Recalculare pensii. Decizia 2401/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2401/R/2009

Ședința publică din 09 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Daniela Griga

JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

- -

GREFIER: - -

S-au luat spre examinare recursurile declarate de reclamantul, și, respectiv de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2038 din 02 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat, lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentanta pârâtei recurente.

Recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 octombrie 2009, prin registratura instanței, reclamantul recurent a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de pârâta recurentă.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea propriului recurs așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării pârâtei recurente Casa Județeană de Pensii C, să emită o nouă decizie de pensie începând cu data de 01.04.2009 cu luarea în calcul din adeverința nr. 258/ 02.03.2009 emisă de SC 16 Februarie SA și a premiilor menționate în această adeverință, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, și depune la dosar cu titlu de practică judiciară mai multe hotărâri judecătorești. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii C solicită respingerea acestuia ca netemeinic și nelegal, pentru motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2038 din 02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C și, în consecință, a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, începând cu data de 01.04.2009, cu luarea în calcul a sumelor din adeverința nr.258/02.03.2009 emisă de SC 16 Februarie SA, mai puțin cele privind sporul de vechime, concediul medical și premiile.

Totodată a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată onorariu avocațial parțial.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 23.04.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii C și a solicitat obligarea acesteia să-i recalculeze pensia cu luarea în considerare a veniturilor brute lunare menționate în adeverința nr.258/2009 emisă de SC 16 Februarie C-N începând cu data de 10.03.2009, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul susține că pârâta a refuzat să ia în calcul veniturile cuprinse în adeverință, deoarece nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor înainte de data de 01.04.2001.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantului, motivând că la determinarea punctajelor s-au avut în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 01.04.1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe.

Din adeverința nr.258/02.03.2009 emisă de SC 16 Februarie, rezultă că în perioada 1969.01.01-2001.03.03 reclamantul a beneficiat de spor de regie, vechime, ore suplimentare, concediu medical și premii pentru care s-a plătit CAS și contribuția pentru pensia suplimentară.

Sporul de vechime este luat în calcul la stabilirea pensiei, iar cel de regie și pentru ore suplimentare nu este luat în calcul.

Având în vedere prevederile art.78 al.4 din Legea nr.19/2000, cererea reclamantului a fost admisă în parte și în consecință, pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, începând cu data de 01.04.2009, cu luarea în calcul a sumelor din adeverința nr.258/02.03.2009 emisă de SC 16 Februarie SA,

Sumele privind concediul medical și premiile nu au fost luate în calcul, deoarece nu au caracter permanent.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți.

Prin recursul declarat de reclamant s-a solicitat modificarea sentinței în sensul obligării pârâtei la luarea în considerare la stabilirea pensiei și premiilor atestate de adeverința pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale, conform art.1 alin.1 din Decretul nr.389/1972.

În motivarea recursului, reclamantul a invocat și pct.19 din Ordinul nr.680/01.08.2007.

Prin recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, invocându-se inaplicabilitatea art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 și a Ordinului nr.680/2007 pentru situațiile anterioare intrării în vigoare a acestor acte normative.

S-a susținut și că sporul pentru munca în acord nu face parte din baza de calcul a pensiei precum și că adeverința nu cuprinde veniturile în acord în anumite luni ceea ce înseamnă că perioadele respective nu reprezintă vechime în muncă.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de Apel constată următoarele:

Recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 și Ordinul nr. 680/2007 prevăd că baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut realizat lunar. Aceste dispoziții reflectă principiul contributivității care nu poate fi aplicat doar asupra veniturilor realizate după intrarea în vigoare a Legii nr.250/2007, deoarece face corp comun cu Legea nr.19/2000 care, de asemenea reglementează situații născute înainte de intrarea sa în vigoare.

Având în vedere incidența acestor norme legale, Curtea observă că este lipsit de relevanță motivul de recurs referitor la caracterul nepermanent al venitului în acord, din moment ce prevalează principiul contributivității, concretizat în dispozițiile art.23 alin.3 și art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000.

În fine, cum reclamantul a cumulat veniturile realizate în acord cu salariul lunar, este nepertinent motivul de recurs privind nerecunoașterea ca vechime în muncă a perioadelor în care nu a beneficiat de venituri pentru munca în acord.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

Recursul reclamantului este întemeiat.

Astfel, art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 și pct.19 din Ordinul nr.680/2007 includ în baza de calcul a pensiei toate veniturile realizate, pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale, indiferent de caracterul lor permanent sau nepermanent.

Prin urmare, reclamantul este îndreptățit să beneficieze la calcularea drepturilor de pensie și de includerea în baza de calcul a pensiei a premiilor atestate de adeverința eliberată de fostul angajator.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va admite recursul reclamantului în sensul celor ce urmează.

În temeiul art.274 pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată (onorariu de avocat - 19).

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtaCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII.

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2038 din 02.07.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul includerii în baza de calcul a pensiei cuvenite reclamantului și a premiilor atestate de adeverința nr. 258/02.03.2009 emisă de 16 Februarie SA.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.

Obligă pe intimata Casa Județeană de Pensii C să plătească recurentului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 09.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./

4 ex./26.11.2009

Președinte:Daniela Griga
Judecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2401/2009. Curtea de Apel Cluj