Recalculare pensii. Decizia 1877/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.8652/2008

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1877/

Ședința publică de la 25 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Uță

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta împotriva sentinței civile nr.5959 din data de 30.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13951/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta,personal, lipsind intimataCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea recurentei cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 16 la data de 01.02.2000.

Recurenta, personal, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.

Recurenta, personal, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii acțiunii, având în vedere faptul că prin cererea formulată a solicitat acordarea pensiei anticipate și nu acordarea pensiei pentru limită de vârstă, și în raport de grupa de muncă în care și-a desfășurat activitatea, apreciază că îndeplinește toate condițiile legale de a beneficia de pensie anticipată.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5959 din data de 30.09.2008 pronunțată în dosarul nr.13951/3/AS/2008, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, privind ieșirea la pensie parțială sau anticipată parțială.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, prin decizia nr.-/21.02.2008 emisă de pârâtă, a fost respinsă cererea de pensionare a contestatoarei în temeiul Legii nr. 19/2000, atât pentru pensie anticipată cât și cea anticipată parțial, precum și pentru limită de vârstă.

În motivarea deciziei s-a arătat că reclamanta nu are vârsta standard de pensionare care este de 60 de ani pentru femei conform art.41 al.2 din Legea nr. 19/2000 și că reclamanta a realizat un stagiu de cotizare de 32 de ani, 11 luni, și 5 zile, din care 12 ani, 7 luni și 12 zile în grupa I de muncă și 14 ani, 3 luni și 8 zile în grupa a Il-a de muncă.

Tribunalul a constatat că, potrivit Anexei nr.9 la Ordinul nr.340/2001, reclamanta, fiind născută în anul 1957, luna septembrie, va putea ieși la pensie în septembrie 2017, când se împlinește vârsta standard de pensionare.

Prin aplicarea reducerii vârstei standard de pensionare cu cel mult 5 ani, conform prevederilor art. 49 și 50 din Legea nr. 19/2000 care reglementează pensia anticipată și pensia anticipată parțial, reclamanta ar putea solicita dreptul la pensie doar în luna septembrie 2012.

În speță, reclamanta a depus cererea de pensionare la data de 22.10.2007, cu 5 ani mai devreme decât data de pensionare, ca urmare a aplicării reducerii de 5 ani pentru ambele situații de pensionare anticipată și cu atât mai mult pentru limita de vârstă.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat reclamanta, criticând hotărârea ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că a arătat în cererea de retragere a carnetului de muncă că dorește pensie anticipată parțială și nu pensie pentru limită de vârstă însă intimata nu a ținut cont de cererea sa.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și cu aplicarea disp. art. 304/1 cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a apreciat în mod corect că reclamanta nu îndeplinește condițiile de vârstă pentru niciuna dintre pensiile reglementate de Legea nr. 19/2000.

Prin urmare, față de această situație, nu prezintă relevanță împrejurarea că reclamanta a optat inițial în favoarea unei pensii pentru limită de vârstă și ulterior, conform susținerilor sale, nedovedite însă în cauză, pentru pensie anticipată parțială, instanța de fond stabilind că reclamanta nu are vocație pentru niciuna dintre acestea.

În aceste condiții, afirmațiile recurentei în sensul că intimata nu a ținut cont de opțiunea sa pentru pensie anticipată parțială sunt lipsite de efecte juridice întrucât nu îi conferă dreptul la pensia solicitată.

Față de aceste considerente, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și aplicat corect dispozițiile legale incidente, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta împotriva sentinței civile nr.5959 din data de 30.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13951/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red:

Tehnored.

2 ex/24.04.2009

Jud. fond:

Președinte:Rotaru Florentina Gabriela
Judecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1877/2009. Curtea de Apel Bucuresti