de SC SA SA C începând cu 1 decembrie 2008.

A mai fost obligată pârâta să ia în considerare la calculul punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor și veniturilor suplimentare menționate în Adeverința nr.4675/16.10.2008 și a anexei la aceasta, emisă de SC SA începând cu 1.12.2008 inclusiv a sporului de vechime pentru perioada 1.08.1973 - 2.04.1997 menționate în Adeverința 4672/16.10.2008.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

Reclamanta a depus la dosarul cauzei Adeverința nr.4675 eliberată de către - C- din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, compensatii si premii în perioada 1973-1974 si 1977 (15), Adeverintele nr. 4673 si 4674/16.10.2008 din care rezultă că în perioada 15.06.1977-02.04.1997 a fost incadrată în grupa I-a de muncă în procent de 50% (13-14) si Adeverința nr.4672/16.10.2008 din care rezultă că a obținut spor de vechime pentru perioada 01.08.1973-02.04.1997 (12).

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu. sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la sectiunea I "Dispoziții generale".

De asemenea, întrucât reclamanta a beneficiat de spor de vechime, respectiv spor pentru grupa I-a de muncă pentru care s-au retinut contributiile la pensia suplimentară si CAS, pârâta va trebui să seama si de aceste drepturi, potrivit principiului contributivității prev.de art. 2 lit. si art. 78 alin.4 din Legea 19/2000.

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a dovedit pretențiile sale, prin adeverințele anterior menționate, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prev. art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 va admite acțiunea acestuia si o va obliga pe pârâtă să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului cu luarea în calcul a datelor cuprinse în adeverințele emise de - C-

Aceste sporuri vor fi luate in considerare începând cu data de 01.12.2008, care este prima lună ulterioară înregistrării cererii la Casa Judeteană de Pensii C, conform Legii 250/2007.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează nelegalitatea sub următoarele aspecte:

Recurenta susține că baza legală justificativă pentru acordarea grupei I de muncă pentru perioada de condiții grele de muncă, este Ordinul 50/1990 care la punctele 3 și 7 prevede că beneficiarii prevederilor sunt categoriile de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în ordin proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.

Or, susține recurentul, aceste puncte ale Ordinului 50/1990 nu se regăsește nici un temei pentru încadrarea în aceste prevederi a profesiei care prin natura ei nu implică propriu zis acele condiții grele, caracterizate prin condiții nefavorabile de microclimat, prin expunere fizică la pericole faptice care apar în timpul procesului de producție, prezenta noxelor, suprasolicitare fizică sau nervoasă, iradiere, infectare.

Ca atare, susține recurenta, nu se pot asimila atribuțiile funcției de tehnician proiectant principal și desenator tehnic cu cele ale muncitorului care lucrează efectiv în condițiile descrise conform art.3 alin.1 din Ordinul 50/1990.

Recurenta mai susține că pentru cei pensionați după 1.04.2001 care aduc un act în completarea dosarului de pensie, drepturile se acordă conform art.169 (19/2000) de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii sau dacă au fost depuse o dată cu actele pentru pensionare se acordă de la data pensionării.

Or instanța de fond, arată recurenta, acordă spor de vechime pentru 1.08.1973 - 2.04.1977, însă sporul de vechime pentru intervalul 1.03.1970 - 1.04.1992 este unul general până la 1.04.1992 potrivit art.164 alin.3 din Legea 19/2000.

Recurenta mai arată că pentru intervalul 1.04.1992 - 1.08.1992 s-a luat în calcul în mod corect sporul de vechime evidențiat în carnetul de muncă poziția nr.39 în sumă de 2709 evidențiat la coloana procent vechime-sumă și că pentru intervalul 1.12.1993 - 1.01.1999 s-a luat în calcul suma mai mare de la numărător care cuprinde salarul de încadrare inclusiv sporurile astfel: - 88045 salarul de la numărător + 20%, spor de vechime =- corect luat în calculul evidențiat la rubrica date privitoare la activitatea în muncă.

Ca atare, susține recurenta, instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, fiind incidențe dispozițiile art.304 pct. 9 pr.civ.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art.304 pct. 9 pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:

Față de obiectul dedus judecății de Adeverințelor nr.4673 și 4764 din 16.10.2008 emise de SC SA SA C, instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art.5 alin. I pct.I, II și V din Legea 19/2000 republicată, raportat și la dispozițiile art.4 pct.2 și 3 din OUG 4/2005.

Cum, reclamanta a beneficiat efectiv de un spor de vechime, spor pentru grupa I de muncă și pentru care i s-au reținut contribuțiile la pensia suplimentară și CAS, potrivit dispozițiilor art.2 lit.e și art.78 alin.4 din Legea 19/2000 care consacră principiul contributivității, instanța de fond a făcut o legală interpretare și aplicare a legii, motiv pentru care susținerile recurentei sunt atât neavenite cât și nefondate.

Adeverințele 4673 și 4674 din 16.10.2008 atestă fără posibilitate de echivoc faptul că în perioada 15.06.1977 - 2.04.1997 reclamanta a fost încadrată în grupa I de muncă în procent de 50% (14 dos.instanței de fond) iar adeverința nr.4672/16.10.2008 atestă faptul că reclamanta a beneficiat de un spor de vechime pentru perioada 1.08.1973 - 2.04.1997 (12).

Astfel, față de cele expuse, instanța reține ca nefiind întrunite cerințele art.304 pct. 9 pr.civ. recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr.1276 din 11.05.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 5 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.PE/CA

27.10.2009 - 4 ex.

Jud.fond.;

Președinte:Daniela Griga
Judecători:Daniela Griga, Sergiu Diaconescu Eugenia Pușcașiu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1823/2009. Curtea de Apel Cluj