Recalculare pensii. Decizia 2516/2009. Curtea de Apel Bucuresti

- ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.1872/2009

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.2516/

Ședința Publică din data de 14 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

***************************

Pe rol fiind, soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.1334/R din data de 04.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.8459/2008) în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, având ca obiect"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul, personal, lipsind intimata Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, pentru termenul de astăzi, s-au atașat atât dosarul nr- (format vechi nr.8459/2008), al acestei secții, în care s-a pronunțat decizia civilă nr.1334/R din data de 04.03.2009, atacată cu prezenta contestație în anulare și care face obiectul prezentei cauze, cât și dosarul de fond.

S-au cerut lămuriri contestatorului, acesta învederând că, în cauză, este vorba despre o eroare ce pleacă de la anexa adeverinței nr.67/30.01.2004, emisă de fostul său angajator -, aflată la fila 49 din dosarul de fond și precizează că a renunțat doar cu privire la aceasta, nu și la prima parte a adeverinței susmenționate.

Așa fiind, solicită a se reveni asupra deciziei instanței de recurs, cu consecința modificării acestei erori, în sensul respingerii recursului declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești, pronunțată de instanța de fond, incluzând și cheltuielile de judecată.

Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Cu privire la contestația în anulare dedusă judecății:

Prin contestația în anulare înregistrată la data de 18.03.2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, contestatorul a atacat decizia civilă nr.1344/R din data de 04.03.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (8459/2008), în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând, în drept, dispozițiile art.317, art.318 alin.1 și art.105 din Codul d e procedură civilă.

În motivarea, în fapt, a contestației sale în anulare, contestatorul arată că, rin p. decizia civilă menționată mai sus, a fost admis recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr.5656 din data de 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- - sentință prin care, în mod corect, apreciază contestatorul, a fost admisă acțiunea sa introductivă.

Contestatorul susține că, prin acțiunea cu care a investit prima instanță, a solicitat obligarea Casei de Pensii a Municipiului B la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei sale pentru limită de vârstă, stabilită în sistemul public, în care, la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, iar prin cererea precizatoare a solicitat să îi fie luate în calcul și adeverințele nr.220/21 02.20031, nr.221/21.02.2003 și nr. 67/2004.

Mai arată că, în mod corect, instanța de fond a reținut că s-a solicitat recalcularea drepturilor de pensie, deoarece au fost încălcate prevederile art.2 alin.4 din Anexa nr.1 a HG nr.1550/2004, de unde a rezultat că, pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condiții prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie, precum și prevederile art.14 din Legea nr.3/1977, care arată că, pentru o activitate desfașurată în grupa I de muncă de cel puțin 20 ani, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani.

Contestatorul învederează că la termenul de judecată din data de 16.09.2008, așa cum s-a reținut în practicaua sentinței civile nr.5656/16.09.2008, el a precizat că își restrânge petitul cererii de chemare în judecată, în sensul că nu mai solicită valorificarea mențiunilor din anexa adeverinței nr.67/2004.

Ca urmare a unei greșeli materiale, instanța de recurs a admis recursul și a modificat, în parte, hotărârea fondului, dispunând ca adeverința nr.67/2004 eliberattă de - să nu fie deloc valorificată, reținând, în mod eronat, că sporurile menționate în aceasta s-ar regăsi, de fapt și în celelalte adeverințe.

Referitor la anexa adeverinței nr.67/2004, contestatorul susține că el, într-adevăr, și-a restrâns acțiunea încă de la fond, însă, cu privire la prima parte a adeverinței nr.67/30.01.2004 și anume cu privire la sumele aferente orelor de noapte din perioada 01.01.1984-31.12.1988, arată că aceste sporuri nu sunt cuprinse în nici o altă adeverință, nici în adeverința nr.220/21.02.2003 și nici în adeverința nr.221/21.02.2003, aspect care se observă cu claritate din adeverințele depuse.

În aceasta situație, contestatorul susține că admiterea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului B și înlăturarea obligației acesteia de a lua în considerare întreaga adeverință nr.67/2004, este, de fapt, rezultatul unei erori materiale săvârșită de instanța de recurs, fapt pentru care solicită admiterea contestației și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii recursului și păstrarea, în tot, a sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Deși legal citată, intimata Casa de Pensii a Municipiului B nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecata contestației în anulare.

Nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate de contestator, prin contestația în anulare formulată și având în vedere și dispozițiile art.318 și art.319 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Codul d e procedură civilă reglementează, prin norme imperative, cadrul și condițiile în care se pot promova căile ordinare și extraordinare de atac împotriva hotătârilor judecătorești.

Astfel, în Capitolul1al Codului d e proceddură civilă, din Titlul V intitulat " extraordinare de atac", se prevede, în art.318 alin.2:

"(1)Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.".

Alineatul 2 al articolului suscitat a fost abrogat prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.138/2000.

Ipoteza textului de lege suscitat se regăsește în speță, întrucât, așa cum, în mod corect susține contestatorul, el și-a modificat petitul cererii de chemare în judecată, în fața instanței de fond, renunțând numai la valorificarea mențiunilor cuprinse înanexaadeverinței nr.67/ 30.01.2004, nicidecum nu a renunțat la valorificarea întregii adeverințe, aspect ce a fost consemnat întocmai în practicaua sentinței civile nr.5656 din data de 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12933/3/AS/2008 (prima filă a sentinței - fila 72 din dosarul de fond).

Ori, instanța de recurs și-a întemeiat soluția chiar pe renunțarea acestuia la valorificarea, în întregime a adeverinței nr.67/30.01.2004 eliberată de fostul angajator -, reținând, în mod greșit, în considerentele deciziei atacate cu prezenta contestație în anulare că:"- reclamantul a renunțat la cererea de valorificare amențiunilor dinadeverința nr.67/30.01.2004-.",adică la valorificarea, în întregime, a respectivei adeverințe.

Așadar, fiind în prezența unei "greșeli materiale"a instanței de recurs, greșeală care a influențat "dezlegarea dată"recursului dedus judecății, Curtea, entru p. toate considerentele mai sus expuse, apreciază că prezenta contestație în anulare este întemeiată, astfel că o va admite ca atare și, în consecință, va anula decizia civilă nr.1334/R din data de 04.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Consecința admiterii contestației în anulare este rejudecarea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, pe care Curtea, analizându-l, îl consideră nefondat, astfel că îl va respinge ca atare, menținând în întregime hotărârea fondului, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.1334/R din data de 04.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.8459/2008) în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI

Anulează decizia civilă nr.1334/4.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.8459/2008).

Rejudecând cauza,

Respinge recursul, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - - -

GREFIER,

red. / tehnored.

2 ex. / 29.05.2009

Jud.recurs:;

;

.

Președinte:Ilie Nadia Raluca
Judecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2516/2009. Curtea de Apel Bucuresti