Recalculare pensii. Decizia 274/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 274/2010
Ședința publică de la 22 FEBRUARIE 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Pop
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 76/LM/19.01.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind pârâta intimată Casa Județeană de Pensii H.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că pricina a fost suspendată la termenul de judecată din 10 martie 2008 în temeiul art. 244 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr-, fiind repusă pe rol din oficiu urmare Referatului întocmit de compartimentul arhivă la data de 27.03.2009.
Instanța, constatând că dosarul nr- care a condus la suspendarea cauzei s-a soluționat irevocabil la data de 03.11.2008, prin decizia nr. 1026/2008 a Curții de APEL ALBA IULIA, pune în discuție excepția perimării recursului formulat de reclamantul, față de împrejurarea că în termen de un an de la data de 03.11.2008 niciuna din părți nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei. Pune totodată în vedere reclamantului recurent să precizeze ce demersuri a făcut în acest dosar ulterior soluționării irevocabile a dosarului -.
Reclamantul recurent arată că recursul pe care l-a declarat nu este perimat întrucât a făcut demersuri, adresându-se în mai multe rânduri atât avocatului poporului, cât și Înaltei Curți de Casație și Justiție, termenul de perimare fiind astfel întrerupt. Prezintă spre vedere instanței înscrisuri pentru a dovedi acest aspect, pe care nu le depune la dosar întrucât le deține într-un singur exemplar.
Reclamantul recurent depune la dosar copii după decizia nr. -/1995 a Comisiei de Pensii H-D, decizia nr. -/1.07.2007 emisă în baza nr.OUG 19/2007, adeverințele nr. 21041/1996 a Oficiului Pensii de Stat D, 263/1996 a D, 302/2005 a D și 2250/2000 a, acte cu care face dovada modului de calcul a pensiei și a sporurilor de care a beneficiat în timpul activității sale.
Reclamantul recurent arată că din 1960-1961 fost muncitor ier, solicitând a fi obligată pârâta să cuprindă în pensie și sporurile de care beneficiază, astfel cum rezultă din hotărâre.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare pe excepția perimării recursului.
Reclamantul recurent învederează că recuză completul de judecată pe motiv că nu a luat în considerare actele dosarului și nu a judecat corect cauza, precizând că-și va formula în scris cererea de recuzare și o va înregistra la dosar.
Instanța, față de cererea de recuzare formulată de către reclamantul recurent, dispune trimiterea acestea spre soluționare completului imediat următor care judecă în aceeași materie, punând totodată în vedere reclamantului recurent să aștepte în sală pronunțarea asupra cererii de recuzare.
Se constată că s-a înregistrat la dosar cererea de recuzare formulată de reclamantul recurent împotriva completului de judecată din dosarul - cu termen la data de 22.02.2010, ce urmează a fi soluționată de îndată în Camera de Consiliu, de completul de judecată imediat următor care judecă în aceeași materie, potrivit dispozițiilor art. 98 alin.2 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor de judecată.
Ulterior soluționării cererii de recuzare, se procedează la efectuarea apelului nominal, constatându-se lipsa părților.
Completul de judecată legal constituit în vederea soluționării cererii de recuzare din judecătorii, și pronunță în ședință publică soluția de respingere a cererii de recuzare formulată de reclamantul recurent, fiind dată în acest sens Încheierea nr. 32/R/CC/22.02.2010 în dosar nr-.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare se constată că prin sentința civilă nr.76/LM/ 19.01.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosar nr.- a fost respinsă acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii H, având ca obiect calcularea corectă a pensiei reclamantului stabilită de pârâtă prin decizia nr.-/2006, recalcularea drepturilor începând cu anul 1995, conform adeverinței nr.302/2005, și plata de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamantul este titularul unei pensii pentru munca depusă și limită de vârstă, conform deciziei nr.-/20.10.1995, emisă de pârâtă în baza Legii nr.3/1977.
S-a mai reținut că pârâta a aplicat corect, cu ocazia recalculării pensiei reclamantului, potrivit nr.HG1550/2004 și nr.OG4/2005, dispozițiile art.6 din nr.OUG4/2005 și că, totodată, cu ocazia recalculării pensiei au fost valorificate și sporurile evidențiate în adeverința nr.302/2005.
Referitor la modul determinare al punctajelor lunare, a punctului anual și al punctajului mediu anual, s-a reținut că pârâta a respectat dispozițiile art.77-78 din Legea nr.19/2000 iar valorificarea salariilor realizate de reclamant s-a făcut cu aplicarea art.164 din aceeași lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii formulate.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că soluția instanței de fond se întemeiază pe interpretarea eronată a prevederilor nr.OUG4/2005 și art.77-78 și art.164 din Legea nr.19/2000.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prealabil analizării sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține că recursul de față este perimat.
Astfel, potrivit art. 248 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată, contestație, apel,recurs,revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Din modul clar de redactare a textului de lege se reține că excepția perimării este o excepție de procedură fiind în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind procedura de judecată, că este determinantă întrucât scopul admiterii excepției este stingerea procesului în faza în care se găsește și că este absolută pentru că este reglementată prin norme imperative, de vreme ce perimarea este prevăzută nu numai în interesul părților, ci și în interesul asigurării unei bune administrări a justiției.
În speță, la termenul de judecată din 10.03.2008, instanța de recurs, a dispus, în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod proc.civ. suspendarea judecării recursului, până la soluționarea irevocabilă a altei cauze, care formează obiectul dosarului nr-, apreciind că dezlegarea acestei pricini atârnă de soluția care va fi pronunțată în acel dosar (28).
La data de 27.01.2010, Curtea a repus cauza pe rol, ocazie cu care s-a pus în discuție perimarea recursului, dat fiind faptul că dosarul nr-, care a stat la baza suspendării cauzei, a fost soluționat irevocabil la data de 3.11.2008, dată de la care a început să curgă termenul de 1 an prevăzut de art.248 Cod proc.civ.
Întrucât în termenul de 1 an de la soluționarea irevocabilă a dosarului nr-, prin decizia civilă nr.1026/3.11.2008 a Curții de APEL ALBA IULIA, nici reclamantul și nici pârâta, nu au solicitat repunerea cauzei pe rol, se constată că s-a împlinit termenul de un an, de lăsare în nelucrare a cererii de recurs, din vina ambelor părți, care nu au depus stăruință prin mijloacele procedurale în judecarea pricinii, astfel că urmează a se da eficiență sancțiunii prevăzute de legiuitor în conținutul textului de lege în discuție.
Întrucât excepția perimării poate fi constatată și din oficiu, conform art.252 alin.1 Cod procedură civilă, se constată că admiterea acesteia face inutilă examinarea criticilor aduse hotărârii, prin prisma recursului de față.
Ca atare se va constata ca fiind perimat recursul promovat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 76/LM/19.01.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Tehnored.MS, 4 ex.IM
Jud.fond- L,
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Mirela Pop