Recalculare pensii. Decizia 2160/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR. 2160/R/2008
Ședința publică din 05 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Dima Laura
JUDECĂTORI: Dima Laura, Ioan Daniel Chiș Lucia
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul - decedat și continuat de moștenitorii acestuia, și împotriva sentinței civile nr.823 din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 22 octombrie 2008, succesorii reclamantului recurent au depus la dosar precizări la recursul declarat împotriva sentinței civile 823 din 15 mai 2008 Tribunalului Cluj, prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242.pr.civilă.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA:
Deliberând constată, următoarele:
Prin sentința civilă nr. 823 din data de 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantul a fost pensionat cu data de 02.07.1991, având lucrat 26 ani, 3 luni și 0 zile în grupa -II-a de muncă și o perioadă de 11 ani, 1 lună și 24 zile în condiții normale.
Potrivit art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004, " pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977 ".
Potrivit Legii nr. 3/1977 stagiul complet de cotizare este de 30 de ani.
Numai persoanele beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în munca necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative. Singura excepție o formează persoanele care s-au pensionat potrivit art. 9 din nr.HG 267/1990.
Reclamantul nu s-a încadrat în aceste prevederi legale pentru a putea beneficia de reducerea stagiului de cotizare.
Nu orice stagiu lucrat în grupa a II-a de muncă poate fi asimilat unui stagiu lucrat în subteran astfel că pârâta a procedat în mod corect atunci când nu i-a redus reclamantului stagiul de cotizare la calcularea punctajul mediu anual.
În ceea ce privește daunele morale instanța a respins întrucât nu a fost produs reclamantului nici un prejudiciu, deciziile de pensionare emise fiind corecte.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul în termenul legal, solicitând admiterea recursului cu consecința schimbării sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că decizia de recalculare a pensiei nr. -/01.07.2007 nu are în vedere stagiul real de cotizare, punctajul mediu anual impunându-se a fi determinat prin împărțirea punctajului total la 25 de ani, așa cum prevede legislația în vigoare pentru grupa a II- a de muncă, în care reclamantul a fost încadrat conform cărții de muncă depusă la dosarul cauzei.
Instanța de fond a reținut în mod eronat că pârâta a procedat corect când nu a redus stagiul de cotizare la calcularea punctajului mediu anual, întrucât conform Legii nr. 19/2000, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a acestei legi constituie stagiu de cotizare și reclamantul consideră că prevederile Legii nr. 19/2000 trebuie avute în vedere la calcularea pensiei.
Din cartea de muncă rezultă că reclamantul a desfășurat activitate în grupa a doua de muncă timp de 26 ani și patru luni, în consecință, punctajul mediu anual trebuia calculat la 3,23558.
Prin întâmpinare, Casa Județeană de Pensii Cas olicitat respingerea recursului.
Recurentul a decedat în cursul judecării recursului (fila 9), în cauză fiind introduși moștenitorii acestuia, și (filele 10-13)
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate (care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), Curtea reține următoarele:
Reclamantul a contestat Decizia de pensionare nr. -/01.07.2007 emisă conform OUG 19/2007 (fila 3) prin care i s-a modificat punctajul aferent anilor 1949-1962, aspect care nu are nicio legătură cu stagiul complet de cotizare.
Stagiul complet de cotizare de 30 de ani a fost stabilit prin Decizia de recalculare a pensiei nr. -/31.08.2005 (fila 60 dosar fond), care nefiind contestată a devenit definitivă sub acest aspect conform art. 7 alin. (7) din OUG 4/2005 raportat la art. 88 din Legea 19/2000. De asemenea, stagiul complet de cotizare de 30 de ani a fost utilizat și la recalcularea pensiei recurentului prin Decizia nr. -/15.03.2006 (fila 48).
Drept urmare, reținând că recurentul nu a depus alte înscrisuri (față de cele avute în vedere inițial la recalcularea pensiei) din care să rezulte că ar avea dreptul la un alt stagiu complet de cotizare așa cum prevede art. 7 alin. (3) din OUG 4/2005, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că stagiul complet de cotizare utilizat la calcularea pensiei reclamantului este de 30 de ani.
Pentru aceste considerente se apreciază că tribunalul a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind incident în cauză.
În consecință, în temeiul prevederilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul și continuat de moștenitorii acestuia, și împotriva sentinței civile 823 din 15 mai 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul și continuat de moștenitorii acestuia, și împotriva sentinței civile 823 din 15 mai 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
RED.
DACT.DM.
2 EX./04.12.2008.
JUD.FOND.,.
Președinte:Dima LauraJudecători:Dima Laura, Ioan Daniel Chiș Lucia