Recalculare pensii. Decizia 2320/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2320/R/2009

Ședința publică din 02 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima

- -

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 1414 din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată, lipsă fiind reprezentanta pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 octombrie 2009, prin registratura instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamanta intimată solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală pentru motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1414 din 21.05.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C și în consecință a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă, începând cu data de 01.04.2009, cu luarea în calcul a adeverinței nr.2002/2008 emisă de SC SA.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit adeverinței nr.2002/05.12.2008 emisă de SC SA B în perioada 01.01.1977-01.04.1991, reclamanta a realizat venituri suplimentare la salariul de bază care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale conform art.1 din Decretul nr.389/1972, pentru această perioadă s-a aplicat forma de retribuire în acord global conform Legii 57/1974 și s-au achitat lunar cotele de CAS, inclusiv contribuția la pensia suplimentară.

Această contribuție a reclamantei la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul punctajului și a pensiei.

Potrivit prevederilor art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 modificată, punctajul asiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În lumina acestor prevederi legale, cererea reclamantei este fondată și a fost admisă și în consecință, pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă, începând cu data de 01.04.2009, cu luarea în calcul a adeverinței nr.2002/2008 emisă de SC SA.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recursprin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului s-a arătat că reclamantei pensionată în temeiul Legii nr.3/1977, i s- recalculat pensia conform OUG nr.4/2005 care exclude în mod expres din baza de calcul a punctajului anual formele de retribuire în acord și premiile anuale, precum și că sporul de vechime atestat de adeverință este superior celui stabilit de art. 164 din Legea nr. 19/2000.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele CAS cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în dispozițiile art. 23 din Legea nr. 19/2000 și aceste sporuri sunt prevăzute de art. 78 din aceeași lege.

Deși potrivit dispozițiilor nr.OUG 4/2005 sumele reprezentând acordul nu se iau în calculul drepturilor de pensie întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe care le probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a nr.OUG 4/2005 ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr. 19/2000 (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impune a fi luate în calcul.

Conform art. 2 alin. 1 din nr.OUG 4/2000 modificată, recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea Legii nr. 19/2000.

Din mențiunile arătate în adeverința depusă la dosar rezultă că reclamantul a realizat venituri din acord, compensații și premii care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensie pensia suplimentară. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 49/1982.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În fine, Curtea observă că sporul de vechime în muncă atestat de adeverința nr. 2002/05.12.2008 emisă de SC SA (fila 5-6 fond) pentru perioada anterioară datei de 01.04.1991 se încadrează în limitele legale stabilite de art. 164 din Legea nr. 19/2000.

În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtaCasa Județeană de Pensiiîmpotriva sentinței civile nr. 1414 din 21.05.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 02.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./

4 ex./24.11.2009

Președinte:Sergiu Diaconescu
Judecători:Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2320/2009. Curtea de Apel Cluj