Recalculare pensii. Decizia 2226/2009. Curtea de Apel Bucuresti

- ROMANIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi 227/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.2226/

Ședința publică din data de 07 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR 3: Bodea

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant - împotriva sentinței civile nr.6590 din data de 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bucureșt ii - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului - având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant - personal și asistat de apărător, d-na avocat, cu împuternicire avocațială la fila 6 dosar recurs, lipsind intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Recurentul-reclamant prin avocat întrebat fiind arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, din oficiu, ridică excepția nulității hotărârii recurate pentru nesemnarea sentinței civile de către unul din membrii completului de judecată, respectiv de un asistent judiciar.

Recurentul-reclamant - prin avocat solicită admiterea excepției, cu consecința anulării sentinței civile pronunțate de către instanța de fond, având în vedere viciul constatat.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității hotărârii.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată la data de 28.08.2007 pe rolul Tribunalului Bi - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, reclamantul - a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, solicitând obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor sale de pensie pentru limită de vârstă și vechime completă în acord cu legislația în materie și valoarea punctului de pensie, precum și prin valorificarea vechimii în grupa I de muncă.

Prin sentința civilă nr. 6590/28.10.2008, Tribunalul Bucureștia respins ca fiind neîntemeiată cererea formulată de reclamantul - împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B, considerând că drepturile de pensie ale acestuia au fost corect determinate conform OUG nr. 4/2005.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs la data de 15.12.2008, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 05.12.2008 sub nr-.

Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6-9 Cod de procedură civilă, s-a susținut nelegalitatea sentinței recurate prin aceea că au fost ignorate drepturile sale și înscrisurile depuse la dosar, dar și a celor pe care le-a solicitat de la intimată în baza art. 172 Cod de procedură civilă. S-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

La termenul de judecată din 07.04.2009, Curtea, în baza dreptului conferit de art.3041și art.306 al.2 Cod pr.civilă de a pune în discuția părților orice chestiune de ordine publică vizând judecata, a invocat nulitatea sentinței recurate întrucât sentința recurată nu este semnată de unul din asistenții judiciari care au făcut parte din compunerea completului de judecată.

Concret, din examinarea hotărârii de la fila 168 din dosarul de fond rezultă că poartă semnătura președintelui de complet, a celuilalt judecător și a unui asistent judiciar, însă lipsește semnătura celuilalt asistent judiciar din compunerea completului. Lipsa acestei semnături atrage sancțiunea nulității hotărârii, sancțiune prevăzută de art.258 al.1 Cod pr.civilă.

Curtea notează faptul că la soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale, completul de judecată se constituie din 2 judecători și 2 asistenți judiciari, aceștia din urmă participând la deliberări cu vot consultativ și semnând hotărârile pronunțate.

Așa fiind, nesemnarea hotărârii de către un membru al completului de judecată face imposibil controlul de legalitate al instanței de recurs asupra constituirii completului care a deliberat, asupra respectării tuturor normelor de procedură, asupra consemnării prezenței și susținerilor părților cărora, astfel, li s-a cauzat o vătămare prezumată de lege și care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului de procedură. În opinie majoritară, în temeiul art.105 al.2 Cod pr.civilă raportat la art.304 pct.5 Cod pr.civilă, urmează a se admite excepția de nulitate a hotărârii date în primul grad de jurisdicție.

Pe cale de consecință, recursul va fi admis, va fi casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, instanță care va avea în vedere la reluarea dezbaterilor și susținerile părților din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE, cu majoritate:

Admite excepția nulității sentinței și în consecință:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant - împotriva sentinței civile nr.6590 din data de 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bucureșt ii - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

Red./ tehn./2 ex./07.05.2009

Tribunalul București

Judecători fond,

Cu opinia separată a doamnei judecător - - - în sensul respingerii excepției nulității sentinței și analizării pe fond a motivelor de recurs.

În opinia separată se apreciază că se impunea respingerea excepției nulității hotărârii și analizarea pe fond a cauzei.

Astfel, nesemnarea minutei de către unul din membrii completului care participă cu vot deliberativ la judecată constituie un caz de nulitate necondiționată a hotărârii potrivit art. 258 alin. 1. pr. civ. întrucât nu s-ar mai putea realiza controlul judiciar în ceea ce privește alcătuirea instanței, susținerile părților și rezultatul deliberării.

Cât privește însă nesemnarea hotărârii, în condițiile în care asistentul judiciar a participat la deliberare, semnând minuta, aceasta nu permite să se verifice doar însușirea considerentelor, caz de nulitate ce nu mai este necondiționată, căzând sub incidența art. 105 alin. 2. pr. civ. aplicabil doar dacă s-a produs o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului procedural, or, în speță, nu s-a invocat și nici probat existența vreunei vătămări legate de acest aspect.

Apreciem așadar că nesemnarea hotărârii de către unul din asistenții judiciari nu este caz de nulitate necondiționată a acesteia, astfel că, în absența oricărei vătămări, excepția invocată se impunea respinsă și instanța ar fi trebuit să procedeze la examinarea pe fond a căii de atac.

JUDECĂTOR

- - -

Red.

Tehnored.

2 EX./27.05.2009

Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Ilie Nadia Raluca, Bodea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2226/2009. Curtea de Apel Bucuresti