Recalculare pensii. Decizia 2048/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2048/R/2009

Ședința publică din 19 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Daniela Griga

JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

- -

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 829 din 30 martie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțate în dosar nr-, privind și pe intimatul, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul intimat, personal, lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul a fost formulat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.

Reclamantul intimat arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

La data de 30.03.2009 s-a pronunțat sentința civilă nr. 829 în dosarul Tribunalului Cluj nr- prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C și, în consecință, pârâta a fost obligată să ia în calcul la determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, a sporurilor și indemnizațiilor menționate în adeverința nr. 41/F/a/2766/2008 emisă de SC CFR C - Serviciul Comercial începând cu data de 11.09.2008.

S-a reținut că eclamantul a depus la dosarul cauzei Adeverința nr.49/F/a/2766/2008 eliberată de către Regionala CFR C, din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând spor de vechime, ore de noapte, ore de tură, primă de concediu de odihnă, ore festive, condiții grele în perioada 1963-1994, drepturi acordate în baza Legii nr. 3/1950, 914/1968, Legea nr. 1/1970, Legea nr. 57/1974, Legea nr. 10/1972, Decretul nr. 100/1979.

Pentru toate aceste drepturi, potrivit legislației în vigoare la data încasărilor s-au reținut sumele datorate CAS.

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu. sunt înscrise în carnetul de muncă, iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Au fost luate în considerare indemnizațiile care, potrivit legislației anterioare datei de 04.2001, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG nr. 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale".

Aceste sporuri au fost luate în considerare începând cu data de 11.09.2009, data înregistrării cererii la Casa Județeană de Pensii C, conform Legii nr. 250/2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii ca nefondată.

Consideră că veniturile realizate de către reclamant și evidențiate prin adeverința nr. 41/F/a/2766/2008 emisă de SC CFR C - Serviciul Comercial nu au un caracter permanent, nefiind contributive, astfel că nu pot fi avute în vedere la stabilirea punctajului mediu anual și implicit la stabilirea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă.

Prin întâmpinarea depusă, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului, subliniind că motivele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate ( 6).

Trecând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate, Curtea a reținut următoarele:

Așa cum rezultă din dosarul de fond, reclamantului i s-a recalculat pensia în temeiul nr.OUG 4/2005, conform deciziei nr. - din 22.11.2008 (fila 31 dosar fond), fără a i se lua în considerare veniturile suplimentare pe care acesta le-a realizat pe durata desfășurării activității în cadrul Regionalei CFR

Conform adeverinței nr. 41/F/a/2766/2008 emisă de SC CFR C - Serviciul Comercial reiese că reclamantul a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând spor de vechime, ore de noapte, ore de tură, primă de concediu de odihnă, ore festive, condiții grele în perioada 1963-1994, drepturi acordate în baza Legii nr. 3/1950, 914/1968, Legea nr. 1/1970, Legea nr. 57/1974, Legea nr. 10/1972, Decretul nr. 100/1979 și pentru sumele respective s-au reținut și virat contribuțiile de asigurări sociale, inclusiv contribuția la pensia suplimentară.

Această adeverință a fost depusă la Casa Județeană de Pensii C spre a fi luate în considerare la pensia recalculată, conform art.7 alin.3 din nr.OUG 4/2005.

Prin adresa nr. 1-/17.12.2008 Casa Județeană de Pensii Car espins cererea reclamantului privind luarea în calcul a veniturilor menționate, apreciind că sporurile menționate ca ore festive, ore suplimentare, prima de concediu de odihnă, diverse, ore 100%, ore tură și premii nu sunt sporuri cu caracter permanent, iar cu privire la sporul pentru condiții grele și compensații aceasta a reținut că nu este specificat temeiul legal de acordare.

Așa cum a reținut și prima instanță, contestația este întemeiată, iar recursul, prin care s-a solicitat respingerea ei, este nefondat.

Potrivit prevederilor art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 modificată, punctajul asiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

Prin Ordinul nr.680/1 august 2007, înțelesul sintagmei "venit brut realizat lunar" a fost modificat, cuprinzând toate veniturile de care persoana asigurată beneficiază, fără a se pretinde caracterul de permanență a venitului respectiv, în sensul nr.OUG 4/2005.

Raportat la Ordinul menționat, se apreciază că reclamantul este îndreptățită să-i fie stabilit - din nou - punctajul mediu anual și implicit cuantumul pensiei, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor dovedite prin adeverința emisă de SC CFR C - Serviciul Comercial, care intră în baza de calcul a contribuției la asigurările sociale.

În ceea ce privește data acordării reținută de către prima instanță, se constată că aceasta în mod legal a fost stabilită prin raportare la data depunerii adeverinței menționate la Casa Județeană de Pensii (23).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 al.1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 829 din 30.03.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red.DG/dact.MM

4ex./17.11.2009

Jud.fond:/

Președinte:Daniela Griga
Judecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2048/2009. Curtea de Apel Cluj