Recalculare pensii. Decizia 1889/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.7877/2008
O MNIA
CURTEA - APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE - MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1889/
Ședința publică de la 25 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.5838 din data de 23.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17001/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata,prin procurator în baza procurii autentificată sub nr.2318 din 04.07.2008 la BNP, și depusă în dosarul instanței de fond-fila 11, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 25.11.2008, întâmpinare din partea intimatei.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea procuratorului intimatei, numita cu BI seria - nr.- eliberat de Circa 7 la data de 04.07.1987.
Interpelat fiind, procuratorul intimatei, numita, arată că nu are studii juridice.
Curtea, față de faptul că procuratorul intimatei nu are studii juridice și având în vedere dispozițiile art.68 alin.4 pr.civ. constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, urmând a avea în vedere punctul de vedere al intimatei dezvoltat pe larg pe cale de întâmpinare.
Intimatul, prin avocat, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.5838 din 23.09.2008 Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, și Asigurări Sociale, a admis acțiunea precizată formulată de contestatoarea împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei prin valorificarea mențiunilor din adeverința nr.8452/2.10.2007 emisă de SC SA, începând cu 01.07.2005 și să emită o nouă decizie în acest sens.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că intimata a respins cererea de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei, în baza OUG nr. 4/2005, prin care se solicita să se valorifice veniturile suplimentare cuprinse în adeverința nr.8452/2.10.2007 emisă de SC SA reprezentând acord global și prime, pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale.
Tribunalul a reținut că aceste venituri urmează a fi luate în considerare, potrivit principiului contributivității, reglementat de art. 2 lit.e din Legea nr.19/2000, urmând a fi valorificate la calculul pensiei potrivit art. 4 alin. 1 și 7 alin. 3 și 5 din OUG nr. 4/2005 și 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, independent de faptul că regimul juridic al contribuției de asigurări sociale din perioada în care aceste venituri au fost realizate diferă de cel din prezent, pentru a se realiza principiul " la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" menționat în preambulul OUG nr. 4/2005.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 și 3041din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Casa de Pensii a Municipiului Baa rătat, în esență, că, instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei, cu luarea în calcul a veniturilor suplimentare obținute de aceasta.
Recurenta a învederat instanței că mențiunea de la punctul VI din Anexa la OUG nr.4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale, prevede că "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a punctajului mediu anual, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie și după timp pe bază de tarife sau cote procentuale.
Această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii-cadru în materia asigurărilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operațiunii de recalculare guvernate de G nr. 4/2005, realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.
Potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 1 iulie 1977, se înscriau salariile brute, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 1 ianuarie 1991 salariile brute. De asemenea, a statuat legiuitorul că la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă
Din cele menționate anterior rezultă că la determinarea punctajelor anuale, este imperios necesar să se valorifice pe lângă salarii și sporurile caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.
Prin urmare, a susținut recurenta, veniturile suplimentare, obținute de reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță art. 12 din Legea nr.57/1974, privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.
Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifară și enumera indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile, nu se înscriau în carnetul de muncă și prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale potrivit art.164, alin.1, din Legea nr. 19/2000.
Recurenta a făcut referire și la decizia Curții Constituționale nr. 736/2006.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor, precum și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, atunci când a obligat recurenta să țină seama la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei și de veniturile suplimentare evidențiate în adeverința nr.8452/2.10.2007 emisă de SC SA.
Așa cum corect a reținut prima instanță, adeverința menționată atestă realizarea de către intimată, în perioada 1963-1986, unor venituri suplimentare în acord global și prime pentru care s-au virat contribuțiile de asigurări sociale.
Față de prevederile art. 78 din Legea nr. 19/2000, act normativ la care art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4/2005 face referire, indiferent dacă aceste venituri au sau nu caracter permanent, în sensul art. 164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, având în vedere principiul contributivității, reglementat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că veniturile suplimentare obținute de intimata-reclamantă trebuie să fie avute în vedere la calculul drepturilor de pensie.
La stabilirea drepturilor de pensie se impune să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverințele emise de angajatorul la care asiguratul și-a desfășurat activitatea.
Instanța de fond în mod corect a procedat la o interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente, dând eficiență inclusiv principiilor egalității și contributivității, înscrise în art. 2 din Legea nr. 19/2000.
A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.
Nici decizia Curții Constituționale nr. 736/2006, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a pct. VI din Anexa OUG nr. 4/2005 nu este de natură a conduce la o altă concluzie.
Așa fiind, Curtea constată că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4. pr. civ. Curtea reține că acesta nu a fost motivat de recurentă, care nu a indicat modalitatea concretă în care s-ar fi săvârșit excesul de putere al primei instanțe.
Se reține că prima instanță a soluționat cauza, exercitând controlul jurisdicțional în limitele competențelor ce i-au fost conferite de art. 154 și 155 din Legea nr. 19/2000.
Pentru considerentele expuse, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta CASA - PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5838 din data de 23.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17001/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./24.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță