Recalculare pensii. Decizia 2188/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 426/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2188R
Ședința publică de la 06 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.6789 din data de 04.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul personal, legitimat de către instanță, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 24.03.2009, de către intimat, întâmpinare în dublu exemplar.
Curtea din oficiu invocă excepția tardivității declarării recursului și acordă cuvântul intimatului pe acest aspect.
Intimatul lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției tardivității declarării recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare, pe excepția tardivității declarării recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6789/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale a fost admisă in parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu parata Casa de Pensii a Municipiului B, a fost obligată parata să recalculeze pensia reclamantului, luând în considerare veniturile menționate în adeverințele nr. 1119/25.05.2006 si nr. 2134/12.09.2006 emise de B, incepand cu data de 01.12.2005.
În considerente a reținut ca reclamantului i s-a deschis dreptul la pensie la 01.01.2000 si ca a beneficiat de procesul de recalculare a pensiei prevazut de OUG nr. 4/2005. Se arata că, potrivit mențiunilor din aceste adeverințe, reclamantul a realizat venituri sub forma de spor de vechime, spor de fidelitate, ore suplimentare si premii, care au făcut parte din fondul de salarii pentru care societatea a reținut și plătit CAS, conform legislației în vigoare la acea dată, după cum rezultă din consemnările efectuate în adeverințe.
În aceste condiții, Tribunalul a considerat că valorificarea acestor venituri este posibilă, în temeiul art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005 și este în concordanță cu principiile instituite prin Legea nr. 19/2000, având în vedere și caracterul de continuitate al acestora.
Conform dispozițiilor art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005 aprobată și modificată prin Legea nr. 78/2005, decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.
Potrivit disp. art.7 alin.5 din OUG nr.4/2005, cererile prevăzute la alin.3 se soluționează în termenul prevăzut la art.86 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se, prin derogare de la prevederile art.95 și 169 din Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art.3, cu respectarea termenului general de prescripție.
Opinia Tribunalului este în sensul că aceste sume se impuneau a fi valorificate, având în vedere că, potrivit disp. art.2 alin.1 din OUG nr.4/2005, recalcularea se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, iar ignorarea acestor venituri ar contraveni principiului contributivității instituit de art.2 lit.e din Legea nr. 19/2000, conform căruia drepturile de asigurări se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Veniturile invocate trebuie avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, independent de faptul că regimul juridic al contribuției de asigurări sociale din perioada în care aceste venituri au fost realizate, diferă de cel din prezent, pentru că altfel, scopul declarat al procesului de recalculare, astfel cum este menționat în preambulul OUG nr.4/2005 și anume respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", nu ar mai fi realizabil.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, la data de 23.12.2008 a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr- la data de 19.01.2009, prin care a criticat hotararea primei instante pentru urmatoarele motive:
Mentiunea de la punctul VI din Anexa la OUG nr.4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale, prevede ca,nu sunt luate in calcul la stabilirea puntajului mediu anual, intrucat nu au facut parte din baza de calcul a punctajului mediu anual, nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire in acord sau cu bucata, in regie sau dupa timp pe baza de tarife sau cote procentuale.".
Aceasta dispozitie este in concordanta cu prevederile legii-cadru in materia asigurarilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operatiunii de recalculare guvernate de G nr. 4/2005, realizandu-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.
Potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pana la intrarea in vigoare a acestei legi, se utilizeaza salariile brute sau nete, in conformitate cu modul de inregistrare a acestora in carnetul de munca. Astfel, pana la data de 1 iulie 1977, se inscriau salariile brute, de la data de 1 iulie 1977 pana la data de 1 ianuarie 1991, se inscriau salariile nete, iar de la data de 1 ianuarie 1991 salariile brute. De asemenea, a statuat legiuitorul ca la determinarea punctajelor medii anuale, pe langa salarii, se au in vedere si sporurile care au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt inregistrate in carnetul de munca.
Subliniaza recurenta ca la determinarea punctajelor anuale, este imperios necesar sa se valorifice pe langa salarii si sporurile cu caracter permanent, care dupa data de 1 aprilie 1992 au facut parte baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt inregistrate in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati conform legislatiei in vigoare.
Veniturile suplimentare, obtinute de reclamant nu reprezinta sporuri cu caracter permanent, ci o forma de remunerare, in functie de realizarea indicatorilor, de predarea lucrarilor de cercetare stiintifica pentru care isi asumau raspunderea de finalizare si realizare, etc. reglementata de legislatia in vigoare la acea data, in speta art.12, din Legea nr.57/1974,privind retribuirea dupa cantitatea si calitatea muncii,n timp ce sporurile reprezinta sume de bani acordate prin raportare la retributia tarifara.
Aceasta diferentiere rezulta foarte clar din dispozitiile Legii nr.57/1974 care defineste retributia tarifara si enumera indemnizatiile, majorarile sj sporurile care includ si retributia tarifara de incadrare, precum si din dispozitiile Decretului nr. 92/1976 care reglementeaza datele ce se inscriu in Carnetul de munca, coroborat cu Ordinul nr. 136/1976, pentru aprobarea metodologiei de intocmire, completare, pastrare si evidenta a carnetului de munca, norme legale din care rezulta ca veniturile realizate in acord global, primele ocazionale si premiile, nu se inscriau in carnetul de munca si prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale potrivit art.164, alin.1, din Legea nr. 19/2000.
Tocmai de aceea, legiuitorul a inteles sa excluda, printr-un text de lege expres, anumite categorii de venituri si sporuri din baza de calcul a drepturilor de pensie. De aceea orice interpretari extinctive contravin textului de lege.
Mai sustine recurenta ca textul OUG nr. 4/2005 a facut obiectul analizei Curtii Constitutionale, care prin Decizia nr. 736/2006 s-a exprimat chiar cu privire la dispozitiile de la pct. VI din anexa la OUG nr. 4/2005.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă si art. 304 pct. 9 proc.civ.
Intimatul reclamant a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei.
La termenul de astăzi, Curtea din oficiu conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, a pus în discuția părții prezente tardivitatea declarării recursului, excepție întemeiată, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Conform art.158 din Legea nr.19/2000, raportat la art.301 Cod procedură civilă, termenul de recurs împotriva hotărârii tribunalului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În speță, potrivit dovezii de comunicare și procesului-verbal de predare aflate la dosarul instanței de fond (fila 71), sentința atacată fost comunicată recurentei la data de 05.12.2008, astfel că termenul pentru declararea căii de atac, calculat conform art.101 alin.1 Cod procedură civilă, pe zile libere, a expirat la data de 22.12.2008 (termenul s-ar fi implinit pe 21.12.2008, zi nelucratoare, astel ca s-a prorogat pana la sfarsitul primei zile lucratoare care a urmat, 22.12.2008, conform art. 101 alin. 5 proc.civ.), prin raportare la care, formularea prezentei cereri de recurs la data de 23.12.2008 este tardivă, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.6789 din data de 04.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de la 06.04. 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red./tehnored. jud. /15.04.2009
Jud.fond: /
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Dragoș Alin Călin