Recalculare pensii. Decizia 2152/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2152/R/2008

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Adrian Repede

JUDECĂTOR 2: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTOR 3: Gabriellavicepreședinte al instanței

GREFIER: TARȚA

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotrivasentinței civile nr. 1493 din 11 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect asigurîri sociale - recalculare pensie

La apelul nominal se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat în termenul legal, s-a comunicat intimatului și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 octombrie 2008, reclamantul intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii C și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Nefiind cereri suplimentare de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul intimat susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1493 din 11 septembrie 2008 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, împotriva pârâtei CASA JUDETEANA DE PENSII C și în consecință:

A fost obligată pârâta să ia în calcul la calcularea punctajului mediu anual si a cuantumului pensiei a sporurilor menționate în Adeverința nr. 7217/13.12.2007 și a anexei la aceasta emisă de - SA

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:

Conform nr. 7217/13.12.2007, emisă de C, în perioada 21.06.1972-31.12.1999 reclamantul a realizat venituri suplimentare la salariul de bază care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale conform prevederilor art.l din Decretul nr.389/1972, pentru această perioadă s-a aplicat forma de retribuire în acord global conform prevederilor Legii 57/1974 si sau achitat lunar cotele de CAS, inclusiv contribuția la pensia suplimentară. Această contribuție a reclamantului la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul pensiei, desi art. 78 alin.4 din Legea 19/2000 modificată prevede că punctajul asiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

In lumina acestor prevederi legale tribunalul a apreciat cererea reclamantului fondată, a admis-o si, in consecință, pârâta a fost obligată să ia in calcul pentru punctajul mediu anual și cuantumul pensiei, a sporurilor menționate în Adeverinta nr. 7217/13.12.2007 și a anexei acesteia emisă de

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței nr. 1493/2008 a Tribunalului Cluj și respingerea acțiunii.

În motivele de recurs arată că reclamantului i s-a stabilit pensia în conformitate cu Legea nr. 3/1977, iar recalcularea s-a făcut în baza unor legi speciale, Legea nr. 19/2000 fiind incidentă numai celor pensionați în baza acestei legi.

Potrivit art. VI al nr.OUG 4/2005, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor de dinainte de 01.04.2001 formele de retribuire în acord, astfel că nu pot fi luate în calcul la recalcularea pensiei.

Reclamantul, prin întâmpinarea de la 8E. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:

Veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele CAS cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în disp. art. 23 din Legea nr. 19/2000 și aceste sporuri sunt prevăzute de art. 78 din aceeași lege.

Deși potrivit disp. nr.OUG 4/2005 sumele reprezentând acordul nu se iau în calculul drepturilor de pensie întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe care le probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a nr.OUG 4/2005 ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr. 19/2000 (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impune a fi luate în calcul.

Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat de forța juridică a legii față de ordonanță, pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența principiilor în baza cărora un text de lege a fost edictat în raport de excepțiile ce au la bază tratamente discriminatorii.

Conform disp. art. 2 alin. 1 din nr.OUG 4/2000 modificată recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea Legii nr. 19/2000.

Din mențiunile arătate în adeverința depusă la dosar rezultă că reclamantul a realizat venituri din acord, compensații și premii care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensie pensia suplimentară. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 49/1982.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În aplicare acestui text legal rt. pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 prevede că unctul p. 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale (capitolul I din lege)" a capitolului A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: "19. Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; c) sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de sărbători, zile de repaus săptămânal, concedii plătite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalării pe post în cazul transferului, întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților); d) sumele acordate cu ocazia ieșirii la pensie; e) premiile anuale și cele din cursul anului sub diferite forme, altele decât cele reprezentând participarea salariaților la profit; f) sumele plătite conform legii sau contractelor colective de muncă (al 13 - lea salariu, prime de vacanță, aprovizionare de iarnă, prime acordate cu ocazia sărbătorilor naționale sau religioase, etc.); g) alte adaosuri la salarii, aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale ori colective de muncă (bonusuri, compensații, indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat, ajutoare, precum și alte sume, reprezentând venituri curente sau aferente perioadelor anterioare, inclusiv cele achitate în lunile în care asigurații beneficiază de prestații de asigurări sociale fără a avea zile lucrate sau nu au fost prezenți la serviciu etc.); h) sumele rezultate prin plata cu ora, gărzi, indemnizații clinice; i) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, în comitetul de direcție și în comisia de cenzori; j) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii; k) indemnizații de ședință acordate membrilor comisiilor constituite la nivelul autorităților și instituțiilor publice, potrivit legii; l) alte sume acordate potrivit legii."

În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 1493 din 11 septembrie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

TARȚA

Red. MV dact. GC

2 ex/20.11.2008

Jud.primă instanță:,

Președinte:Adrian Repede
Judecători:Adrian Repede, Marta Carmen Vitos, Gabriella

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2152/2008. Curtea de Apel Cluj