Recalculare pensii. Decizia 186/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 186/2008
Ședința publică de la 10 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - președintele Curții de Apel
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 10/LM/5.09.2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru reclamantul recurent, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța pune în discuție tardivitatea introducerii recursului.
Avocata reclamantului recurent apreciază că recursul este în termen având în vedere că procedura de comunicare cu acesta a fost efectuată prin afișare, la adresa din, str. -, -.86,. 20, însă reclamantul are domiciliul la -. 80. Față de această împrejurare, consideră ca fiind în termen recursul.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul mandatarei recurentului în susținerea recursului.
Avocata reclamantului recurent susține recursul, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței atacate și rejudecând admiterea acțiunii.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitând anularea deciziei de pensie nr. 39641/2004 privind recalcularea pensiei în baza HG nr.1550/2004 și OG nr.4/2005 și a prevederilor Legii nr.19/2000; obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie în care să-i fie corect recalculate drepturile de pensie.
În motivarea acțiunii sale reclamantul a arătat că stagiul complet de cotizare luat în calcul de pârâtă de 3o de ani este eronat întrucât dispozițiile legii nr.19/2000 prevăd un stagiu de cotizare în condiții speciale de 20 de ani.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivând că drepturile de pensie ale reclamantului au fost corect stabilite.
Astfel, punctajul mediu anual a fost determinat prin împărțirea numărului de puncte rezultat prin însumarea punctajelor anuale la un stagiu complet de cotizare de 30 ani, deoarece drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite în baza Legii 3/197, iar conform art. 2 din HG 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au stabilit în perioada 01.07.1977 - 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/197, respectiv de 30 ani pentru bărbați.
În ceea ce privește aplicarea HG 267/1990 se menționează că prevederile acestui act normativ a intrat în vigoare la data de 01.02.1990, iar reclamantul s-a pensionat anterior, la data de 02.02.1984, astfel că nu-i sunt aplicabile prevederile acestui act normativ.
Prin sentința civilă nr. 10/LM/05.09.2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul civil nr- s-a respins ca neîntemeiată acțiunea de asigurări sociale formulată în cauză, de reclamantul în contradictoriu cu pârâta H.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut cu referire la probele dosarului și dispozițiile nr.HG1550/2004, nr.OG 4/2005 și Normele tehnice CNPAS nr.5388/16.11.2004 că pârâta, prin luarea de calcul a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, în situația reclamantului, cu drepturi de pensie deschise în perioada 1.07.1977 - 31.03.2001 a procedat corect aplicând textele de lege mai sus enunțate.
S-a constatat că reclamantului nu-i sunt aplicabile prevederile HG nr.267/1990, întrucât acest act normativ a intrat în vigoare la data de 1.02.1990 și se aplică persoanelor înscrise la pensie pentru limită de vârstă după data de 1.02.1990, iar reclamantul a fost înscris la pensie anterior acestei date, respectiv în anul 1984.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termenul legal recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs,se susține că, instanța investită cu soluționarea cauzei prin hotărârea pronunțată a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale în materie, deoarece preambulul OUG nr. 4/2005 consacră principiul potrivit căruia" la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, motivând ca modul de determinare a punctajului mediu anual pe numele reclamantului recurent s-a făcut în mod legal și corect, temeiul legal al stabilirii acestor drepturi fiind nr. 1150/2004, OUG nr. 4/2005, normele tehnice ale CNPAS nr. 52388/16.11.2004.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform cerințelor art. 304 ind. 1 cod pr. Civilă în limitele statuate de art.306 alin.2 pr.civ, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 2 din nr.1550/2004,"1) Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.
(3) pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-a deschis la intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
(4) Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de acest act normativ cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative.
Potrivit Normelor tehnice emise de CNPAS în aplicarea nr. 1550/2004 cap. A 1.2,:în situația pensiilor limită de vârstă stabilite în perioada cuprinsă între 01.07.1977 - 31.03.2001, inclusiv stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual, este de 25 de ani pentru femei și de 30 ani pentru bărbați.
În speță, reclamantul recurent este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă și limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1977 în baza deciziei nr. 39641/1984 emisă de pârâta intimată H, cu drepturi stabilite din data de 18.03.1984. Vechimea în muncă reținută în conținutul acestei decizii este de 45 ani, 2 luni și 21 zile de muncă, întregită la 45 ani.
Cum dreptul reclamantului s-a născut în anul 1984, regimul judiciar al acestuia este guvernat de dispozițiile Legii 3/1977, potrivit principiului de drept tempus regis actum care impune regula potrivit căreia o situație juridică determinată produce acele efecte care sunt prevăzute de legea în vigoare la data producerii ei.
Această regulă se regăsește în conținutul al.3 al.art.2 din nr. 1550/2004 susmenționat, aplicabil cauzei de față și în raport cu care în mod corect reclamantului recurent i s-a calculat un stagiu complet de cotizare de 30 ani. Acest stagiu a determinat împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctelor anuale la 30 pentru stabilirea punctajului mediu anual în contextul transpunerii pensiei în noul sistem de puncte introdus prin modificarea legislației în materie adusă prin Legea nr. 19/2000.
Așa fiind susținerile recurentului de determinare a punctajului mediu anual prin împărțire la 20 în loc de 30 cum s-a procedat în cauză sunt lipsite de suport legal.
Totodată, faptul că în cazul altor persoane pensionate după anul 1990 punctajul a fost împărțit la 20 cu trimiterea la HG nr. 267/1990 creându-se astfel o diferență între diferite categorii de pensionari, nu poate conduce la admiterea pretențiilor sale, atâta vreme cât nu-și găsește fundamentul juridic în norma legală aplicabilă stării de față. În acest sens, Curtea Constituțională fiind sesizată cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 180 din Legea 19/2000 a statuat că "nu se poate reține încălcarea principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, întrucât cele două categorii de pensionari suspuse unor regimuri juridice diferite, nu se află într-o situație identică, de natură să justifice aplicarea unui tratament egal data pensionării, anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a noii reglementări în materie, generează situații juridice diferite care impune și justifică un tratament juridic diferențiat" (dec.nr.70/2003).
În același sens este și practica Curții Europene de Justiției. Astfel, potrivit Hotărârii, pronunțată în cauza Incze contra Austriei la 28.05.1995, noțiunea de discriminare, în sensul dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cuprinde, în general, cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispozițiile Convenției nu impun să-i fie acordat un tratament mai favorabil.
A distinge însă nu înseamnă a discrimina. Astfel, există situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat. Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, doar atunci când autoritățile statale "introduc distincții între situați analoage și comparabile", fără ca ele să se bazeze pe "o justificare rezonabilă și obiectivă" (Hotărârea, pronunțată în cauza Fredin contra Suediei, la 18.02.1991, parag. 60).
Față de cele ce preced, Curtea constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, urmând ca în baza art. 312 al.1 cod pr. civilă să respingă ca nefondat recursul cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 10/LM/5.09.2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2008.
PREȘEDINTE: Ana Doriani - - | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica - - | JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu Elena Truță - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. 12 Martie 2008
Jud. fond.
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu Elena Truță