Recalculare pensii. Decizia 2083/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(324/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2083/
Ședința publică din data de 02 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.7349 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13763/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns intimata reclamantă, personal, lipsind recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata reclamantă, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7349/26.11.2008 pronunțată în dosarul nr.13763/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis contestația formulată de reclamanta împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B; a anulat decizia nr.-/11.10.2007 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 6; a obligat pârâta să emită o decizie, prin care să stabilească în favoarea reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.07.2007, o pensie anticipată parțială în cuantum de 383 lei,pe baza unui punctaj mediu anual de 1,29272 puncte, precum și la plata către reclamantă a sumei de 802,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin decizia nr.-/11.10.2007 pârâta a stabilit în favoarea reclamantei o pensie anticipată parțială în cuantum de 376 lei cu începere din data de 01.07.2007, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,26863 puncte și a unei valori a punctului de pensie de 396,2 lei.
Tribunalul a constatat din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză că, prin luarea în considerare a tuturor veniturilor realizate de reclamantă pe întreg stagiul de cotizare, punctajul mediu anual ce i se cuvenea acesteia la data de 01.07.2007 ar fi trebuit să fie de 1,29272 puncte și nu de 1,26863 puncte cum a calculat pârâta, iar pensia anticipată parțială cuvenită acesteia ar fi trebuit să fie de 383 lei și nu de 376 lei cum în mod eronat a stabilit pârâta prin decizia contestată.
Față de argumentele de mai sus, constatând că decizia contestată este nelegală, instanța de fond în baza art.87 raportat la art.155 lit.d din Legea nr.19/2000 a anulat-o, iar în baza art.89 alin.1 din același act normativ a obligat pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, cu începere din data de 01.07.2007, o pensie anticipată parțială în cuantum de 383 lei, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,29272 puncte. În baza art.274 Cod pr.civilă a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 802,4 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă și dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, recurenta susține în esență, pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii.
Se arată, că hotărârea sus menționată a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin omologarea raportului de expertiză efectuat în cauză. Se pretinde astfel că un raport de expertiză trebuie să fie un reper pentru instanță,acesta nu poate stabili un cuantum al pensiei, stabilirea pensiei fiind un atribut exclusiv al Casei de pensii, conform HG nr.381/2007 modificat prin HG nr.1318/14.10.2008.
Totodată, intimata este singurul organ cu atribuții privind aplicarea legislației în materia protecției sociale și implementarea programelor informatice de calcul a drepturilor de asigurări sociale.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Recurenta greșit susține că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, critică ce va ocaziona motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.4 Cod pr.civilă și că expertul contabil ar fi stabilit pe baza raportului de expertiză contabilă,cuantumul pensiei. Faptul că instanța de fond a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză util cauzei și a reținut concluziile corecte prezentate de expertul contabil, nu reprezintă o depășirea a atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât art.1169 cod civil dispune că acela care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Instanța de judecată nu a stabilit cuantumul pensiei ce i se cuvine contestatorului, ci baza de calcul a acesteia. Din cele expuse, rezultă cu certitudine că nu și-a depășit atribuțiile legale și nu a efectuat operațiuni ce revin exclusiv Casei de Pensii a Municipiului
Corect s-a stabilit astfel ca recurenta să calculeze pensia (evident în baza programului informatic la nivel național), conform HG nr.381/2007 modificat prin HG nr.1318/14.10.2008, pornind însă de la baza de calcul menționată în raportul de expertiză.
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă nu este incident în cauză, prima instanță pronunțând sentința atacată cu aplicarea corectă a legii.
De aceea se poate concluziona că acest motiv are caracter pur formal, la fel ca și invocarea art.3041Cod pr.civilă, ceea ce impune înlăturarea lor ca atare.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea apreciază legală sentința atacată, neexistând nici o imixtiune a instanței de fond în atribuțiile Casei de Pensii a Municipiului B, aceasta fiind pronunțată cu interpretarea corectă a normelor de drept aplicabile în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.7349 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13763/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./28.04.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu