Recalculare pensii. Decizia 1954/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format 8219/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1954R

Ședința publică de la 27 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zuluf Petronela Iulia

JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5681 din 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15543/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata ----

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, prin mandatar, ce depune copia procurii autentificate sub nr.103/21.01.2009 la BNP, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că intimata a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 22.01.2009, întâmpinare în 2 exemplare.

Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, reține cauza în pronunțare și susținerile intimatei din întâmpinare, față de faptul că mandatara intimatei nu are studii juridice.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5681 din 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15543/3/AS/2008, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, a fost obligată intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei, prin valorificarea veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.883/4.12.2007, emisă de SA, începând cu data de 1.07.2005, și să emită o nouă decizie în acest sens.

Prin aceeași sentință, a fost obligată intimata să plătească contestatoarei diferențele de drepturi de pensie cuvenite sentinței, începând cu data de 1.07.2005 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/30.06.2005, emisă de intimata, au fost recalculate drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatoarei, în temeiul nr.OUG4/2005, începând cu data de 01.07.2005, stabilindu-se în favoarea acesteia o pensie în cuantum de 712 lei și un punctaj mediu anual de 2.40866 puncte.

Contestatoarea a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în considerare și a veniturilor atestate de adeverința nr.883/04.12.2007, emisă de SC Sa

Din buletinul de calcul al deciziei de recalculare a pensiei a rezultat că intimata, nu a luat în calcul la stabilirea punctajului veniturile realizate de către contestatoare în perioada de activitate la SC, respectiv veniturile atestate de adeverința nr.883/04.12.2007, emisă de SC SA

De altfel, intimata a și respins cererea de valorificare a veniturilor suplimentare.

Potrivit art.1 din OUG nr.4/2005 pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, iar potrivit 2 recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Potrivit art.5 alin.1 din același act normativ punctajul mediu anual acordat pensionarului este cel determinat potrivit prevederilor art.4.

Astfel, potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

S-a constatat că, raportând situația de fapt reținută la dispozițiile legale sus menționate, veniturile omise a fi luate în calcul de intimata trebuia să fie luate în considerare la determinarea punctajului mediu anual și a pensiei, ca prestație de asigurări sociale, deoarece pentru aceste sume s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut o enumerare a prevederilor art.164 din Legea nr.19/2000 și a mai arătat că sporurile cu caracter permanent, care se au în vedere la calcularea drepturilor de pensie, sunt cele prevăzute de OUG nr.4/2005, sumele prevăzute neluându-se în considerare la stabilirea cuantumului prestațiilor de asigurări sociale.

De asemenea, recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.

S-a susținut de către recurentă că veniturile suplimentare obținute de reclamantă nu reprezentă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, de predare a lucrărilor de cercetare științifică, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată (art.12 din Legea nr.57/1974), această diferențiere rezultând foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974, precum și din dispozițiile Decretului nr.92/19765, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, orice altă interpretare extensivă contravenind textului de lege.

Recurenta a invocat și decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Adeverința nr.883/04.12.2007, emisă de SC SA, atestă veniturile suplimentare realizate de intimata-recurentă, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS .

În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestatoare, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.

Acest act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale se aplică cu preeminență, împrejurarea că prin decizia nr.736/24.10.2006, a Curții Constituționale, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, nefiind de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, cu atât mai mult cu cât sumele realizate cu titlu de câștiguri suplimentare, prin această formă de remunerare (acordul global), au avut un caracter permanent.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5681 din 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15543/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata ----.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

06.04.2009

Jud. fond:;

Președinte:Zuluf Petronela Iulia
Judecători:Zuluf Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1954/2009. Curtea de Apel Bucuresti