Recalculare pensii. Decizia 2383/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 27/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2383R
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Zuluf Petronela Iulia
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta împotriva sentinței civile nr.6196 din 08.10.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15828/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, având ca obiect-recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta personal și asistată de avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2008, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile, cu cheltuieli de judecată la fond.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6196/08.10.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulata de reclamanta, împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin decizia nr. -/14.02.2008 (fila 10 dosar) intimata Casa de Pensii a Municipiului Bas tabilit in favoarea contestatoarei o pensie de pentru limita de vârsta in cuantum de 304 lei, începand cu data de 01.09.2005, pe baza unui punctaj mediu anual de 0,81351 puncte si a unei valori a punctului de pensie de 295,56 lei.
Din întregul material probator existent la dosarul cauzei, a rezultat ca prin luarea in considerare a tuturor veniturilor realizate de către contestatoare pe întreg stagiul de cotizare, inclusiv a celor menționate in adeverințele depuse la dosar anterior menționate, numărul total de puncte realizate de către aceasta este de 0,81351 puncte, cum a reținut si corect a stabilit intimata in decizia contestata, respectându-se întocmai dispozițiile privind stagiul complet de cotizare, astfel cum este prevăzut acesta in Anexa 3 a Legii nr. 19/2000.
S-a constatat de tribunal că intimata a luat in considerare un stagiu complet de cotizare de 29 ani si 11 luni, din care 15 ani 9 luni si 23 zile lucrați in grupa a Il-a de munca, având în vedere atât adeverința de la fila 20 din dosar privind salariul tarifar de 683 lei realizat in perioada 24.10.1963-01.07.1968 la SC SA (vezi buletin calcul fila 12), cat si veniturile realizate in perioada 08.03.1974-01.12.1993 la SC SA,atestate de adeverința aflata la fila 21 dosar (vezi buletin calcul filele 5, 13, 14 dosar) rezultând ca, de pensia rezultata aferenta punctajului mediu anual recalculat in suma de 241 lei, contestatoarea beneficiază de pensia mai avantajoasa, cea aflata in plata la data recalculării, in suma de 304 lei, începând cu data de 01.09.2005 si nu cum eronat a solicitat contestatoarea, la data de 09.08.2005, data evaluării punctajului mediu anual din buletinul de calcul aferent deciziei nr.-/31.08.2005 (fila 3 dosar) necontestata.
Instanța de fond a constatat că este neîntemeiata critica referitoare la neluarea in considerare a veniturilor realizate in perioada 24.10.1963-01.07.1968. Din înscrisul de la fila 12 conținând date si elemente necesare determinării stagiului de cotizare si a punctajului mediu, precum si din buletinul de calcul aferent deciziei contestate, aflat la filele 51-58, cum s-a menționat anterior, rezulta ca intimata a luat in calcul la stabilirea drepturilor de pensie veniturile realizate in aceasta perioada. Potrivit art. 77 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, "punctajul mediu anual realizat de asigurat in perioada de cotizare se determina prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat in perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut in anexa nr. 3."
Din alta perspectiva, contestatoarea trebuia sa cunoască faptul ca luarea in considerare a perioadei lucrata in grupa a Il-a de munca nu ar influenta, oricum, cuantumul pensiei. Potrivit art. 42 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 stagiul de cotizare realizat in condiții deosebite de munca determina numai reducerea vârstei standard de pensionare, fiind necesar un stagiu in aceste condiții de cel puțin 6 ani, pentru a beneficia de o reducere cu 1 an (aceasta fiind prima treapta prevăzuta de tabel, o perioada mai de 6 ani lucrata in aceste condiții rămânând fara efecte legale).
In ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata de daune materiale si morale, contestatoarea nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei. Astfel, pe lângă fapta ilicita, săvârșita cu vinovăție de către intimata, era necesara dovedirea existentei unui prejudiciu de natura materiala si morala, cauzat contestatoarei tocmai prin fapta ilicita a intimatei care nu i-a achitat pensia in cuantumul cuvenit. de împrejurarea ca nu s-a făcut o astfel de dovada, deși aceasta incumba contestatoarei, conform art. 1169 civ. instanța va respinge si acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Raportând dispoziția legala menționata la situația de fapt expusa s-a constatat ca decizia atacata este legala, motiv pentru care instanța de fond a respins-o ca neîntemeiata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termenul legal recurs motivat reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.7 și 8 și art.3041Cod pr.civilă.
În primul rând, recurenta critică faptul că în hotărârea recurată în mod greșit s-a reținut că la judecata pe fond a cauzei ar fi renunțat la capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor bănești.
În realitate, însă aceasta a renunțat numai la obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru daunele morale, așa cum a cerut în acțiunea introductivă de instanță, nu și la despăgubirile pentru daunele materiale, acest capăt de cerere reprezentând esența acțiunii, or era ilogic să formuleze o cerere pe care a considerat-o îndreptățită, pentru ca, ulterior, să renunțe la ea.
Susține recurenta că instanța de fond nu a înțeles faptul că la emiterea deciziei de pensionare nr. -/31.08.2005, intimata i-a stabilit drepturile de pensie prin raportare doar la perioada menționată în carnetul de muncă, omițând să ia în considerare si perioada lucrată la. respectiv. 24.10.1963 - 01.07.1968. deși adeverința ce atesta existența acestei perioade se afla la dosarul de pensionare și chiar fusese avută în vedere la emiterea unor decizii de pensionare emise anterior.
Acest fapt, susține recurenta, rezultă cu suficiență din buletinul de calcul al pensiei, aflat la dosar și anexat prezentei, care atestă că au fost luate în considerare perioadele lucrate, începând cu data de 08.03.1974, deși prin adeverința la care fac trimitere se menționează că am prestat activitate salarizată și în intervalul 24.10.1963- 01.07.1968.
Ulterior, Casa de Pensii Sector 1 Bap rocedat la recalcularea pensiei și a emis decizia nr. -/14.02.2008 de asemenea contestată prin acțiunea introductivă de instanță.
In această decizie, intimata a luat în considerare perioada la care a făcut referire, însă nu i-a acordat retroactiv și drepturile de pensie aferenta acestei perioade, lucru pe care l-a solicitat prin acțiune și pe care, neîntemeiat, instanța l-a respins.
De asemenea, instanța de fond nu a cercetat capătul de cerere privind neluarea în considerare de către intimată la stabilirea drepturilor de pensie, prin decizia din anul 2008 a sporurilor cu caracter permanent de care am beneficiat și care nu sunt incluse în pensia pe care o primește.
Pe de altă parte, instanța de fond nu a constatat faptul că din înscrisurile depuse de intimată la dosarul cauzei ("tabel calcul diferențe" și situația analitică a drepturilor de pensie ce i se cuvin, anexate prezentului recurs), rezultând că începând cu luna noiembrie 2007 era îndreptățită la o pensie în cuantum de 367 lei, iar din luna ianuarie 2008. la 394 lei.
Or, prin decizia de pensionare din luna februarie 2008, susține recurenta că i s-a comunicat faptul că i se menține pensia în cuantum de 304 lei, deși înscrisurile la care a făcut referire anterior confirma faptul că trebuia să primească o pensie în cuantum de 367 lei încă din noiembrie 2007 și de 394 lei din ianuarie 2008.
Ca atare, din cele de mai sus, rezultă că intimata i-a calculat eronat drepturile de pensie prin decizia din anul 2005, iar în anul 2008, cu ocazia recalculării, nu i-a acordat pensia în cuantumul la care era îndreptățită, inclusiv prin neluarea în considerare a sporurilor cu caracter permanent, ce ar fi avut ca efect creșterea cuantumului pensiei și nu i-a achitat retroactiv drepturile ce i se cuveneau pentru calcularea eronată a pensiei prin decizia din anul 2005.
Or, potrivit disp. art. 164 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată prin Legea nr. 338/2002, la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete, după caz, precum și sporurile cu caracter permanent înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare
Față de aspectele menționate mai sus, recurenta solicită instanței de control judiciar să dispună în sensul petitului prezentului recurs și în considerarea faptului că nu este posibil ca după 29 de ani si 11 luni de activitate în serviciu, din care 15 ani. 9 luni si 23 de zile în grupa II de muncă, să beneficieze de o pensie în cuantum de doar 304 lei.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin decizia nr. - /14.02.2008 a Casei de Pensii Sector 2 s-a dispus recalcularea pensiei recurentei, stabilită începând cu 01.12.1993, retroactiv, începând cu 01.09.2005, în baza unui stagiu de cotizare de 29 de ani și 11 luni, un punctaj mediu anual de 0,81351 puncte, stabilindu-se o pensie de 304 lei.
În ceea ce privește veniturile aferente perioadei 24.10.1973 - 1.07.1968 realizate de recurentă la SC SA și menționate în adeverința aflată la fila 20 din dosarul primei instanțe, acestea au fost valorificate la recalcularea drepturilor de pensie după cum rezultă din coroborarea menționatului înscris cu buletinul de calcul anexă a deciziei contestate și după cum susține chiar contestatoarea prin motivele de recurs; sunt nefondate, prin urmare, susținerile recurentei privind neacordarea de către instanța fondului a diferențelor de pensie corespunzător veniturilor aferente perioadei menționate, câtă vreme prin decizia contestată drepturile bănești cuvenite au fost determinate și prin includerea acestei perioade, neexistând diferențe între pensia cuvenită și cea achitată de intimat.
Nefondate sunt și susținerile recurentei privind neluarea în considerare de către instanța fondului a altor sporuri cu caracter permanent de care aceasta ar fi beneficiat și care nu sunt incluse în pensia achitată, deoarece recurenta nu a menționat care anume sunt aceste sporuri cu caracter permanent, iar din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat luarea în considerare a tuturor veniturilor acesteia.
Curtea apreciază ca nefondate și susținerile recurentei, referitoare la încălcarea principiului disponibilității de către instanța fondului,deoarece prin considerentele hotărârii recurate instanța fondului a analizat, în mod amplu, cererea de despăgubiri materiale cu care a fost investită, menționarea greșită a concluziilor recurentei în cuprinsul părții introductive a sentinței, reprezentând în mod evident o eroare materială, în sensul dispoz.art. 281 alin.1 Cod pr.civilă.
Vor fi respinse ca nefondate și susținerile, potrivit cărora instanța fondului nu a avut în vedere tabelul de calcul al diferențelor de pensie, depus de intimată, stabilindu-i o pensie eronată în raport și de dispoz.art. 164 al.1 și 2 din Legea nr-.19/2000, deoarece drepturile de pensie ale recurentului au fost stabilite prin decizia de la fila 10 din dosarul primei instanțe, prin luarea în considerare a tuturor actelor doveditoare, respectiv a înscrierilor din carnetul de muncă al recurentei și adeverințelor depuse de aceasta, tabelul de calcul depus de intimată reprezentând un înscris preparatoriu ce nu produce efecte juridice.
Pentru aceste considerente, Curtea, potrivit dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, constată recursul nefondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.6196 din 08.10.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15828/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,10.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
.Tehnored.
2ex/8.05.2009.2009
Jud.fond-
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Zuluf Petronela Iulia