Recalculare pensii. Decizia 247/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.247/
Ședința publică din 23 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, cu sediul în B, nr. 1, sector 1, împotriva sentinței civile nr.733/4.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimata - pârâtă CASA DE PENSII cu sediul în B,-, sector 4 și intimatul - reclamant, domiciliat în,- 2, -.17, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul - reclamant, lipsă fiind recurentul - pârât MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE și intimata - pârâtă CASA DE PENSII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurentul - pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă; în cauză s-a formulat cerere de abținere de către doamna judecător cerere ce a fost soluționată în ședința din Camera de Consiliu din 23.02.2009.
S-a dat citire încheierii de ședință pronunțată în Camera de Consiliu din data de 23.02.2009 prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecător, completul de judecată fiind compus cu participarea judecătorului din planificarea de permanență, încheindu-se în acest sens proces verbal care s-a atașat la dosar.
Intimatul - reclamant se legitimează cu CI seria - nr.-, CNP - emisă de Poliția și depune la dosar întâmpinare.
Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a instanței de fond.
Intimatul - reclamant consideră că în cauză competența de soluționare pe fond aparține Tribunalului Vrancea, având în vedere că domiciliul său este în județul V, activitatea și-a desfășurat-o în jud. V, iar potrivit art. 8.pr.civilă, cererile de chemare în judecată formulate împotriva statului, direcțiilor generale, se pot judeca la instanțele din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul.
CURTEA
Asupra recursului privind litigiul de asigurări sociale de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative pentru Casa de Pensii din cadrul acestui minister, pentru ca prin hotărâre judecătorească să i se recalculate pensia luându-se în calcul sporul de 9% prevăzut de art. 78 din Legea nr. 179/2003.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că potrivit disp.art.79 din Legea nr. 179/2004, pensia de serviciu nu poate depăși 100% din baza de calcul.
Prin Sentința Civilă nr. 733/04.11.2008 Tribunalul Vranceaa admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat-o pe pârâtă la recalcularea pensiei cu luarea în calcul a sporului de 9% prevăzut de art. 78 din Legea nr. 179/2004.
În motivare instanța a reținut că prin decizia nr. -/13.02.2006, a fost stabilită reclamantului - fost polițist - o pensie de serviciu, începând cu 01.01.2006, în cuantum de 1876 lei la care s-a adăugat 20% spor corespunzător brevetului de decorare a reclamantului cu Ordinul "Meritul Militar", fără a se calcula și sporul pentru pensie suplimentară.
Se reține că acest spor este prevăzut de art. 78 pct.1 din Legea nr. 179/2004.
La art. 79 din lege se prevede că pensia polițistului stabilită în condițiile acestei legi nu poate fi mai mare de 100% din baza de calcul folosită la stabilirea pensiei.
Din modul de așezare al textelor de lege, ar rezulta că în situația în care prin luarea în calcul a sporului prevăzut pentru pensia suplimentară se depășește 100% din baza de calcul, pensia suplimentară nu se mai acordă.
Alta este situația reglementată de Legea nr. 164/2001 pentru pensiile militare.
Astfel art. 22 din această lege prevede baza de calcul la care se adaugă sporurile prevăzute de art. 23 și art. 24, iar art. 25 prevede o dispoziție similară cu ceea ce art. 79 din Legea nr. 179/2004, în sensul că pensia militară nu poate fi mai mare de 100% din baza de calcul.
Sporul pentru pensie suplimentară este prevăzut în această lege abia în art.78, de unde se trage concluzia că pentru pensiile militare, acest spor și adaugă indiferent dacă prin aplicarea lui se depășește 100% baza de calcul.
Analizând comparativ aceste dispoziții legale rezultă că intenția legiuitorului nu a fost ca prin Legea nr. 179/2004 să creeze o discriminare între pensionarii polițiști și cei militari.
Pe de altă parte, reclamantul a invocat și aplicarea art. 83 din Legea nr. 179/2004 potrivit cu care polițiștii cu drept de pensie de serviciu care au vechimea ca militari de minim 10 ani pot opta, dacă prin aceasta sunt avantajați, pentru pensie militară conform Legii nr. 164/2001.
Prin urmare, și în temeiul acestui text de lege, reclamantul are dreptul la sporul în discuție.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, considerând-o nelegală și netemeinică, având interpretări contrare legii în vigoare.
În motivare a arătat că potrivit disp.art.79 din Legea nr. 179/2004, pensia de serviciu nu poate depăși 100% din baza de calcul.
Instanța de recurs, din oficiu, a invocat la termenul din 23.02.2009 un motiv de recurs de ordine publică, în baza disp. art. 306 alin. 2.pr. civilă ce se raportează la disp. art. 304 pct. 3.pr. civilă.
Astfel, s-a invocat excepția necompetenței teritoriale exclusive a primei instanțe - Tribunalul Vrancea de a soluționa prezenta cauză în fond și, față de disp. art. 137 alin. 1.pr. civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos, cercetarea în fond a pricinii.
Instanța apreciază că motivul de recurs invocat din oficiu este întemeiat și astfel este de prisos analizarea celorlalte motive de recurs invocate, față de disp. art. 137 alin. 1.pr. civilă, art. 306 alin. 2.pr. civilă, art. 304 pct. 3.pr. civilă, art. 159 pct. 3.pr. civilă.
Astfel, recurentului contestator i s-au stabilit drepturile de pensie de serviciu prin decizia nr. -/13.02.2006 emisă de Casa de Pensii din cadrul, în baza Legii nr. 179/2004.
Potrivit disp. art. 54 din Legea nr. 179/2004, împotriva acestei decizii se poate introduce contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia de contestații pensii care funcționează în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, iar decizia comisiei de contestații poate fi atacată la instanțele judecătorești competente, potrivit Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin Legea nr. 19/2000 sunt prevăzute norme cu caracter imperativ referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, prin care se instituie o competență teritorială exclusivă
a instanțelor care soluționează cererile în materia respectivă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 8 Cod de procedură civilă invocate de intimat.
Dispozițiile art. 156 prevăd că cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Ori, cererea contestatorului nu este îndreptată nici împotriva Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale și nici împotriva unei case teritoriale de pensii.
În acest caz, devin incidente dispozițiile tezei a-II a art. 156 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora celelalte cereri de adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul.
În cauză este chemat în judecată pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, ca urmare instanța competentă pentru soluționarea cauzei este Tribunalul București.
Față de considerentele arătate mai sus, hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de ordine publică ce reglementează competența teritorială exclusivă, urmând ca, în baza disp. art. 312 alin. 1,2, și 6.pr. civilă rap. la art. 304 pct. 3.pr. civilă, să se admită recursul declarat de intimat, cu consecința casării sentinței civile recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, cu aplicarea disp. art. 160.pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vrancea.
Admite recursul declarat de MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, cu sediul în B, nr. 1, sector 1, împotriva sentinței civile nr.733/4.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-.
Casează sentința civilă nr.733/2008 a Tribunalului Vrancea și dispune trimiterea dosarului spre competentă soluționare la Tribunalul Municipiului
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 Februarie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /05.03.2009
:DC/ 2 ex/06.03.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:C-tin /
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Virginia Filipescu