Recalculare pensii. Decizia 2292/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.423/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.2292/

Ședința publică de la 08 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 3: Cristescu

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.6795 din data de 04.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.20772/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul,personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 03.04.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatului.

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatului, cu CI seria - nr.- eliberată de SPCEP S3 biroul nr.1 la data de 03.07.2008.

Intimatul, personal, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatului cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimatul, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6795 din data de 04.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte acțiunea precizată formulată de contestatorul în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; a obligat intimata la recalcularea drepturilor de pensie începând cu 01.12.2005 prin valorificarea mențiunilor din adeverința nr. 135/21.10.2004 emisă de SC SA, cu privire la acordarea și a sumelor reprezentând acord pentru anii 1988 și 1989 din adeverința nr. 141/15.11.2006 emisă de SC SA.

A respins cauza sub aspectul recalculării drepturilor de pensie începând cu 04.11.2004, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Contestatorului i s-a deschis dreptul la pensie la data de 01.11.1997, conform mențiunilor din copia deciziei de recalculare nr. -/28.08.2007 emisă de Casa de Pensii Sector 3.

Prin urmare, contestatorul este beneficiarul procesului de recalculare reglementat de OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.12.2005, în raport de dispozițiile HG nr. 1456/2005.

Prin decizia nr. -/28.08.2007 emisă de Casa de Pensii Sector 3, drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate, în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.12.2005, fiind stabilit un punctaj mediu anual recalculat în valoare de 2,23530 puncte.

Contestatorul a formulat cererile de recalculare a pensiei la Casa Locală de Pensii Sector 3, sub nr. 6786/04.11.2004, și sub nr. 2576/19.03.2007, pentru valorificarea veniturilor evidențiate în adeverințele nr.135/21.10.2004 și nr. 141/15.11.2006 emise de SC SA, însă, intimata nu a făcut dovada soluționării cererilor de recalculare deși s-a împlinit termenul prevăzut de art. 86 din Legea nr. 19/2000, aplicabil în cauză în baza art. 7 alin. 5 din OUG nr. 4/2005 cererea trebuia soluționată.

Potrivit mențiunilor din adeverința nr.135/21.10.2004 emisă SA, partea contestatoare a fost angajatul societății emitente a adeverinței și a realizat venituri suplimentare, reprezentând spor de acord permanent iar CAS - ul a fot reținut și virat la stat pentru întreaga perioadă lucrată. În adeverința nr. 141/15.11.2006 emisă de SC SA sunt reluate datele menționate în adeverința nr. 135 referitoare la sporul de acord, însă sunt adăugate sporurile pentru anii 1988 și 1989 care în precedenta adeverință nu erau reliefate.

Potrivit dispozițiilor art.4 alin. 1 din OUG nr.4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Tribunalul a avut în vedere și principiul contributivității, instituit de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 precum și dispozițiile art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.

Veniturile suplimentare respective trebuie avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, independent de faptul că regimul juridic al contribuției de asigurări sociale din perioada în care aceste venituri au fost realizate diferă de cel din prezent, pentru că altfel, scopul declarat al procesului de recalculare, astfel cum este menționat în preambulul OUG nr.4/2005, și anume respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", nu ar mai fi realizabil iar în prestația de asigurări sociale stabilită nu s-ar reflecta prețul plătit pentru riscul asigurat.

Conform dispozițiilor art. 3 din OUG nr. 4/2005, plata sumelor rezultate în urma recalculării pensiilor se face eșalonat, în etape. Prima etapă de plată a drepturilor de pensii recalculate se stabilește pentru luna martie 2005, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis până în anul 1980 inclusiv. Celelalte etape de plată a drepturilor de pensie recalculate se stabilesc prin hotărâri ale Guvernului.

În speță, s-a reținut că dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis la data de 01.11.1997, fapt care, în raport de dispozițiile legale mai sus menționate, atrage incidența dispozițiilor HG nr. 1456/2005.

Astfel, prin dispozițiile art. 1 alin.1 din HG nr.1456/2005 s-a stabilit pentru luna decembrie 2005 ultima etapă de plată a drepturilor de pensie recalculate.

A mai reținut Tribunalul că în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin.2 din HG nr.1456/2005, beneficiază de prevederile alin. 1 persoanele ale căror drepturi de pensie din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, s-au deschis în perioada 1 ianuarie 1997 - 31 martie 2001 inclusiv.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 și 3041din Codul d e procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, Casa de Pensii a Municipiului Baa rătat, în esență, că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie, cu luarea în calcul a veniturilor suplimentare obținute de reclamant, nesocotind, astfel, dispozițiile înscrise la pct. VI din Anexa la OUG nr.4/2005.

Potrivit art.164 alin. 3 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 1 iulie 1977, se înscriau salariile brute, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 1 ianuarie 1991 salariile brute. De asemenea, a statuat legiuitorul că la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă

Din cele menționate anterior rezultă că la determinarea punctajelor anuale, este imperios necesar să se valorifice pe lângă salarii și sporurile caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverința eliberată de unități conform legislației în vigoare.

Prin urmare a susținut recurenta veniturile suplimentare, obținute de reclamantănu reprezintă sporuri cu caracter permanent ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță art. 12, din Legea nr.57/1974, privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.

Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifară și enumera indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile, nu se înscriau în carnetul de muncă și prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale potrivit art.164, alin.1, din Legea nr. 19/2000.

Recurenta ca făcut referire și la decizia nr. 736/2006 a Curții Constituționale.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea recursului. În recurs, nu au fost administrate probe noi, în sensul art. 305 pr. civ.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor, precum și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, atunci când a obligat recurenta să țină seama la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului și de veniturile suplimentare evidențiate în adeverințele nr.135/21.10.2004 și 141/15.11.2006 emise de SC SA. (filele 12-14 din dosarul instanței de fond).

Așa cum corect a reținut prima instanță, adeverințele menționate atestă realizarea de către intimat, în perioada 1967-1993, a unor venituri suplimentare - acord și sporuri, pentru care s-au virat contribuțiile de asigurări sociale, astfel cum se precizează în chiar cuprinsul adeverințelor emise de fostul angajator.

De altfel, fostul angajator face mențiunea expusă că sporul de acord a avut caracter permanent conform Legii nr. 49/1992, asumându-și răspunderea pentru această mențiune.

Totodată, având în vedere principiul contributivității, reglementat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că acestea trebuie să fie avute în vedere la calculul drepturilor de pensie, indiferent dacă au avut caracter permanent sau nu, în raport de dispozițiile art. 78 din Legea nr. 19/2000.

La stabilirea drepturilor de pensie se impune să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverințele emise de angajatorul la care asiguratul și-a desfășurat activitatea.

Instanța de fond în mod corect a procedat la o interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente, dând eficiență inclusiv principiilor egalității și contributivității, înscrise în art. 2 din Legea nr. 19/2000.

A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.

În plus, decizia Curții Constituționale nr. 736/2006 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor înscrise la punctul VI din Anexa OUG nr. 4/2005, nu este de natură să conducă la o altă concluzie.

Așa fiind, Curtea constată că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 pr. civ. Curtea constată că recurenta nu a indicat în ce constă excesul de putere al primei instanțe, actul îndeplinit cu depășirea atribuțiilor ce i-au fost conferite de lege. Se reține că instanța de fond a soluționat cererea cu care a fost investită, exercitând controlul jurisdicțional, cu respectarea dispozițiilor art. 154 și 155 din Legea nr. 19/2000.

Pentru considerentele expuse, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.6795 din data de 04.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.20772/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. /:

2 ex./28.04.2009

Jud.fond: /

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2292/2009. Curtea de Apel Bucuresti