Recalculare pensii. Decizia 2042/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.8824/2008

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.2042/

Ședința publică de la 01 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Uță Lucia

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.6288 din data de 14.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19258/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata C, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata C, prin procurator în baza procurii autentificată sub nr.535 din 16 martie 2009 la BNP depusă la dosar-fila 10, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 24.02.2009, întâmpinare din partea intimatei

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea procuratorului intimatei C, respectiv pe numitul, cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 12 la data de 28.10.2004.

Interpelat fiind, procuratorul intimatei, numitul, arată că nu are studii juridice.

Curtea, având în vedere împrejurarea că procuratorul intimatei nu are studii juridice și în raport de dispozițiile art.68 alin.4 pr.civ. reține cauza în pronunțare, urmând a avea în vedere concluziile intimatei dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.6288 din data de 14.10.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B și s-a obligat pârâta să emisă o nouă decizie de pensionare prin luarea în calcul a tuturor veniturilor, conform adeverinței nr.269 din 02.02.2006, emisă de "".

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, eclamanta a fost pensionată prin decizia de pensionare nr.- pentru limită de vârstă, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 3 B și că la data de 03.03.2008, reclamanta a depus la Casa Locală de Pensii Sector 3 adeverința nr.269/02.02.2006, eliberată de, pentru a fi valorificate sumele evidențiate in aceasta.

S-a constatat din actele dosarului și datele certificate prin adeverința nr.269/02.02.2006, eliberata de, că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei nu au fost valorificate sumele încasate ca urmare a salarizării în acord global deși pentru ele s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale.

S-a apreciat că, retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

S-a avut în vedere că Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, iar prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

S-a ținut seama și de rt.164 din Legea nr.19/2001, care prevede că "la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare".

S-a arătat că, în privința formelor de retribuire în acord și prime se menționează în anexa 1 a Ordonanței de Urgență nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2001, că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Tribunalul a mai reținut că, potrivit art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială - dreptul comun în materie în perioada în care contestatorul și-a desfășurat activitatea și i s-a deschis dreptul la pensie - dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzute de lege, și că acest principiu este reiterat în Legea nr.19/2000 prin art.2 care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

S-a apreciat că, în speță, au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte, s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.

S-a considerat că ar fi inechitabil ca veniturile realizate în acord global și prin plata de prime anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 să nu fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar după intrarea în vigoare a legii să fie avute în vedere toate veniturile realizate, chiar dacă dintre acestea unele sunt venituri nepermanente.

S-a arătat că plata contribuției de asigurări sociale în ambele situații impune aceeași soluție cu privire la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât altfel, sumele plătite cu titlu de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord global și prin plata de prime nu ar corespunde unei contraprestații care să fi justificat reținerea lor.

Prin urmare, s-a reținut că pârâta trebuie să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public (formele de retribuire în acord și prin plata de prime, într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar) în considerarea prevederilor legale și a adeverinței eliberate de fostul angajator al reclamantei, care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport de toate veniturile realizate de salariat.

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către Casa de Pensii a Municipiului B, care a criticat-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.

De asemenea, recurenta a mai arătat că, potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, salariile brute sau nete prevăzute în carnetul de muncă, ori veniturile realizate în sistemul acordului global pretinse în cauză sunt venituri temporare, fără caracter permanent, neinserate în cartea de muncă, și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, motiv pentru care nu pot fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

S-a susținut de către recurentă că veniturile suplimentare obținute de reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, de predare a lucrărilor de cercetare științifică, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată (art.12 din Legea nr.57/1974), această diferențiere rezultând foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974, precum și din dispozițiile Decretului nr.92/19765, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, orice altă interpretare extensivă contravenind textului de lege.

Recurenta a invocat și decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale.

Prin întâmpinarea formulată, intimata C, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Este adevărat că prin decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale invocată de către recurentă s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005, însă în considerente s-a reținut că noua legislație privind sistemul public de pensii recunoaște ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislația anterioară pentru determinarea dreptului la pensie, iar verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești.

În speță, prima instanță a interpretat și aplicat judicios prevederile legislației asigurărilor sociale atunci când a obligat intimata Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie prin care să ia în considerare la stabilirea drepturilor de pensie și a veniturilor obținute în sistemul acord global, dovedite prin adeverințele eliberate de către foștii angajatori.

Curtea nu poate primi susținerile recurentei, în sensul că veniturile obținute în sistem acord global nu pot face parte din baza de calcul a pensiei, întrucât acordul global a fost un mod de salarizare specific domeniului de activitate în care a lucrat contestatoarea, având deci un caracter permanent.

Aceste drepturi salariale (acord și prime) erau incluse în câștigul brut realizat de personalul salariat, iar angajatorii erau obligați să verse pentru acestea o contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.

De vreme ce s-a făcut dovada că pentru aceste venituri s-a achitat contribuția de asigurări sociale, Curtea apreciază că acestea pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor, în conformitate cu principiul contributivității reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.

Acest act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale se aplică cu preeminență, împrejurarea că prin decizia nr.736/24.10.2006, a Curții Constituționale, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, nefiind de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții.

A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.

Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art.312 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.6288 din data de 14.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19258/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 01.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

24.04.2009

Jud. fond.:;

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2042/2009. Curtea de Apel Bucuresti