Recalculare pensii. Decizia 1928/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(8633/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE

MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.1928/

Ședința publică din data de 26 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.6493 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 20106/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator G, având ca obiect - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul contestator G, prin mandatar, cu procură specială atașată la fila 11 dosar, lipsind recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator G, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 05.03.2009, precum și faptul că recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Față de împrejurarea că mandatarul contestatorului nu are studii juridice și nu poate pune concluzii verbale, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr.6493/21.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de contestatorul G contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului și a obligat intimata la recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea mențiunilor din adeverința nr. 494/10.10.2007 și anexa emisă de SC SA, adeverința nr. 910 și 911/12.05.2008 emise de - începând cu 1.05.2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Contestatorului i s-a deschis dreptul la pensie la data de 06.04.2004, în baza Legii nr.19/2000, conform mențiunilor din copia deciziei de pensionare emisă sub nr. -/22.04.2004 de Casa de Pensii Sector 6.

Prin cererea înregistrată sub nr.--07.04.2008-- la Casa Locală de Pensii Sector 6, contestatorul a solicitat recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor evidențiate în adeverința nr. 494/10.10.2007 emisă de SC SA, însă, după cum rezultă din răspunsul emis de către Casa Locală de Pensii Sector 6, contestatorului i se comunică faptul că această cerere nu poate fi luată în considerare la recalcularea pensiei, conform OUG nr. 4/2005.

Tribunalul a considerat că, în calculul drepturilor de pensie, veniturile evidențiate în adeverința nr. 494/10.10.2007 emisă de SC SA, trebuie luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual pentru următoarele motive:

Din copia adeverinței nr. 494/10.10.2007 emisă de SC SA și anexa acesteia, rezultă că partea contestatoare a realizat venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, respectiv la salariul de bază, evidențiate în anexa adeverinței. Aceste venituri au fost incluse în baza lunară de calcul a CAS, conform 4161/53, Decret nr. 389/72, Legea nr. 49/92, OUG nr. 2/99, prin care angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție conform legii asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri. Pe toată durata angajării au fost achitate lunar cotele de CAS, conform Decretului nr. 389/1972, Legii nr. 49/92, OUG nr. 2/99.

În consecință, Tribunalul a considerat că veniturile suplimentare evidențiate în adeverința nr. 494/10.10.2007 emisă de SC SA și anexa acesteia, trebuie valorificate în calculul punctajului mediu anual, pentru că, pe de o parte, să fie respectat principiul contributivității, instituit de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite și, pe de altă parte, pentru a se da eficiență dispozițiilor art. 78 alin.1 din Legea nr.19/2000, conform cărora numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Valorificarea acestor sume, în calculul punctajului mediu anual, este în concordanță și cu dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000, a căror incidență se analizează prin coroborare cu dispozițiile art. 2 lit. e din Legea nr.19/2000.

Veniturile suplimentare la care anterior s-a făcut referire, menționate în adeverință, trebuie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie, independent de faptul că regimul juridic al contribuției de asigurări sociale din perioada în care acestea au fost realizate diferă de cel din prezent, pentru că, altfel, în prestația de asigurări sociale stabilită nu s-ar reflecta prețul plătit pentru riscul asigurat.

În ceea ce privește veniturile menționate în adeverințele nr.910/12.05.2008 și nr.911/12.05.2008,Tribunalul a constatat că, în respectivele adeverințe, se face referire la salariul lunar, sporul de vechime și acord, avute în anumite perioade.

Intimata nu a făcut dovada valorificării acestora în calculul drepturilor de pensie, deși a fost citată cu mențiunea de a depune la dosar actele din dosarul de pensionare.

Astfel, intimata avea posibilitatea să probeze valorificarea corespunzătoare a sporului de vechime, fie în forma prevăzută de art. 164 alin.3 din Legea nr.19/2000, pentru perioada în care acesta ar fi fost mai favorabil contestatorului, fie în forma prevăzută în adeverință dacă îi este mai favorabilă, precum și valorificarea corespunzătoare a salariilor sau a sumelor obținute cu titlu de acord.

Întrucât, o asemenea dovadă nu a fost făcută, Tribunalul a considerat că și sub acest aspect acțiunea este întemeiată și a ost admisă.

Astfel, în baza dispozițiilor art. 2 lit. e, art. 78, 164 alin.3, art.169 alin.3 din Legea nr.19/2000, s-a dispus obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea mențiunilor din adeverința nr.494/10.10.2007 și anexa emisă de SC SA, adeverința nr.910 și 911/12.05.2008 emise de - începând cu 1.05.2008(întrucât, prin dispozițiile art. 169 alin.3 din Legea nr. 19/2000 se menționează că pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare iar, în speță, cererea de recalculare a fost depusă la data de 07.04.2008).

În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4,9 și 3041Cod procedură civilă, criticând sentința pentru următoarele motive:

Potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 1 iulie 1977, se înscriau salariile brute, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 1 ianuarie 1991 salariile brute. De asemenea, a statuat legiuitorul că ia determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Susține recurenta că din cele menționate anterior, rezultă că la determinarea punctajelor anuale este imperios necesar să se valorifice pe lângă salarii sporurile cu caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.

Însă veniturile suplimentare obținute de reclamant nu reprezintă sporuri cu caracter permanent ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță art.12, din Legea nr.57/1974, privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.

Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifară și enumera indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr.92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile, nu se înscriau în carnetul de muncă și prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale potrivit art.164, alin.1, din Legea nr. 19/2000.

Tocmai de aceea, legiuitorul a înțeles să excludă printr-un text de lege expres, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor de pensie. De aceea, orice interpretări extinctive contravin textului de lege.

Mai mult, textul OUG nr. 4/2005 a făcut obiectul analizei Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 736/2006, s-a exprimat chiar cu privire la dispozițiile de la pct. VI, din Anexa la OUG Nr. 4/2005.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și de drept și a făcut o corectă aplicare a legii.

Conform art. 7 alin. 5 din OUG nr.4/2005, coroborat cu art. 86 din Legea nr.19/2000, cererea nr.--07.04.2008-- de recalculare formulată de contestator trebuia soluționată în 45 zile de la înregistrare.

Tribunalul, verificând dovezile cauzei, a constatat că pentru veniturile realizate dovedite cu adeverința certificată de fostul angajator, intimatul a plătit contribuția de asigurări sociale.

Astfel, corect s-a reținut că, verificându-se temeinicia cererii și datele certificate prin adeverința nr.494/10.10.2007 emisă de SC SA (filele 10-12 dosar fond), din care rezultă că în perioada 15.06.1974-1.11.1985 intimatul a realizat și venituri suplimentare, adeverințele nr.910 și 911/12.05.2008 emise de - din care rezultă că în perioada ianuarie 1970-iunie 1974 și 20.09.1967-15.06.1974 din care rezultă veniturile suplimentare la retribuția tarifară de bază, care au avut un caracter permanent și care au fost incluse în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.

Astfel că sumele plătite cu titlul de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile suplimentare realizate, trebuie luate în calcul, și considerate că sunt venituri cu caracter permanent, motiv pentru care urmează a fi înlăturată critica.

În altă ordine de idei, din examinarea sentinței recurate, rezultă că Tribunalul a soluționat o contestație la decizia de pensionare a intimatului-contestator G, competența de soluționare a acestei contestații aparținând Tribunalului conform art.155 alin.1 lit.d și f din Legea nr.19/2000.

În raport de actul juridic dedus judecății - decizia de pensionare nr.-/22.04.2004 și dispoziția legală citată în precedent, nu se poate susține cu temei de către recurentă, că Tribunalul și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Mai învederează recurenta că s-a aplicat greșit legea și anume pct.VI din OUG nr.4/2005, și care exclude de la luarea în calculul drepturilor de pensie, veniturile obținute cu titlul de acord și prime.

Această critică nu poate fi primită de C deoarece adeverințele emise de foștii angajatori, dovedesc că pentru sumele cu titlu de sporuri primite și incluse în salariu, s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

Așa fiind, nu are temei recurenta să invoce punctul VI din OUG nr.4/2005, pentru că veniturile în sens larg ale intimatului, au avut caracter permanent, situație certificată de fostul angajator, și care conform art.4 alin.3 din ordonanța de guvern citată în precedent, poartă răspunderea cu privire la corectitudinea adeverințelor.

Recurenta face trimitere prin motivele de recurs și la Decizia nr.736/24.10.2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005, a Curții Constituționale (excepție respinsă).

Ori, unul din argumentele de respingere a excepției avute în vedere de Curtea Constituțională, a fost și acela că "În mențiunea criticată pentru neconstituționalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislației anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor. Aceste dispoziții nu modifică, cu efect retroactiv, legislația anterioară. Verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești".

Urmează a se reține, că acest motiv de recurs, nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, și nu determină modificarea sau casarea sentinței recurate.

Față de cele reținute, apreciind că nu există nici un motiv din cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, și nici motive de ordine publică, prevăzute de art.306 din același cod, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.6493/21.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-contestator

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.:

2 ex.

2.04.2009

Jud.fond:

Președinte:Liviu Cornel Dobraniște
Judecători:Liviu Cornel Dobraniște, Elena Luissa Udrea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1928/2009. Curtea de Apel Bucuresti