Recalculare pensii. Decizia 2328/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2328/R/2008

Ședința publică din 26 noiembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

-

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 1642 din 25 septembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 noiembrie 2008, prin registratura instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul intimat solicită respingerea recursului, iar la stabilirea pensiei să se includă și drepturile referitoare la munca în acord.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1642 din 25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. -/2008 a fost respinsă excepția de tardivitate a introducerii acțiunii invocată de pârâtă.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C și în consecință:

Pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, începând cu data de 01.06.2008, cu luarea în calcul a adeverinței nr. 121/10.01.2008 emisă de SC SA.

A fost respinsă cererea privind luarea în calcul a adeverinței nr. 121/10.01.2008 emisă de SC SA pe perioada 01.08.2007-01.06.2008 și reducerea stagiului de cotizare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost pensionat cu data de 01.08.1991.

Potrivit OUG nr. 4/2005, "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001. formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale."

Prin Ordinul nr. 680/2007 se arată că "rin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând:

a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază."

Iar la pct. 26 din același ordin se arată că "Începând cu data de 1 august 2007, punctajul anual al asiguratului se determină potrivit art. 78 alin. (1) și (2) din lege, pe baza venitului brut realizat lunar prevăzut la punctul 19 din prezentele norme sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale."

Prin Legea nr. 250/2007 se prevede la art. 78 (4) că: "Punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale."

Așa cum rezultă din adeverința nr. 121/10.01.2008 emisă de SC - Institutul de Cercetări și Miniere SA pentru veniturile suplimentare cuprinse în adeverință s-a achitat contribuția individuală de asigurări sociale.

Pentru a i se lua în calcul aceste venituri reclamantul avea obligația, în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, să facă o cerere către pârâtă și să solicite recalcularea pensiei în baza actelor normative apărute. Recalcularea se face cu data de 1 lunii următoare formulării cererii.

Reclamantul nu a făcut o astfel de cerere către pârâtă, după apariția Legii nr. 250/2007, motiv pentru care solicitarea acestuia de a i se lua în considerare veniturile din adeverință pe perioada 01.08.2007-01.06.2008 (înainte de formularea acțiunii ) sunt neîntemeiate.

Instanța a admis acțiunea privind luarea în calcul a adeverinței emisă de SC SA doar cu data de 1 lunii următoare formularii acțiunii de către reclamant, respectiv 01.06.2008.

Potrivit art. 2 alin. 3 din HG nr. 1550/2004, "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de <LLNK 11977 3 10 701 0 16>Legea nr. 3/1977".

Potrivit Legii nr. 3/1977 stagiul complet de cotizare este de 30 de ani.

Numai persoanele beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în munca necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative. Singura excepție o formează persoanele care s-au pensionat potrivit art. 9 din HG nr. 267/1990.

Reclamantul nu se încadrează în aceste prevederi legale pentru a putea beneficia de reducerea stagiului de cotizare, fiind pensionat la data de 01.08.1991.

Raportat la considerentele arătate mai sus, în temeiul art.155 din Legea nr.19/2000 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, începând cu data de 01.06.2008, cu luarea în calcul a adeverinței nr. 121/2008 emisă de SC - Institutul de Cercetări și Miniere SA, a fost respinsă cererea reclamantului privind luarea în calcul a adeverinței nr. 121/2008 emisă de SC - Institutul de Cercetări și Miniere SA. pentru perioada 01.08.2007-01.06.2008 și reducerea stagiului de cotizare.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs prin care a solicitat casarea sentinței și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului s-a invocat recursului s-a invocat tardivitatea acțiunii, raportat la dispozițiile art. 87 și 88 din Legea nr. 19/2000 și s-a arătat că în conformitate cu OUG nr.4/2005 nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al 13-lea salariu; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.

Reclamantul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de Apel va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Excepția tardivității acțiunii este nefondată, deoarece reclamantul nu a atacat o decizie de pensionare, conform procedurii reglementate de art. 87 din Legea nr.19/2000, ci a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în considerarea a unor venituri, cerere nesupusă termenului de 45 de zile prevăzut de art. 87 din același act normativ.

În privința fondului, Curtea reține că veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele CAS cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în dispozițiile art. 23 din Legea nr. 19/2000 și aceste sporuri sunt prevăzute de art. 78 din aceeași lege.

Deși potrivit dispozițiilor nr.OUG 4/2005 sumele reprezentând acordul nu se iau în calculul drepturilor de pensie întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe care le probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a nr.OUG 4/2005, ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr. 19/2000 (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impune a fi luate în calcul.

Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat de forța juridică a legii față de ordonanță, pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența principiilor în baza cărora un text de lege a fost edictat în raport de excepțiile ce au la bază tratamente discriminatorii.

Conform art. 2 alin. 1 din nr.OUG 4/2005 modificată, recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea Legii nr. 19/2000.

Din mențiunile arătate în adeverința depusă la dosar rezultă că reclamantul a realizat venituri din acord, compensații și premii care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensie pensia suplimentară. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 49/1982.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.1642 din 25.09.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - --- - -

Red.SD/dact.MM

4ex./18.12.2008

Jud.fond: / / /

Red.//

06.05.2008 - 2 ex.

Jud.fond.;

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2328/2008. Curtea de Apel Cluj