Recalculare pensii. Decizia 2255/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2255/R/2008
Ședința publică din 18 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 1546 din 18 septembrie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului recurent avocat, lipsa fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termenul legal, motivat și comunicat și este scutit de taxe judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, reprezentantul reclamantului recurent avocat arată că nu mai are alte cereri.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea recursului înaintat de pârâta Casa Județeană de Pensii C, menținerea sentinței civile pronunțate de Tribunalul Cluj și admiterea recursului declarat de reclamantul recurent cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise pe care le susține oral.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor declarate, reține că:
Prin sentința civilă nr. 1546 din 18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C, și în consecință:
Pârâta a fost obligată să ia în calcul la calcularea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor menționate în adeverința nr. 1056/26.02.2007 și a anexei la aceasta emisă de SC SA
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, potrivit adeverinței nr. 1056/26.02.2007 emisă de Institutul de Cercetări și Miniere SA C-N în perioada 01.08.1975-01.12.1998, reclamantul a realizat venituri suplimentare la salariul de bază care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972, pentru această perioadă s-a aplicat forma de retribuire în acord global conform Legii nr. 57/1974 și s-au achitat lunar cotele de CAS, inclusiv contribuția la pensia suplimentară.
Această contribuție a reclamantului la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul punctajului și a pensiei.
Potrivit prevederilor art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 modificată, punctajul asiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În lumina acestor prevederi legale, cererea reclamantului este fondată și a fost admisă și în consecință, pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, începând cu data de 29.02.2008, cu luarea în calcul a adeverinței nr. 1056/26.02.2008 emisă de SC SA.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul acordării drepturilor restante începând cu data de 01.12.2005 (data recalculării pensiei conform deciziei nr. -/30.11.2005), precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C solicitând admiterea recursului, în sensul admiterii excepției de tardivitate și, de asemenea, s-a invocat și nelegalitatea soluției pe fond. Conform dispozițiilor punctului VI din OUG nr. 4/2005 nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor formele de retribuire în acord, precum și o serie de sporuri care nu au avut caracter permanent.
PrinConcluziile scrisedepuse la dosarul cauzei la filele 12-13, reclamantul a solicitat respingerea recursului, în sensul obligării pârâtei la recalcularea pensiei, prin luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverința nr. 1056/26.02.2008 emisă de SC SA.
Recursul reclamantului este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 3 din OUG nr. 4/2005 decizia de recalculare poate fi modificată la cerere în baza actelor prezentate de pensionar din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual.
Reclamantul a fost pensionat cu data de 01.07.1999 prin Decizia nr. -/1998 (fila 347 dosar Tribunal).
Adeverința nr. 5300/22.11.2005 emisă de SC SA Caf ost depusă la pârâtă în vederea recalculării pensiei la 08.12.2005 conform dovezii de la fila 83 dosarului Tribunalului). De asemenea, s-a depus și adeverința nr. 5735 din 28.11.2005 (fila 184 dosar Tribunal).
Potrivit art. 7 alin. 5 din OUG nr. 4/2005 cererile prevăzute la alin. 3 se soluționează în termenul prevăzut de art. 86 din Legea nr. 19/2000, drepturile modificate acordându-se, prin derogare de la prevederile art. 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, de la data plății drepturilor recalculate stabilite potrivit art. 3 cu respectarea termenului general de prescripție calculat începând cu luna înregistrării cererii.
Văzând că reclamantul a depus cererea în vederea recalculării în luna decembrie 2005 drepturile la plata pensiei recalculate se cuvin începând cu 01 decembrie 2005.
Cum pârâta a căzut în pretențiile sale, conform art. 274 alin. 1 proc. civ. reclamantul era îndreptățit a-i fi plătite și cheltuielile de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 proc. civ. raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 proc. civ. recursul declarat de reclamant urmează a fi admis și sentința va fi modificată în sensul calculării punctajului mediu anual începând cu data de 01.12.2005 și obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță în sumă de 250 lei.
Recursul declarat de pârâtă este nefondat.
Excepția tardivității invocată în recurs nu este prezentă.
Astfel cum am arătat, pretențiile reclamantului sunt întemeiate pe dispozițiile art. 7 alin. 3 din OUG nr. 4/2005 care consfințesc dreptul de a cere modificarea deciziei de recalculare în termen de 3 ani începând cu 01 decembrie 2005.
Astfel, prin Ordinul nr. 680/1 august 2007 înțelesul sintagmei "venit brut realizat lunar" a fost modificat, cuprinzând toate veniturile de care persoana asigurată beneficiază, fără a se pretinde caracterul de permanență a venitului respectiv, în sensul nr.OUG 4/2005.
Este adevărat că, decizia emisă de Casa Județeană de Pensii C pentru recalcularea pensiei reclamantului, în temeiul nr.OUG 4/2005 este corectă, însă, având în vedere Ordinul nr. 680/2007 reclamantul este îndreptățit să-i fie stabilit - din nou - punctajul mediu anual și implicit cuantumul pensiei, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor dovedite prin adeverința emisă de SC SA C, care intră în baza de calcul a contribuției la asigurările sociale.
Și criticile vizând fondul cauzei sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 proc. civ. recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1546 din 18.09.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că:
Calcularea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei în baza adeverinței nr. 1056/26.02.2007 și a anexei la acesta, eliberată de SC"-"SA C se va face începând cu data de 1.12.2005 în loc de 29.02.2008.
Obligă pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII la plata cheltuielilor de judecată la fond în sumă de 250 lei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII în contra aceleași sentințe.
Obligă recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII să plătească reclamantului suma de 250 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
red. LȘ/dact.MM
3ex./17.12.2008
Jud.fond: / / /
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Adrian Repede, Marta Carmen