Recalculare pensii. Decizia 2339/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2339/R/2009

Ședința publică din data 3 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței

JUDECĂTOR 2: Sergiu Cătălin Bobos

JUDECĂTOR 3: Eugenia

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 465 din 23 februarie 2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- privind și pe intimata, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta intimată personal, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamanta intimată a formulat întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 octombrie 2009, întâmpinare pe care reclamanta arată că înțelege să o susțină.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul cu privire la recurs.

Solicită reclamanta respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de tribunal ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.465 din 23.02.2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă și muncă depusă de reclamantă cu luarea în calcul a perioadei 11.05.1971 - 1.03.1974 cât a lucrat în grupa I respectiv grupa a II de muncă conform Adeverinței nr.1132/24.10.2008 emisă de SC SA B respectiv 4906 și 4967 din data de 28.10.2008 emise de SC SA începând cu data de 1.11.2008.

A mai fost obligată pârâta să ia în calcul la calcularea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, ca sporurile și indemnizațiile menționate în adeverințele nr.1132/24.10.2008 emisă de SC SA B nr.482/23.10.2008 emisă de SC SA B și nr.946/24.10.2008 emisă de SC SA B și adeverința nr.4909 și anexei la aceasta emisă de SC SA începând cu 1.11.2008.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

Prin Decizia nr. -/06.03.2008 reclamantei nu i s-a luat în calcul perioada lucrată în grupa I-a si a II-a de muncă, respectiv perioada cât a realizat venituri suplimentare, ambele menționate în adeverințele emise de, SOLAR B, A,

Conform Decretului Lege nr.68/1990 și a nr.HG1223/1990 locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I-a și a II-a de muncă urmau a fi precizate, de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția, rezultatul acestei activități fiind concretizat în Ordinul nr.50/1990.

Punctul 6 din acest ordin prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I-a sau a II-a de muncă se va face de către conducerea unităților, cu consultarea organizațiilor sindicale, ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.

Dovada activității în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă în care se fac înscrierile cu privire la activitatea prestată, condițiile de muncă, funcția și salarizarea, precum și cu alte acte emise de către unitate.

Din copia actelor depuse la dosarul cauzei, respectiv si din Adeverințele nr.1132/24.10.2008 emisă de SOLAR B, respectiv 4906 și 4907 emise de, rezultă că reclamanta a făcut dovada că în perioada 01.04.1971-01.03.1974, 10.03.1977-01.07.1983 a lucrat în grupa I-a și a II-a de muncă.

Așa fiind, instanța consideră că pârâta, în mod nejustificat refuză recunoașterea acestei perioade ca fiind nelucrată în grupa I-a și a II-a de muncă, în pofida faptului că nici un act normativ nu impune prezentarea altor dovezi.

Mai mult, pârâta depășindu-și atribuțiile, a refuzat recunoașterea pentru reclamanta a duratei de vechime în muncă corespunzătoare grupei I-a de muncă, adaugând la prevederile legale poziția sa, deși acestea nu îi dau acest drept.

Apoi nu trebuie trecut cu vederea faptul că, ca urmare a încadrării reclamantei în grupa I-a și a II-a de muncă pentru perioada specificată, pârâta a încasat contribuția de asigurări sociale aferente acestei grupe, situație în care nici un raționament nu poate justifica împotrivirea acesteia. De altfel, în întâmpinarea depusă pârâta nu face nici o referire la plata sau neplata contribuțiilor privind-o pe reclamantă.

Reclamanta a mai depus la dosarul cauzei Adeverințele nr.4909/08.10.2008 si anexa la aceasta eliberată de către - C-N, nr. 1132/24.10.2008 emisă de SOLAR B, nr. 482/23.10.2008 emisă de B și nr. 946/24.10.2008 emisă de B din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, compensatii, prime, indemnizatii de conducere si alte sporuri. Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu. sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la sectiunea I "Dispoziții generale".

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii C solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel, se susține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, întrucât sporul pentru munca în acord nu făcea parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare (art.10 din Legea 3/1977) și faptul că asupra acestui spor nu se datora contribuția pentru pensia suplimentară (art.64 din Legea 3/1977).

Se mai susține că perioada în care reclamanta a primit sporul și termenul în baza căruia s-a acordat acesta, lipsește din adeverința nr.482/2008 precum și menținerea reținerii contribuțiilor de asigurări sociale.

Se mai invocă faptul că sporul de vechime pentru intervalul 1.07.1983-1.04.1991 menționat în adeverința nr.946/2008 este unul general până la 1.04.1992 potrivit art.164 alin.3 din Legea 19/2000 și astfel sporul de vechime se acordă automat tuturor pensionarilor în cauntum egal până la data de 1.04.1992.

În ce privește sporul de șantier din adeverința nr.1132/2008 a fost luat în calcul prin decizia -/2008 evidențiat la coloana "alte sporuri" - suma, din anexele la buletinul de calcul. Or, arată recurenta, sporul a fost unul ocazionat nepermanent și la reclacularea pensiei se iau în considerare salariile tarifare și sporurile cu caracter permanent.

Prin întâmpinare depusă la fila 11 intimata s-a opus admiterii recursului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, dispozițiilor art.304 pct. 9 pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:

Instanța de fond a analizat și examinat decizia de pensionare nr.- din 6.03.2008 raportat la adeverințele emise de SC SA, SC SA, SC SA și SC SA.

Or, perioada lucrată de reclamantă în grupa I și a II-a de muncă nu a fost luată în calcul în Decizia nr.-/2008.

Astfel, instanța de fond a făcut o legală interpretare a dispozițiilor Decretului Lege nr.68/1990 și HG 1223/1990 și a dispozițiilor art.5 alin.1 pct.I, II și V din Legea 19/2000 republicată și respectiv dispoz.art.4 pct.2 și 3 din OUG 4/2005.

Prin prisma acestor dispoziții legale, nici unul din motivele de recurs invocate de pârâtă nu sunt fondate, situație în care nefiind întrunite cerințele art.304 pct.9 pr.civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr.465 din 23.02.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 3 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - --- -

Red.PE/CA

24.11.2009 - 4 ex.

Jud.fond.;

Președinte:Gabriella Purja
Judecători:Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Bobos, Eugenia

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2339/2009. Curtea de Apel Cluj