Recalculare pensii. Decizia 2366/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.2366/R/2008
Ședința publică din data de 2 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Gabriella vicepreședinte instanță
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 1522 din 15.09.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei intimate - avocat, care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind reclamanta și reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care arată reprezentantul intimatei că nu are de formulat cereri în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei depune la dosar concluzii scrise și chitanța privind cheltuielile de judecată pe care le solicită. Susține concluziile scrise solicitând respingerea ca nefondat a recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1522 din 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Casa Județeana de Pensii C și, în consecință:
A fost obligată pârâta să ia în calcul la calcularea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor menționate în adeverința nr. 2006/10.04.2007 și a anexei la aceasta emisă de - SA
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Decizia nr. -/30.11.2005 reclamantei i s-a recalculat pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 294 lei, punctajul anual determinat fiind stabilit la 1,35989 puncte în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, OUG nr. 4/2005 ce a fost aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG nr. 1550/2004 și HG nr. 733/2005.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei Adeverința nr. 2006/10.04.2007 eliberată de către - C- din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare, reprezentând acord global, compensații, prime, indemnizații de conducere și alte sporuri. Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prevăzute la art. 5 alin. I pct. II și Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu. sunt înscrise în carnetul de muncă, iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.
Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale".
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a dovedit pretențiile sale, prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prevederile art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis acțiunea acesteia și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei cu luarea în calcul a datelor cuprinse în adeverința emisă de - C-N, respectiv a veniturilor suplimentare reprezentate din acordul global, compensații, prime, indemnizații de conducere si alte sporuri.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a invocat tardivitatea acțiunii, raportat la dispozițiile art. 87 și 88 din Legea nr. 19/2000 și s-a arătat că reclamantei pensionată în temeiul Legii nr. 3/1977, i s- recalculat pensia conform OUG nr.4/2005 care exclude în mod expres din baza de calcul a punctajului anual formele de retribuire în acord și premiile anuale.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Excepția tardivității acțiunii este nefondată, deoarece reclamanta nu a atacat o decizie de pensionare, conform procedurii reglementate de art. 87 din Legea nr.19/2000, ci a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în considerarea a unor venituri, cerere nesupusă termenului de 45 de zile prevăzut de art. 87 din același act normativ.
În privința fondului, Curtea reține că veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele CAS cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în dispozițiile art. 23 din Legea nr. 19/2000 și aceste sporuri sunt prevăzute de art. 78 din aceeași lege.
Deși potrivit dispozițiilor nr.OUG 4/2005 sumele reprezentând acordul nu se iau în calculul drepturilor de pensie întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe care le probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a nr.OUG 4/2005 ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr. 19/2000 (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impune a fi luate în calcul.
Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat de forța juridică a legii față de ordonanță, pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența principiilor în baza cărora un text de lege a fost edictat în raport de excepțiile ce au la bază tratamente discriminatorii.
Conform art. 2 alin. 1 din nr.OUG 4/2000 modificată, recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea Legii nr. 19/2000.
Din mențiunile arătate în adeverința depusă la dosar rezultă că reclamantul a realizat venituri din acord, compensații și premii care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensie pensia suplimentară. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 49/1982.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 274.pr.civ. pârâta-recurentă, căzută în pretenții, va fi obligată să îi plătească reclamantei-intimate suma de 500 de lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat (fila 11).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 1522 din 15.09.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.SD/dact.MM
2 ex./22.12.2008
Jud.fond: / / /
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Sergiu Diaconescu, Gabriella