Recalculare pensii. Decizia 2552/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.629/2008

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.2552/

Ședința publică de la 22 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Uță

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.6944 din data de 11.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.21166/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata -, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata-,personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 13.04.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatei -.

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei -, cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 1 la data de 28.07.2003.

Intimata -, personal, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimata -, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.6944 din 11.11.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Social a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, obligata pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei, prin luarea în considerare și a veniturilor conform adeverinței nr. 56/21.01.2008 emisă de SC Proiect SRL, începând cu data de 01.04.2008.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că pârâta nu a soluționat în termenul legal cererea reclamantei de recalculare a pensiei în baza veniturilor suplimentare obținute conform adeverinței nr. 56/121.001.2008 emisă de SC Proiect SRL, cerere înregistrată la intimată la data de 03.03.2008.

Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art.2 lit.e din Legea nr. 19/2000 constatând că în speță angajatorul a certificat faptul că a plătit și pentru veniturile suplimentare și a admis acțiunea în baza art. 78 din Legea nr. 19/2000.

Împotriva hotărârii a declarat recurs intimata, în baza art. 304 pct. 4 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă cu motivarea că, în mod greșit, instanța a dispus luarea în considerare a veniturilor obținute în acord global deși nu sunt câștiguri permanente și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor în legislația anterioară, întrucât în domeniul drepturilor de asigurări sociale Legea nr.19/2000 reprezintă dreptul comun iar normele speciale referitoare la sporuri sunt derogatorii, potrivit nr.OUG4/2005, și nu dispun a se lua în calcul formele de retribuire în acord astfel încât în mod greșit Tribunalul nu a făcut aplicarea normei speciale ci a normelor generale.

Recurenta a mai susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin incursiunea în domeniul altor puteri constituite și a încălcat principiul juridic conform căruia norma juridică specială derogă de la cea cu caracter general și se aplică cu întâietate și că, respectând principiul egalității, a avut în vedere numai retribuția stabilită prin contractul de muncă.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4. pr. civ. Curtea reține că acesta nu a fost motivat de recurentă, care nu a indicat modalitatea concretă în care s-ar fi săvârșit excesul de putere al primei instanțe.

Se reține că prima instanță a soluționat cauza, exercitând controlul jurisdicțional în limitele competențelor ce i-au fost conferite de art. 154 și 155 din Legea nr. 19/2000.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, Curtea constată că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale atunci când a obligat intimata să includă în baza de calcul a pensiei sumele obținute de reclamantă în sistemul acordului global și alte sporuri pentru care a fost achitată contribuția de asigurări sociale.

Recurenta a susținut că aceste venituri nu au un caracter permanent și nu sunt prevăzute expres de actele normative aplicabile.

Curtea constată că susținerile recurentei sunt nefondate în condițiile în care acordul global a fost un mod de salarizare specific domeniului de activitate în care a lucrat contestatoarea, având un caracter permanent iar pentru aceste drepturi salariale (prime, acord), care erau incluse în câștigul brut realizat de personalul salariat, angajatorul era obligat să verse o contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat. De altfel, în adeverință angajatorul a stipulat expres că pentru aceste venituri cu caracter permanent s-au achitat cotele S, conform actelor normative în vigoare la data plăților.

Având în vedere că pentru aceste venituri s-a achitat contribuția de asigurări sociale, ele pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor având în vedere principiul contributivității reglementat de art. 2 lit. "e" din Legea nr. 19/2000, pentru a nu se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.

De asemenea, deși aceste venituri suplimentare nu sunt prevăzute expres în categoria sporurilor cu caracter permanent, legea dă posibilitatea luării în considerare a tuturor sporurilor de această natură, probate nu numai prin înscrierea lor în carnetul de muncă ci și cu adeverințele emise de angajator, conform art.164 din Legea nr. 19/2000.

În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că instanța de fond ar fi aplicat cu prioritate normele generale în dauna unor norme speciale, aceasta apreciere este nefondată întrucât în mod corect au fost coroborate dispozițiile legale incidente, neputându-se aprecia că nr.OUG4/2005 derogă de la principiile generale reglementate de Legea nr.19/2000 în materia asigurărilor sociale.

Față de aceste împrejurări Curtea constată că recurenta nu a dovedit prin probele administrate în cauză criticile referitoare la nelegalitatea sau netemeinicia sentinței pronunțată de instanța de fond, nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.6944 din data de 11.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.21166/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.

Tehnored.

2 ex.15.05.2009

Jud.fond:

Fl.

Președinte:Rotaru Florentina Gabriela
Judecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2552/2009. Curtea de Apel Bucuresti