Recalculare pensii. Decizia 2011/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILA NR.2011/R/2008

Ședința publică din 21 octombrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTOR 2: Lucia Ștețca

JUDECĂTOR 3: Adrian

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1210 din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul a fost depus și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reclamantul recurent învederează instanței că din suma pretinsă de 3285 lei, intimata i-a achitat o parte, rămânând o diferentă de 985 lei. Arată că nu mai sunt alte cereri și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului asfel cum a fost formulat și motivat în scris susținând pe larg memoriul de recurs depus la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1210/2008 a Tribunalului Clujs -a admis excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu de către instanță și în consecință:

S-a respins actiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeteană de Pensii C, având ca obiect acordarea unor drepturi de asigurări sociale.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Cluj în data de 27.06.2007, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Judeteană de Pensii C, solicitând instantei ca prin hotărârea ce o va pronunta în cauză să dispună anularea Deciziei nr.211.673/22.08.2002 si să se aplice Decizia nr. 211.673/01.04.2003 ca fiind cea corect calculată si să i se achite suma de 3285 lei reprezentând diferenta de pensie neplătită aferentă perioadei 01.10.2002-01.04.2003.

După efectuarea cercetării judecătoresti, Tribunalul Cluj i-a respins acțiunea reclamantului prin sentința civilă nr. 2241/2007 motivat pe faptul că acestuia i s-a emis la data de 11.10.2007 o nouă decizie de recalculare în care drepturile cuvenite i-au fost corect calculate.

Împotriva hotărârii primei instanțe reclamantul a declarat recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, la data de 28.01.2008. Cu acest prilej s-a constatat că instanța de fond a respins in mod corect ca nefondat capătul de cerere privind punerea in aplicare a Deciziei nr. -/01.04.2003, deoarece in data de 11.-10.2007 s-a emis o nouă decizie de recalculare in care drepturile acestuia i-au fost recalculate.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă, instanța a omis să se pronunțe însă in recurs nu se poate înrăutăți situația recurentului, excepția paralizând acțiunea sau recursul chiar dacă instanța nu se mai poate pronunța asupra acestei excepții.

Prin Decizia civilă nr. 540/R/06.03.2008 s-a admis in parte recursul reclamantului care a fost în parte si s-a trimis cauza spre rejudecare capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3285 lei.

Cauza a fost reinregistrată pe rolul Tribunalului Cluj - Sectia Mixtă de contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 14.10.2008.

Cu acest prilej reclamantul a arătat că el nu a cerut in nici unul din dosarele nr. 2814/2003, nr. 6303/2004, nr. 5240/2004 si nr. 13385/2004 să i se plătească suma de 3285 lei sau altă sumă, si instanțele de judecată necerându-li-se acest lucru nu s-au pronunțat în nici una din aceste sentințe sau decizii civile asupra întregii sume respective de 3285 lei cerută de către el in prezenta acțiune civilă. In acest caz este vorba de unul si același dosar, respectiv nr. 2814/2003 judecat in diferite instanțe.

Prin Sentința civilă nr. 2241/2007 a Tribunalului Cluj - Secția Mixtă De Contencios Administrativ Si Fiscal, De Conflicte De Muncă Si Asigurări Sociale s-a respins ca prescrisă cererea reclamantului formulată in contradictoriu cu pârâta privind plata sumei de 3285 lei. Totodată s-a respins ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la punerea in aplicare a deciziei nr. -/01.04.2003.

La termenul din 23.06.2008, instanța a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat întrucât așa cum s-a arătat, instanțele s-au pronunțat anterior asupra cererilor formulate de către reclamant si, așa cum a arătat acesta în acțiunea din prezentul dosar, el nu a cerut să i se achite suma de 3285 lei.

Pentru a putea fi invocată excepția autorității de lucru judecat, se cere ca a doua acțiune să aibă același obiect si să fie fundamentată pe același temei juridic, si să fie formulată de aceleași părți si în contra lor, in aceeași calitate.

Identitatea de obiect există atunci când din cuprinsul celor două acțiuni rezultă că scopul urmărit de către reclamant este același. De asemenea, se cere ca temeiul juridic să nu fie diferit in cea de-a doua acțiune față de cea soluționată mai întâi.

Instanța a constatat că sunt întrunite cele trei condiții, respectiv identitate de părți, obiect si cauză, pentru a fi admisă excepția autorității de lucru judecat. Astfel, cât privește obiectul cererii de chemare in judecată, in sfera acestuia se include nu numai obiectul material ( calitatea concretă) ci si dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material. Identitatea de obiect poate fi totală, dar si parțială.

Cauza, ca cel de-al treilea element, constituie fundamentul pretenției afirmate si prin ea se desemnează situația de fapt calificată juridic, principiul de drept substanțial pe care reclamantul își întemeiază pretenția sa.

Din analiza materialului probator existent la dosarul cauzei, a rezultat că reclamantul a solicitat aceleași drepturi ce au făcut obiectul cererii soluționate de către Tribunalului Cluj prin Sentința civilă nr. 2241/2007. Mai mult, acesta a solicitat plata sumei de 2341 lei ca diferență de pensie calculată greșit prin aplicarea eronată a prevederilor art. 89 din Legea 19/2000 republicată, la punerea în aplicare a deciziei nr. 211.673/22.08.2002 în data de 01.10.2002.

Față de cele ce preced, instanța in temeiul art. 166 Cod Procedură Civilă, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu de instanță si pe cale de consecință a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C, având ca obiect acordarea unor drepturi de asigurări sociale.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând modificarea sentinței și obligarea pârâtei să-i plătească suma de 895 lei reprezentând diferența de pensie, între cuantumul cuvenit și cel încasat începând cu 1.10.2002.

În motivarea recursului recurentul a arătat că obiectul prezentului dosar îl constituie obligarea pârâtei la plata sumei de 895 lei.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond a nesocotit hotărârea instanței de recurs - decizia civilă nr. 540/R/2008 Curții de Apel Cluj, nu judecat fondul litigiului, reținând în mod nefondat incidența autorității de lucru judecat.

Instanța schimbat obiectul cauzei, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit al acesteia.

Pronunțându-se în sensul reținerii autorității de lucru judecat, instanța a nesocotit îndrumările Curții de Apel Cluj.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, acestea fiind contradictorii și străine de natura pricinii.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Este adevărat că reclamantul a promovat un șir de litigii în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii, prin care contestat deciziile de pensionare emise pe numele său, iar hotărârile care s-au pronunțat succesiv în decursul timpului au fost supuse și căilor de atac extraordinare.

În acest sens, este de menționat acțiunea înregistrată sub nr. 2814/2003 la Tribunalul Cluj prin care reclamantul contestat decizia de pensionare nr.-/2002. Inițial, acțiunea a fost admisă prin sentința civilă nr. 976/16.10.2003. Prin decizia civilă nr. 289/11.05.2004 Curții de Apel Clujs -a admis apelul declarat împotriva acestei sentințe care a fost casată, și s-a trimis cauza spre rejudecare. În urma rejudecării, prin sentința civilă nr. 1779/20.09.2004, contestația a fost respinsă. Prin decizia civilă nr. 531/15.02.2005 Curții de Apel Cluj sentința a fost menținută.

Împotriva acestei decizii pronunțate în recurs reclamantul a formulat cerere de revizuire, respinsă ca tardivă prin decizia civilă nr. 1876/31.08.2005 Curții de Apel Cluj, recursul declarat împotriva acesteia fiind respins ca inadmisibil prin decizia nr.4105/26.04.2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin acțiunea înregistrată sub nr- la Tribunalul Cluj reclamantul solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii C anularea deciziei nr.-/2002, obligarea pârâtei să aplice decizia nr.-/1.04.2003 retroactiv începând cu 1.11.2001, iar în anul 2006 să-i plătească o pensie indexată de 557 lei.

Prin sentința civilă nr. 102/15.01.2007 s-a admis excepția autorității de lucru judecat, reținându-se că cererea având ca obiect anularea deciziei nr.-/22.08.2002 făcut obiectul unui litigiu anterior, soluționat irevocabil.

Recursul declarat împotriva acestei sentințe fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 944/8.05.2007 Curții de Apel Cluj, iar cererea de revizuire formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia civilă nr. 1513/22.06.2007 Curții de Apel Cluj. Recursul declarat de revizuient împotriva acestei decizii a fost respins ca inadmisibil prin decizia civilă nr. 8210/5.12.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Un alt litigiu îl constituie cel înregistrat sub nr.6875/2005 la Tribunalul Cluj, în care reclamantul contestat modul de stabilire al cuantumului pensiei efectuat de pârâta Casa Județeană de Pensii C, în baza buletinului de calcul din 21.08.2002.

Prin sentința civilă nr. 1220/27.10.2005 a Tribunalului Cluj s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins acțiunea, reținându-se că o acțiune având ca obiect anularea deciziei de pensionare nr.-/22.08.2002 a fost soluționată anterior în mod irevocabil.

Prin decizia civilă nr. 185/24.01.2006 Curții de Apel Cluj, hotărârea a fost menținută.

Această decizie făcut obiectul unei cereri de revizuire promovată de revizuientul, respinsă prin decizia civilă nr. 707/14.03.2006 Curții de Apel Cluj, iar recursul declarat împotriva acestei din urmă decizii fost respins ca inadmisibil prin decizia civilă nr. 6945/13.09.2006 a Curții de Apel Cluj.

Ajungând la prezentul litigiu, curtea constată că acesta este constituit din acțiunea înregistrată sub nr- la Tribunalul Cluj, având ca obiect obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii să aplice decizia nr. -/1.04.2003, începând cu data de 1.11.2001, să constate că decizia nr.-/22.08.2002 de la început a fost aplicată cu o indexare greșită și să oblige pârâta la plata sumei de 3285 lei diferență de pensie neplătită între suma de 3.302.113 lei din decizia de pensionare nr.-/22.08.2002 și suma de 2.328.713 lei din decizia de pensionare nr.-/12.09.2001 și dintre pensia de 3.316.519 lei din decizia nr.-/1.04.2003 și pensia de 3.302.113 lei din decizia nr.-/22.08.2002 indexate la zi până la 1.07.2007.

Prin sentința civilă nr. 2241/19.11.2007 a Tribunalului Cluj s-a respins ca prescrisă cererea reclamantului de obligare pârâtei la plata sumei de 3285 lei, și ca nefondată cererea privind obligarea pârâtei la punerea în aplicare a deciziei nr.-/1.04.2003.

Recursul declarat împotriva acestei sentințe a fost admis în parte prin decizia nr.540/6.03.2008 a Curții de Apel Cluj, care casat sentința în parte și a trimis cauza spre rejudecarea cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 3285 lei.

Cu ocazia rejudecării, prin sentința civilă nr. 1210/23.06.2008 Tribunalului Cluj s- admis excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu de instanță și s-a respins acțiunea pe acest temei.

În finalul considerentelor hotărârii instanța arătat că reclamantul solicită aceleași drepturi ce au făcut obiectul cererii soluționate de către Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 2241/2007.

Acest reper stabilit pentru reținerea incidenței excepției autorității de lucru judecat - sentința civilă nr. 2241/2007 a Tribunalului Cluj - este greșit.

Așa cum s-a arătat anterior, prin decizia civilă nr. 540/6.03.2008 Curții de Apel Cluj, această sentință fost casată parțial și cauza trimisă spre rejudecare asupra cererii privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3285 lei.

Fiind casată parțial această sentință, tocmai cu privire la obiectul vizând suma pretinsă de reclamant excepția autorității de lucru judecat nu poate fi reținută, întrucât conform art.311 alin.1 Cod proc.civ. hotărârea casată nu are nicio putere.

Or, autoritatea de lucru judecat, poate fi legată numai de hotărâri irevocabile și provizoriu de hotărâri definitive.

Ca atare, sentința civilă nr. 2241/2007 a Tribunalului Cluj nu poate constitui reper pentru reținerea autorității de lucru judecat.

Având în vedere că instanța a reținut în mod greșit această excepție, în baza art.312 alin.5 Cod proc.civ. curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza dacă în celelalte litigii soluționate în mod irevocabil și prezentate în cuprinsul prezentei decizii reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata vreunei diferențe între pensia cuvenită și cea încasată, pentru a se putea reține excepția autorității de lucru judecat, în raport de o hotărâre irevocabilă.

Totodată, dacă în urma acestei analize instanța va constata că excepția nu este incidentă și va trece la judecarea cauzei pe fond, se va pronunța asupra sumei precizate de reclamant în recurs. În cuprinsul declarației de recurs reclamantul și-a diminuat cuantumul pretențiilor la suma de 895 lei, la termenul de judecată din 21.10.2008 învederând instanței că diferența i-a fost achitată benevol de către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1210 din 23.06.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - -

Red. MV dact.GC

3 ex/30.10.2008

Jud.primă instanță:,

Președinte:Marta Carmen Vitos
Judecători:Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca, Adrian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2011/2008. Curtea de Apel Cluj