Recalculare pensii. Decizia 1959/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(8378/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1959/
Ședința publică din 27.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petronela Iulia Zuluf I -
JUDECĂTOR 2: Bianca Antoaneta Scrob
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.5728 din data de 17.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 7333/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul G prin avocat cu împuternicire avocațială nr.- din 09.02.2009, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul Gad epus la dosar întâmpinare la data de 16.03.2009, prin serviciul registratură al acestei secții.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul G, prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5728 din data de 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.7333/3/AS/2007, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a fost obligata parata sa emita o decizie prin care sa stabileasca in favoarea reclamantului, retroactiv, incepand cu data de 01.12.2005, o pensie pentru limita de varsta in cuantum brut de 723 lei, pe baza unui numar total de puncte realizate de 48,89890 puncte, a unui punctaj mediu anual de 2,44495 puncte si a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, a obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 9.479 lei, reprezentand diferenta dintre pensia cuvenita potrivit prezentei sentinte si cea efectiv incasata pe perioada 01.12.2005-31.05.2008, a obligat parata la plata catre reclamant a sumelor reprezentand diferenta dintre pensia cuvenita pe baza unui punctaj mediu anual de 2,65098 puncte si pensia efectiv incasata, pe perioada 01.06.2008 la zi.
Prin aceeași sentință a fost obligată intimata la plata către contestator a sumei de 1.302,4 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. -/07.08.2007 parata Casa de Pensii a Municipiului Bar ecalculat drepturile de pensie cuvenite reclamantului G, in baza OUG nr. 4/2005, stabilind in favoarea acestuia, incepand cu data de 01.12.2005, o pensie pentru limita de varsta in cuantum de 488 lei, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,65047 puncte, cu mentinerea in plata a pensiei anterioare, in cuantum de 609 lei (fila 4).
Din buletinul de calcul aferent deciziei (fila 5) rezulta ca parata a utilizat, la determinarea punctajului mediu anual, un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Drepturile de pensie ale reclamantului s-au nascut in baza Legii nr. 3/1977, la data de 01.02.2000, astfel cum rezulta din mentiunea cuprinsa in decizia din 20.01.2000. Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut in vedere pentru a verifica daca parata a aplicat in mod corect dispozitiile legale privind stagiul complet de cotizare.
Aceasta intrucat potrivit art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004 privind efectuarea operatiunilor de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, "pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977".
In Legea nr. 3/1977 se arata la art. 14 ca pentru o activitate desfasurata in grupa intai de munca de cel putin 20 ani stagiul complet de cotizare este de 20 de ani.
In speta de, reclamantul a desfasurat timp de peste 20 ani activitati incadrate in grupa intai de munca. Din cuprinsul deciziei nr. -/07.08.2007 rezulta ca reclamantul a lucrat in locuri de munca ce se incadreaza in grupa intai de munca 28 ani, 4 luni si 24 zile (fila 5 dosar).
Raportand situatia de fapt expusa la dispozitiile legale mentionate, instanta a constatat ca actiunea este intemeiata sub acest aspect, intrucat pensia reclamantului trebuia calculata pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Aceeasi interpretare a dispozitiilor legale a fost confirmata si de catre Inalta C de Casatie si Justitie, care s-a pronuntat printr-o decizie in interesul legii din data de 22.09.2008, inca nepublicata.
In ceea ce priveste sporurile atestate de adeverintele nr. 672/22.03.2005 eliberata de Regionala CF B, nr-, nr.M-, nr. M-, nr. M- eliberate de SC SA. acestea au fost luate in considerare de catre parata, desi expertul sustine in cuprinsul raportului (fila 92) ca nu ar fi fost valorificate sporul de noapte pe perioada 1975-1981, sporul de 40% din perioada 1997-1998 si sporul de conditii nocive si lucrul in schimburi. Aceasta concluzie se impune prin compararea numarului total de puncte determinat de expert, care este foarte apropiat de cel stabilit de casa de pensii prin decizia din 07.08.2007. Prin urmare, "obiectiunile" paratei formulate la termenul de judecata din data de 17.09.2008, in cuprinsul carora invedereaza ca nu este de acord cu aceasta concluzie a expertului, sunt intemeiate, dar nu influenteaza cu nimic solutia cauzei, care cenzureaza stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului.
Prin urmare, instanta a obligat parata sa emita o decizie prin care sa stabileasca in favoarea reclamantului, retroactiv, incepand cu data de 01.12.2005, o pensie pentru limita de varsta in cuantum brut de 723 lei, determinat de expert pe baza unui numar total de puncte realizate de 48,89890 puncte, a unui punctaj mediu anual de 2,44495 puncte si a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Din cuprinsul raportului de expertiza rezulta ca, prin utilizarea acestui stagiu complet de cotizare de 20 de ani si a punctajului mediu anual de 2,44495 puncte, diferentele dintre pensia cuvenita reclamantului si cea efectiv incasata de acesta pe perioada 01.12.2005-31.05.2008 sunt in cuantum de 9.479 lei.
La determinarea cuantumului acestor diferente expertul a tinut seama si de cresterile ulterioare de punctaj mediu anual, intervenite ca urmare a recalcularii pensiei reclamantului in baza art. 95 din Legea nr. 19/2000, prin valorificarea unor stagii suplimentare. Este vorba despre stagiul de cotizare din perioada 01.07.2004-01.03.2006, adaugat de parata prin decizia din 05.09.2007, de la fila 45, care stabileste drepturi incepand cu data de 01.04.2006, precum si de stagiul de cotizare din perioada 01.03.2006-01.05.2007, adaugat de parata prin decizia din 04.07.2007, de la fila 63, care stabileste drepturi incepand cu data de 01.05.2007.
Prin utilizarea stagiului complet de cotizare derogator de 20 de ani, expertul a determinat un punctaj mediu anual de 2,56134 puncte la data de 01.04.2006 (fila 93) si un punctaj mediu anual de 2,65098 puncte la data de 01.05.2007 (fila 94).
de aceste considerente, instanta a obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 9.479 lei, reprezentand diferenta dintre pensia cuvenita si cea efectiv incasata pe perioada 01.12.2005-31.05.2008, precum si in continuare, pe perioada 01.06.2008 la zi, cu precizarea ca pentru acest ultim interval diferentele se vor determina in raport de ultimul punctaj mediu anual cuvenit reclamantului, si anume cel de 2,65098 puncte, valabil de la data de 01.05.2007.
dispozitiile art. 274.proc.civ. parata, in calitate de parte cazuta in pretentii, a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant, in cuantum de 1.302,4 lei, constand in onorariu avocat si onorariu expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. și art.3041pr.civ. recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului Bas usținut că stabilirea cuantumului și punctajului pensiei de către instanță constituie o imixtiune în activitatea Casei de Pensii a Municipiului B, punctul de vedere al expertului constituind doar un reper pentru instanță, în condițiile în care singurul organ cu atribuții privind aplicarea legislației de protecție socială și implementarea programelor informative de calcul al drepturilor de asigurări sociale este Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, conform art.3 din HG nr.381/2007.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate, văzând și dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. și ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Critica recurentei Casa de Pensii a Municipiului B vizează faptul că instanța de fond și-a depășit atribuțiile prin însușirea concluziilor unui raport de expertiză contabilă, care a stabilit un alt punctaj mediu anual și un alt cuantum al pensiei.
Însă, potrivit art.154 din Legea nr.19/2000, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar potrivit art.155 din același act normativ, tribunalele sunt îndrituite să soluționeze litigiile privind modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, litigii în cadrul cărora părțile pot să administreze orice probe admise de lege, inclusiv expertiza.
Cu privire la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, nu s-au formulat și nu s-au depus obiecțiuni de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului
În aceste condiții, nu poate fi primită susținerea recurentei, referitoare la faptul că prin hotărârea pronunțată prima instanță ar fi realizat o imixtiune în activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice în domeniul pensiilor.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
In temeiul art.274 Cod procedura civila, constatand culpa procesuala a recurentei, Curtea va dispune si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata, reprezentand onorariu de avocat, potrivit chitantei depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5728 din data de 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.7333/3/AS/2007, în contradictoriu cu intimatul.
Obliga recurenta la 600 lei cheltuieli de judecata catre intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I
GREFIER
Red./tehnored. /2ex
3.04.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petronela Iulia ZulufJudecători:Petronela Iulia Zuluf, Bianca Antoaneta Scrob